Sonia-Maria Drăghici
Sonia-Maria Drăghici

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 decembrie 2014

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.128/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 decembrie 2014

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.68 Sonia-Maria Drăghici - declaraţie politică având ca subiect "Reabilitarea unui vechi spital orădean, o prioritate";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Doamna Sonia-Maria Drăghici:

"Reabilitarea unui vechi spital orădean, o prioritate"

Una dintre cele mai vechi clădiri ale municipiului Oradea, situată pe strada Republicii nr. 37, găzduieşte un vechi spital, în care funcţionează în prezent secţiile de boli infecţioase ale Spitalului Clinic Municipal "Dr. Gavril Curteanu". Construcţia a fost edificată în anul 1806, în stil arhitectural romantic, cu influenţe gotice, specific Imperiului Austro-Ungar, din care făcea parte, la acea vreme, Transilvania. Originalitatea şi frumuseţea arhitecturii municipiului de pe malurile Crişului Repede constă, de fapt, în multitudinea de clădiri impresionante, construite în stil neobaroc, post renascentist, de pe vremea Imperiului.

Destinaţia de spital a fost dată clădirii de la bun început, ceea ce dovedeşte preocuparea pentru sănătatea populaţiei a edililor acelor vremuri. Complexul arhitectural nu este spectaculos, dar a fost eficient; de-a lungul secolelor, clădirea a găzduit numeroase specialităţi medicale şi chirurgicale, fiind extinsă şi completată cu noi corpuri, destinate specialităţilor clinice şi paraclinice.

După Revoluţia din Decembrie 1989, interesul edililor pentru sistemul sanitar a fost viciat de alte interese economice, care au făcut ca o parte din clădirile spitalului să nu mai poată fi întreţinute corespunzător, unele secţii chiar au fost mutate, imobilul deteriorat fiind din ce în ce mai impropriu de a găzdui spaţii destinate tratării pacienţilor.

Secţiile de boli infecţioase s-au mutat în această clădire după anul 2009, după ce, în prealabil, municipalitatea a igienizat parţial încăperile de la etaj, fără să se treacă însă la reparaţii capitale, care ar fi necesitat resurse financiare consistente. De aceea, funcţionarea unităţilor cu paturi din cadrul complexului este dificilă, în condiţiile în care sistemul de încălzire şi de circulaţie a apei este vechi, deteriorat şi necesită reparaţii frecvente.

Deoarece clădirea este declarată monument istoric, făcând parte din lista construcţiilor de patrimoniu ale municipiului Oradea, consider că includerea sa într-un proiect de reparaţii capitale constituie o prioritate. Confortul hotelier al bolnavilor internaţi, dar şi nevoile de siguranţă epidemiologică, pentru a preîntâmpina răspândirea bolilor infecţioase, reprezintă nevoi stringente ale comunităţii.

Am formulat un amendament la Proiectul Legii bugetului pentru anul 2015, pentru alocarea sumei de 500 mii lei, destinată reabilitării termice a clădirii, proiectul putând constitui o bază de pornire pentru demararea reparaţiilor capitale absolut necesare. Cu această sumă se va putea repara şi izola termic acoperişul clădirii, se va monta o centrală termică pe gaz, se vor remedia conductele de distribuţie ale apei calde şi reci, se va realiza izolarea termică a clădirii etc.

În speranţa că factorii de decizie din sistemul sanitar vor înţelege importanţa acestor demersuri, cred cu tărie că actualul guvern va lucra cu eficienţă sporită, toate investiţiile făcute pentru sănătate fiind de fapt investiţii pentru viitorul cetăţenilor româniei.

Dacă amendamentul propus de mine va fi votat în Parlament, eu, ca deputat de Oradea, voi putea să mă bucur că am contribuit la conservarea patrimoniului oraşului meu, iar ca medic şi fost manager de spital, că am adus un aport suplimentar la eficientizarea sistemului sanitar orădean.