Mihai Weber
Mihai Weber

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 aprilie 2018

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.71/2018
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 aprilie 2018

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale domnilor deputaţi:
  1.68 Mihai Weber - declaraţie politică cu tema "Promovarea produsului românesc fabricat în România, prioritate pentru PSD";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Mihai Weber:

"Promovarea produsului românesc fabricat în România, prioritate pentru PSD"

Vestea că în perioada 16-19 aprilie, Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Anteprenoriat, în colaborare cu Asociaţia pentru Promovarea Alimentului Românesc, au organizat Târgul Internaţional "Alimentaria" Barcelona, la care au fost promovate produse din carne şi produse internaţionale româneşti, m-a bucurat foarte tare.

Expozanţii români prezenţi la târg au avut numeroase întâlniri cu firme de distribuţie din ţări europene şi din Orientul Mijlociu, identificând astfel noi posibilităţi pentru creşterea exporturilor proprii, cât şi oportunităţi de atragere de investiţii în ţara noastră.

De evidenţiat este că importatorii specializaţi au fost interesaţi de standurile României, brandurile expuse fiind deja recunoscute pe pieţele europene, în contextul în care majoritatea firmelor din ţara noastră participă constant la manifestările din domeniu.

România se află în continuare pe lista producătorilor recunoscuţi, brandul de produs crescând încrederea consumatorilor într-o anumită marcă care reprezintă produsul românesc de calitate.

Prin actualul Program de guvernare, Partidul Social Democrat contribuie la susţinerea şi la promovarea tuturor producătorilor români, de la mic la mare, indiferent de domeniul de activitate, astfel încât diminuarea importurilor, dar şi extinderea pieţei româneşti să fie posibilă.

Nu în ultimul rând, pe lângă măsurile care vin în sprijinul fermierilor şi al agricultorilor, trebuie să ajutăm, prin măsuri legislative, companiile româneşti, astfel încât să poată fi competitive într-o economie din ce în ce mai globalizată.