Dezbateri parlamentare

Domnul Adrian Mocanu:

"O paralelă şi o dezamăgire"

În această declaraţie politică încerc să fac o comparaţie între fostul preşedinte al Partidului Naţional Liberal, Călin Popescu Tăriceanu, şi actualul preşedinte liberal, Crin Antonescu. Fac această comparaţie în calitate de simplu cetăţean, nu neapărat în cea de parlamentar al Partidului Social Democrat. Ne aducem cu toţii aminte, cu admiraţie şi respect, de modul în care fostul premier al României, Călin Popescu Tăriceanu, a ţinut piept încercărilor dure şi repetate ale preşedintelui Traian Băsescu de a-l înlocui din funcţie şi de a instala un guvern uşor manevrabil. Jucând cu demnitate şi cu abilitate cartea interesului naţional şi dejucând manevrele ingenioase ale preşedintelui-jucător, Tăriceanu a reuşit să vadă faptul că intenţiile dictatoriale ale şefului statului nu pot fi blocate decât printr-o atentă politică de alianţe politice, iar PSD-ul a răspuns în mod corect ofertei liberale, susţinând Cabinetul în Parlament. Rezultatele premierului liberal nu s-au materializat numai în folosul politic al PNL, dar şi într-o serie de politici bune pentru România, care a înregistrat rezultate economice palpabile.

Constatăm acum, după episodul trist al ruperii USL, reversul medaliei. Fostul preşedinte al Senatului României, Crin Antonescu, a procedat într-un mod cu totul contrar atitudinii lui Tăriceanu. Dacă fostul premier pornea de la o situaţie politică extrem de dificilă pe plan intern, Crin Antonescu avea la dispoziţie puterea, PNL fiind reprezentat consistent în Guvern, şi dânsul fiind candidatul recunoscut al USL la preşedinţia României. În al doilea rând, dacă Tăriceanu a adoptat politica alianţelor şi a negocierii politice raţionale, Antonescu a folosit tactica atacării din interior a coaliţiei de la putere şi a ieşirii spectaculoase din arcul guvernamental, oferind motive puternice pentru comparaţia cu jocul binecunoscut al PDL, responsabil pentru dezmembrarea guvernării CDR.

O altă deosebire dintre cei doi liberali rezultă din ţintele politice care au determinat mişcările acestora. Dacă Tăriceanu a jucat cartea interesului naţional, Antonescu s-a ghidat, în acţiunea sa de rupere unidirecţională a USL, după propriul său interes electoral. Mergând pe mâna consilierilor săi, care i-au pus în vedere faptul că participarea la guvernare duce la erodare electorală, Crin Antonescu s-a grăbit să iasă spectaculos în prim-plan, a determinat PNL-ul să susţină planul său şi a făcut tot posibilul, prin mişcarea Iohannis, să creeze o criză artificială şi să rupă USL, cea mai puternică alianţă electorală din istoria României.

Acum, după intrarea în opoziţie şi recurgerea la un discurs extrem de dur şi de nedrept la adresa PSD şi a lui Victor Ponta, toţi susţinătorii USL au posibilitatea să realizeze, în toată splendoarea sa, planul care l-a ghidat pe Crin Antonescu în acţiunile sale. Şeful PNL doreşte în mod clar susţinerea electorală a lui Traian Băsescu şi a partidelor de dreapta, pentru a prinde în turul doi lupta cu candidatul Partidului Social Democrat. Pentru acest ideal, Crin Antonescu şi-a sacrificat partidul şi a aruncat la gunoi, chicotind, toată bătălia dusă cu sistemul lui Traian Băsescu. Trăgând linie, sentimentul pe care îl încerc după ruperea USL este unul de mare dezamăgire. Fiind unul dintre cei care am participat la efortul politic impresionant de a-l învinge pe Traian Băsescu, fiind conştient de câtă încredere au investit românii în ideea de USL, nu voi putea niciodată să împărtăşesc veselia suspectă şi iresponsabilă cu care liderul PNL a rupt Uniunea Social- Liberală.