Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 31 mai 2011
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.70/2011
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 31 mai 2011 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 31 mai 2011
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.66 | Mircia Giurgiu - "Turism balnear în judeţul Cluj" | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
"Turism balnear în judeţul Cluj" Băile Cojocna sunt o staţiune balneo-climaterică aflată în estul comunei Cojocna, în judeţul Cluj. Staţiunea se află la o altitudine de 340 m, lângă Pârâul Valea Sărată. În zonă au existat încă din timpul ocupaţiei romane exploatări de sare, pe locul cărora au fost amenajate mai multe băi calde. Deasupra ocnelor părăsite ale minelor de sare, atestate documentar din secolul al XII-lea şi folosite din perioada romană până în Evul Mediu, s-au format mai multe lacuri saline. Minele s-au transformat în lacuri saline, iar apa acestora a dobândit proprietăţi terapeutice. Două dintre lacuri, Toroc şi Lacul Mare, au fost transformate în băi, frecventate în timpul verii. În afară de agrement, băile sunt indicate pentru tratarea afecţiunilor reumatismale, endocrine şi ginecologice. Staţiunea a fost modernizată în urma unei investiţii realizată cu fonduri europene de peste 2,5 milioane euro, lucrările fiind finalizate în cursul anului 2010. Pe lângă lucrările de amenajare completă a celor două lacuri sărate, reconfigurarea malurilor şi instalarea unor podine noi şi zone de acces, complexul dispune şi de saune, solar, terenuri de fotbal şi de baschet, duşuri şi spaţii verzi. De asemenea, complexul mai dispune de un transformator electric propriu, capabil să asigure electricitatea necesară pentru întreaga bază. Turismul în judeţul Cluj poate fi de un real ajutor relansării turismului românesc în general. |



