Ioan Vulpescu
Ioan Vulpescu

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 martie 2014

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.22/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 martie 2014

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:  
  1.66 Ioan Vulpescu - declaraţie politică: - "Uniunile de creaţie au nevoie de sedii reprezentative";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Ioan Vulpescu:

"Uniunile de creaţie au nevoie de sedii reprezentative"

Nu mai este un secret pentru nimeni că, în urma unor procese şi retrocedări cu multe semne de întrebare, unele uniuni de creaţie - cum ar fi Uniunea Scriitorilor din România şi Uniunea Artiştilor Plastici - au rămas fără un sediu corespunzător.

Astfel, după pierderea sediului din strada Nicolae Iorga, Uniunea Artiştilor Plastici a fost mai întâi găzduită într-un biet apartament de bloc, iar acum îşi are sediul la margine de Bucureşti, în zona Poligrafiei, pe o stradă greu de găsit pe hartă. Uniunea Scriitorilor, după ce a pierdut sediul din Calea Victoriei (care fusese renovat, la începutul anilor ’70, pe cheltuiala Uniunii), este acum găzduită în fostele dependinţe ale Casei Monteoru, înghesuită în foste cămăruţe de servitori, la un loc cu mai multe redacţii ale revistelor literare. Nici una, nici cealaltă nu mai au săli reprezentative, în care să se poată reuni consiliile de conducere sau în care să se poată organiza evenimente de anvergură. Bibliotecile lor, cândva înfloritoare, sunt adăpostite ca vai de ele şi nu mai sunt nici pe departe ceea ce o bibliotecă trebuie să fie, iar fondurile pe care le-au investit, de-a lungul timpului, în renovarea şi întreţinerea sediilor pierdute nu au mai fost recuperate.

În acelaşi timp, RAAPPS deţine în patrimoniu mai multe zeci de imobile neutilizate. Acestea au intrat în patrimoniul statului prin naţionalizările şi confiscările din perioada 1945-1948, deci statul nu a investit nimic în construcţia lor. De asemenea, din împrejurarea că au fost scoase la vânzare deduc că pentru aceste vile nu mai există nici moştenitori sau litigii, ele fiind proprietatea incontestabilă a statului.

Vilele acestea au fost scoase la vânzare de mai multe ori, dar niciuna din licitaţii nu s-a finalizat, deoarece pentru majoritatea imobilelor nu s-au obţinut preţurile solicitate de RAAPPS. Prin urmare, regia a fost obligată să înceapă vânzarea lor la preţuri de piaţă, pe principiul "cine oferă (oricât de puţin) este şi servit".

Solicit Ministerului Culturii să înceapă demersurile administrative pentru ca, din patrimoniul imobil al RAAPPS, să le fie atribuite uniunilor de creaţie rămase fără sediu corespunzător clădiri reprezentative. Trebuie ca aceste uniuni să-şi poată desfăşura activitatea şi, în acelaşi timp, statul român şi cetăţenii săi au nevoie ca nivelul de reprezentativitate publică al culturii române să fie cât mai ridicat. Nu vorbim decât de 3-4 clădiri, în timp ce prejudiciile produse de declasarea culturii române sunt uriaşe.

De asemenea, solicit Primăriei Capitalei ca, după modelul altor primării din ţară, să preia, ulterior dării în folosinţă gratuită a respectivelor clădiri, întreţinerea acestora, scutindu-le şi de obligaţiile fiscale locale. Beneficiile pe care Capitala le poate avea, prin revigorarea activităţilor culturale ale uniunilor de creaţie, sunt mult mai mari decât aceste cheltuieli de întreţinere.