Dezbateri parlamentare

Domnul Gheorghe Ciobanu:

"Independenţa energetică înseamnă locuri de muncă, venituri la buget, preţuri mici şi dezvoltarea infrastructurii"

După cinci ani de criză economică profundă şi 24 de ani în care s-a reuşit consolidarea economiei de piaţă, România se află în faţa unei alegeri extrem de importante: modelul de dezvoltare economică al viitoarelor decenii. Cu alte cuvinte, trebuie să hotărâm care sunt domeniile prioritare în care vrem să investim, încotro vrem să ducem societatea românească. Într-un climat global din ce în ce mai competitiv, suntem obligaţi să alegem câteva direcţii strategice şi, în funcţie de această decizie, România va reuşi sau nu să recupereze decalajele faţă de ţările avansate ale Uniunii Europene.

Guvernul Ponta are marele merit de a fi formulat pentru prima dată o strategie economică integratoare, care vorbeşte despre priorităţile pe care ar trebui să le avem. Deşi este de acceptat că documentul cu pricina, altfel foarte valoros, ar mai trebui puţin rafinat, cred că el este o bază de plecare excelentă pentru ceea ce trebuie să facem în următorii 20 de ani. Întreg acest demers se bazează pe o presupoziţie extrem de importantă: că România va reuşi să-şi asigure, în următorii 4-5 ani, independenţa energetică.

Independenţa energetică e un concept foarte prezent în dezbaterea publică românească, dar el nu este foarte clar definit. Pe de o parte, înseamnă să nu mai facem importuri de niciun fel de energie: nici gaze, nici cărbune, nici petrol, nici energie electrică. Pe de altă parte, înseamnă capacitatea de a oferi energie către domeniile industriale pe care reuşim să le dezvoltăm la preţuri mici, astfel încât să fim competitivi la nivel regional. Deci independenţa energetică înseamnă libertatea de a dezvolta economia românească în direcţia pe care ne-o dorim cu toţii - nu vom mai fi obligaţi să mergem într-un sens sau în altul pentru că ne-o cer sau impun unii sau alţii. Vom fi liberi să ne decidem singuri viitorul, o experienţă pe care România n-a mai avut-o din perioada interbelică.

Independenţa energetică e o stare de fapt care echivalează cu stabilitatea. Acum, suntem în situaţia de a lua 20% din gaze de la Federaţia Rusă şi de a apela chiar şi la petrol din import. Or, asta înseamnă preţuri mari, dar şi o oarecare slăbiciune geopolitică. Pentru a înţelege efectele dependenţei, toţi cei care spun că nu ar trebui să mergem pe acest drum ar face bine să se uite la situaţia Ucrainei, căreia i s-au scumpit gazele la niveluri inacceptabile de fiecare dată când a dat semnale tranşante de apropiere de Uniunea Europeană. Dacă stăm pasivi, până în 2030 ajungem la un nivel de dependenţă de 50%, ceea ce ne face foarte vulnerabili.

Dacă există un minus deopotrivă al informării populaţiei de către mijloacele mass-media, dar şi de către Executiv, acela se găseşte în zona explicitării în termeni foarte simpli a beneficiilor independenţei energetice. Românii trebuie să ştie că, exploatând resursele naturale de care dispunem, putem exercita control asupra preţului respectivei resurse. Deci, gazele, electricitatea şi chiar petrolul care ar putea fi exploatat în România vor genera preţuri mai mici pentru populaţie, dar şi pentru industria românească. Dezvoltarea sectorului industriei energetice ar putea genera în următorii 10 ani aproximativ 200.000 de noi locuri de muncă direct şi încă vreo 500.000 pe orizontală în industrie. De asemenea, independenţa energetică poate declanşa procesul de reindustrializare a României, investitorii fiind evident atraşi de energie mai ieftină. Investiţiile străine înseamnă venituri mai mari la buget şi, implicit, bani pentru infrastructură şi servicii sociale.

700.000 de noi locuri de muncă, impozite şi taxe, redevenţe, investiţii directe (consum străin) sau cote din profit de la companiile cu capital parţial de stat echivalează cu măcar un 2% anual creştere a PIB-ului, venit numai din o simplă decizie pe care o luăm acum: dacă vrem sau nu să exploatăm resursele naturale de care dispunem. Această creştere poate finanţa şcolile şi spitalele din România, proiecte majore de investiţii sau, pur şi simplu, zona de ajutoare sociale pentru oamenii în nevoie.

Alegerea, aşa cum o văd eu, este cât se poate de simplă: vrem sau nu vrem progres social şi economic; vrem sau nu vrem să reducem decalajele faţă de ţările din zona euro, vrem să fim un jucător economic important sau o simplă piaţă de desfacere. Sunt încrezător că, dincolo de o minoritate vocală, care are dreptul său să protesteze, majoritatea tăcută a românilor îşi doreşte ca România să progreseze. Vrem un standard de viaţă mai bun, comparabil cu cel al occidentalilor.

A avea resurse şi a nu le folosi e o crimă împotriva viitorului acestei naţiuni. Profitând de uriaşa şansă reprezentată de parteneriatul pe care îl avem cu SUA şi de disponibilitatea companiilor americane de a se implica direct în atingerea acestui obiectiv al independenţei energetice, vom reuşi să reducem decalajele. A nu profita de bogăţiile naturale pe care le avem ar echivala cu luarea poziţiei leneşului, care întreabă mereu dacă sunt moi posmagii. Avem o datorie către copiii noştri să le oferim o ţară în care să trăiască liber de constrângeri, în care să nu îşi rupă spatele pe câteva sute de euro pe lună şi care să nu treacă prin fluctuaţiile generaţiei noastre.