Laurenţiu Nistor
Laurenţiu Nistor

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 21 noiembrie 2018

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.177/2018
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 21 noiembrie 2018

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.66 Laurenţiu Nistor - declaraţie politică având ca subiect "Raportul MCV, o critică disproporţionată şi partizană";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Laurenţiu Nistor:

"Raportul MCV, o critică disproporţionată şi partizană"

România nu mai poate accepta să fie pusă la colţ pentru lucruri care sunt normale în alte ţări ale Uniunii Europene şi nici nu mai poate accepta condiţii, reguli şi comandamente inexistente în oricare alt stat membru cu drepturi depline al Uniunii. Actualul raport MCV precum şi Rezoluţia Parlamentului European sunt expresia intereselor, inclusiv economice, şi a răfuielilor politice dintre familiile europene.

Este evident că în Raportul MCV nu este de interes independenţa justiţiei din România. Dacă i-ar fi interesat, ar fi intervenit prompt şi cu voce tare atunci când au fost denunţate protocoalele secrete care arătau ingerinţa serviciilor secrete în justiţie.

Nici numirile obiective ale procurorilor şefi nu reprezintă interes pentru cei care au realizat raportul. Dacă i-ar fi interesat, şi-ar fi manifestat îngrijorarea şi ar fi cerut lămuriri despre faptul că cel numit în funcţia de procuror general l-a şantajat cu dosare penale pe preşedintele României care urma să-l numească.

Nu interesează ca judecătorii să fie independenţi, fără nicio presiune. Dacă i-ar fi interesat, ar fi menţionat în aceste rapoarte şi rezoluţii presiunile de tip sovietic pe care DNA le făcea, prin mii de dosare penale, împotriva a jumătate dintre magistraţii din România.

Mai departe, nu interesează ca oamenii politici să respecte supremaţia Constituţiei în legătură cu sistemul de justiţie. Dacă i-ar fi interesat, i-ar fi cerut socoteală preşedintelui Klaus Iohannis şi ar fi înfierat în Rapoartele MCV şi în Rezoluţiile Parlamentului European şantajul pe care un consilier prezidenţial l-a exercitat asupra unui judecător al Curţii Europene, pentru a lua o anumită decizie în privinţa procedurii de revocare a procurorilor şefi.

Raportul MCV este absurd, pentru că este lipsit de fundament juridic. România este certată că face ceea ce trebuie să facă orice stat de drept. România refuză să mai fie trofeul electoral al celor care se pregătesc de alegerile de anul viitor pentru Parlamentul European.

Criticile MCV ale Comisiei Europene sunt perfect ipocrite. Din anul 2010, Mecanismul de Cooperare şi Verificare a devenit un instrument caduc, lipsit de obiect şi care nu mai poate produce nicio consecinţă juridică. Este un instrument fără acoperire în tratatele europene. Comisia Europeană nu are niciun drept, nicio competenţă legală europeană să critice legile din România care respectă Constituţia României.