Florin Gheorghe
Florin Gheorghe

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 noiembrie 2014

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.115/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 noiembrie 2014

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.66 Florin Gheorghe - declaraţie politică: - "Creşterea economică trebuie să ajungă în casele românilor";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Florin Gheorghe:

"Creşterea economică trebuie să ajungă în casele românilor"

Vineri, 14 noiembrie 2014, Institutul Naţional de Statistică al României a făcut publice primele date asupra evoluţiilor economice pentru primele zece luni ale anului. Datele, aşa cum au fost prezentate, nu au cum să nu bucure pe toţi românii, indiferent de simpatia lor politică, indiferent de statutul socio-profesional. Cu toate acestea, în urmă cu mai bine de o lună atrăgeam atenţia asupra capcanelor pe care statistica ni le poate întinde şi că statistica pozitivă nu inspiră încredere dacă ea nu se materializează şi în creşteri de bunăstare pentru toţi românii. Despre ce creştere economică vorbiţi, atâta vreme cât portofelul meu este la fel de sărac, ar spune orice cetăţean.

Este atât meritul Guvernului României, cât şi al mediului de afaceri din România că au făcut eforturile necesare pentru ca economia României să continue panta crescătoare. Nu cred că trebuie să mai reamintesc faptul că au trecut şapte ani de la aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană şi decalajele economice încă se menţin. Nu cred că mai este cineva care să conteste faptul că România are nevoie de o viteză mai mare de creştere a activităţilor economice pentru a recupera decalajele faţă de statele dezvoltate din Uniune. Nu cred că a uitat cineva că românii au sprijinit procesul de aderare a României la Uniunea Europeană trăind speranţa că viaţa lor se va schimba în bine.

În diaspora trăiesc astăzi peste trei milioane de români nu pentru că aceştia ar vrea să fie departe de casă şi de familiile lor, ci pentru că diferenţele de salarizare rămân încă semnificative între cele pe care le oferă astăzi economia ţării noastre şi cele oferite în partea occidentală a economiei europene. Românii din străinătate sunt în fapt şi cei care susţin traiul de zi cu zi al familiilor lor rămase acasă şi contribuie prin remitenţele lor la creşterea economiei noastre.

Nu vreau să contest dinamica pozitivă a economiei României anunţată vineri de Institutul Naţional de Statistică, departe de mine acest gând. Dimpotrivă, felicit atât Guvernul, cât şi agenţii economici sau pe fermierii care au făcut posibil acest lucru. Însă, cred că este firesc să îţi doreşti ca lucrurile să meargă şi mai bine, iar evoluţiile favorabile să ajungă la toţi cetăţenii români. Aştept cu nerăbdare ca după ajustarea datelor, Institutul Naţional de Statistică să ne anunţe că cifrele abstracte ale evoluţiei pozitive a PIB să fie completate şi cu alte date pozitive, cum ar fi de pildă: creşterea numărului de locuri de muncă noi în economie, creşterea salariului mediu net şi a pensiei medii, creşterea numărului de firme noi înregistrate la Registrul Comerţului, creşterea exporturilor, deschiderea de noi şantiere pentru realizarea de noi obiective de investiţii în infrastructură, încasări bugetare mai mari care să facă posibilă onorarea angajamentelor asumate de către Guvernul României: majorări salariale pentru cadrele didactice şi medici, creşterea indemnizaţiilor sociale şi creşterea sprijinului pentru tinerii şi tinerele familii. Îmi doresc cu toată puterea ca statistica naţională să-mi facă o astfel de surpriză şi ca toate aşteptările mele generate de creşterea economică din anul 2014 să se confirme în cel mai scurt timp.