Dezbateri parlamentare

Domnul Vasile Gudu:

"Agricultura - prioritate politică a Uniunii Europene"

În cadrul conferinţei "Talks about Agriculture" la care a participat printre alţii şi Dacian Cioloş, comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, una din temele de discuţie a fost necesitatea direcţionării banilor europeni către plăţile asiguratorii ale culturilor pentru calamitate de secetă sau inundaţii, în vederea iniţierii unui cadru legislativ adecvat, care să ofere mediul propice pentru crearea unor fonduri, de stat sau mixte, cu participarea producătorilor şi a asiguratorilor privaţi.

O legislaţie în acest domeniu devine imperios necesară, dacă ne raportăm la soluţiile ţărilor din sudul Uniunii Europene: Portugalia, Spania, Franţa, Italia, unde apar destul de des astfel de situaţii de secetă sau de inundaţii. În cazul acestor state există un sistem care gestionează un fond creat de stat sau un fond mixt, inclusiv cu participarea producătorilor agricoli şi a firmelor de asigurare care iau prime de asigurare.

După 2014 o parte din aceste costuri pentru culturile calamitate ar putea fi acoperite din fondurile de dezvoltare rurală în sensul că, dacă există un astfel de fond mutual, creat de exemplu de o asociaţie de producători, în situaţii de calamitate, la o sumă plătită de acest fond mutual la un euro s-ar putea suplimenta din programul de dezvoltare rurală cu un procent de 60-70% bani europeni. "Fondul ar plăti un euro şi agricultorul ar primi 1,60 euro", a subliniat Dacian Cioloş.

În ceea ce priveşte România, legat de sistemul de asigurare contra calamităţilor, lipsa unei legi care să înlocuiască Legea nr.381/2002, care a fost abrogată, este un punct slab şi cred chiar că poate să coste bugetul de stat mult mai mult decât l-ar costa dacă ar exista o legislaţie în perspectiva asta. Începând cu anul 2014 se vor finanţa fonduri mutuale, fonduri constituite de stat sau mixte care să compenseze astfel de pierderi în situaţii de calamitate, situaţii în care asigurările private nu compensează. În acest sens, agricultorii români ar putea beneficia pentru conectarea la infrastructura de irigaţii de finanţare europeană nerambursabilă atât prin fondul de dezvoltare rurală, cât şi din fondurile structurale.

O altă problemă aflată în dezbatere a fost legată de Programul Naţional de Dezvoltare Rurală. Gradul de absorbţie a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală a ajuns la 50%, România plătind astfel către beneficiari, prin acest program, peste 4 miliarde de euro începând din 2007. România are în perioada 2007-2013 un pachet financiar de 13,5 miliarde de euro, dintre care 8,5 miliarde prin PNDR şi 5 miliarde de euro plăţi directe.

Conform Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale dacă pentru dezvoltare rurală 50% înseamnă peste 4 miliarde euro plătiţi către fermieri şi rambursaţi de Comisia Europeană pe zona de plăţi directe din 2007 şi până în prezent, 3,6 miliarde de euro sunt deja viraţi către agricultori. În 2012 au fost plătite către fermieri, prin APIA, aproximativ 600 de milioane de euro.

Proiectele finanţate în cadrul PNDR vizează: ajutorarea tinerilor fermieri, modernizarea exploataţiilor agricole, îmbunătăţirea valorii economice a pădurii, creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere, îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea şi adaptarea agriculturii şi silviculturii, lucrări de construcţii, refacere şi modernizare a infrastructurii de prevenire şi de protecţie împotriva inundaţiilor, sprijinirea fermelor agricole de semisubzistenţă, înfiinţarea grupurilor de producători, prima împădurire a terenurilor agricole, sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de microîntreprinderi.

Una din priorităţile politice ale Uniunii Europene este viziunea europeană privind agricultura durabilă. În opinia UE, durabilitatea înseamnă găsirea echilibrului corect între viabilitate economică, beneficii pentru mediu şi acceptabilitate socială. Între aceste trei elemente există o corelaţie strânsă.

Agricultura durabilă ar trebui să aibă următoarele obiective:

- creşterea productivităţii fără a fi afectată capacitatea solului şi a apei de a se regenera şi de a fi păstrate într-o stare bună;

- producerea de alimente sigure, sănătoase şi de calitate;

- generarea unui nivel de venituri suficient de mare pentru exploataţii, astfel încât acestea să îşi poată continua activitatea;

- furnizarea de servicii ecosistemice (conservarea habitatelor cu valoare ridicată, a diversităţii şi a patrimoniului genetic);

- îmbunătăţirea calităţii vieţii în zonele rurale;

- consolidarea economiei;

- contribuţia la o dezvoltare teritorială echilibrată;

- garantarea calităţii vieţii animalelor.

Acestea reprezintă numai câteva dintre elementele-cheie ale agriculturii durabile pe care Uniunea Europeană le sprijină prin intermediul politicii sale agricole comune.

Agricultura durabilă nu este un lux, ci o necesitate care ne priveşte pe toţi, indiferent dacă trăim în Europa sau în orice alt colţ al lumii.