Sorin-Ioan Bumb
Sorin-Ioan Bumb

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 30 mai 2018

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.91/2018
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 30 mai 2018

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.67 Sorin-Ioan Bumb - declaraţie politică: "PSD vinde economia pentru a plăti pensiile şi salariile";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Sorin-Ioan Bumb:

"PSD vinde economia naţională pentru a plăti pensiile şi salariile"

Criza economică şi financiară în care PSD a aruncat România continuă să se adâncească şi să cuprindă noi sectoare ale economiei naţionale, care oricum merge foarte rău, după ce managerii numiţi de la partid au preluat conducerea firmelor de stat.

După naţionalizarea Pilonului II de pensii, în jurul căreia se face gălăgie doar ca să ne obişnuim cu ideea, PSD readuce pe tapet controversatul Fond Suveran, o megastructură economică care ar urma să înglobeze circa 90 de companii de stat, cu un capital social de peste 9 miliarde de lei şi care va fi administrată de doar 16 oameni, numiţi politic, de Parlamentul majoritar PSD, cel mai probabil după principiul vocea şi talentul.

Disperat să facă rost de bani pentru ajutoare sociale, pensii şi salarii, PSD pune la mezat tot ce a mai rămas de valoare în economia românească. Participaţiile statului la companii precum Hidroelectrica, Romgaz, Aeroporturi Bucureşti, Imprimeria Naţională, Nuclearelectrica, Electrica, Registrul Auto Român, Portul Constanţa, SALROM, Poşta Română, Romsilva, Metrorex, Aeroportul Internaţional Kogălniceanu, CEC, Eximbank, Tarom, GDF Suez Energy, E.ON, Rompetrol Rafinare, OMV Petrom, ar urma să constituie acest Fond Suveran. Teoretic, banii ar urma sa fie folosiţi pentru investiţii, dar, practic, ei se vor topi în buzunarele celor plătiţi de la bugetul de stat.

Cea mai bună dovadă că aşa se va întâmpla este tocmai declaraţia viceprim-ministrului Viorel Ştefan, care a anunţat că trei noi cioturi de autostradă se vor construi prin parteneriat public-privat sau cu bani de la Banca Mondială, deci nu cu banii din acest Fond Suveran!

Iată deci că PSD pregăteşte o megaţeapă, un fel de fond de urgenţă la dispoziţia domnului Dragnea, din care va plăti pensii, salarii şi ajutoare, dar va alimenta şi puşculiţa de partid. Aceasta, în condiţiile în care România a ajuns la cea mai mică rată de absorbţie din istoria sa, a banilor de la Uniunea Europeană, pentru că Guvernul incompetent al PSD nu este în stare să atragă decât criticile comisarului european provenit chiar din rândurile sale.