Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 27 februarie 2019
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.24/2019
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 27 februarie 2019 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 27 februarie 2019
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.67 | Corneliu-Mugurel Cozmanciuc - declaraţie politică având ca titlu "Alegerile parlamentare din Republica Moldova, o miză pentru parcursul proeuropean al ţării"; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc: "Alegerile parlamentare din Republica Moldova, o miză pentru parcursul proeuropean al ţării" Duminică, 24 februarie, au avut loc alegeri parlamentare în Republica Moldova. Am participat, în calitate de observator din partea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, APCE, la întreg procesul alegerilor, nelipsit de comportamente nedemocratice din partea unor forţe care contestă parcursul proeuropean al Republicii Moldova. Mai puţin de jumătate dintre cetăţenii cu drept de vot din Republica Moldova au participat, duminică, la alegerile parlamentare şi referendumul republican consultativ, potrivit datelor publicate de Comisia Electorală Centrală, CEC. Conform ultimelor date, situaţia se prezintă astfel: Partidul Socialist din Republica Moldova, PSRM, al preşedintelui Igor Dodon, se clasează pe primul loc, în urma alegerilor legislative desfăşurate duminică, după numărarea a 100% din voturile din circumscripţia naţională, obţinând 31,15% din voturi, fiind urmaţi de Blocul electoral ACUM, Alianţa proeuropeană formată din formaţiunile PAS şi DA, conduse de Maia Sandu şi, respectiv, Andrei Năstase, care au obţinut 26,84% din voturi. Pe locul al treilea s-a situat Partidul Democrat, PD, al lui Vlad Plahotniuc, cu 23,62%, iar pe locul al patrulea s-a situat partidul primarului din Orhei, Han Şor, Partidul politic "Şor", PPŞ, care a strâns 8,32% din voturi. Rezultatele alegerilor nu sunt favorabile parcursului proeuropean al Republicii Moldova, dar fraţii noştri de peste Prut au speranţă prin scorul obţinut de blocul electoral ACUM. Stadiul actual al relaţiilor noastre bilaterale cu fraţii de peste Prut cunoaşte perioade de destindere şi apropiere pe subiecte circumscrise dialogului politic şi al cooperării sectoriale - economică, culturală, cultural - ştiinţifică, umană. Mesajul pe care îl transmit cetăţenilor moldoveni este următorul: relaţia României cu Republica Moldova este un specială, datorită istoriei, culturii, tradiţiei şi limbii noastre comune, dar şi prin prisma obiectivelor strategice privind parcursul european al Republicii Moldova. Reiterez că România abordează pragmatic relaţia cu Republica Moldova, pornind de la interesul legitim de a vedea statul vecin intrând pe un făgaş ireversibil al integrării europene şi de a asigura o zonă de stabilitate şi securitate la frontiera estică a României, care a devenit graniţa răsăriteană a UE şi NATO. În final, doresc să vă transmit că îmi voi oferi sprijinul ferm pentru menţinerea stabilităţii interne a fraţilor de peste Prut, mai ales că, în acest moment, Republica Moldova traversează un moment important din perspectiva devenirii sale ca parte a spaţiului european. |


