Dezbateri parlamentare

Domnul Vasilică Toma:

"Vă (mai) pasă? Discriminarea copiilor şi tinerilor care fac sport, încă o lovitură adusă viitorului"

"I-am văzut pe băieţii pe care îi antrenez oprindu-se şi pierzând motivaţia....Băieţii de 15 ani, care au fost întotdeauna prezenţi la antrenamente înainte de pandemie, renunţă acum la sport pentru că nu mai au obiective... băieţii care ar dori să participe la antrenamentele de după-amiază, dar care nu pot face acest lucru, deoarece lecţiile de la şcoală au fost mutate în acelaşi timp online. Lor li s-a refuzat posibilitatea de a socializa cu prietenii şi colegii de clasă înainte de a închide şcoala şi acum li se refuză singurul mod prin care îşi pot dezvălui frustrarea într-un mod controlat şi constructiv. Îşi petrec zilele în interior pentru că, să recunoaştem, copiii cu vârsta cuprinsă între 10 şi 15 ani nu merg să alerge dacă trebuie să o facă individual, stând în faţa computerului sau întinşi pe pat.

Am trăit pentru sport toata viaţa mea şi am luptat întotdeauna cu stilul de viaţă sedentar al tinerilor şi cu dispersia în mediul şcolar şi sportiv. Ştiţi cât de greu este acum să-ţi vezi copiii renunţând, fără să poţi face nimic?"

Aceasta este doar o parte din mărturia absolut cutremurătoare a unui fost sportiv de performanţă, actual antrenor.

Stând şi citind-o, am descoperit în ea gândurile şi trăirile tuturor celor care reprezintă sportul din România. Cei care, an după an, şi-au dedicat tot ce au avut mai bun pentru promovarea sportului. Indiferent de tipul sau nivelul său de adresabilitate. Pentru că sportul, pe lângă beneficiile sale evidente, face parte din acele activităţi umane care mai are un beneficiu. Unul pe cât de minunat, pe atât de rar. Ne reuneşte şi ne uneşte, în ciuda oricăror diferenţe, pentru cele mai înalte şi constructive principii ale fiinţei umane!

Din păcate, pe lângă problemele cu care sportul românesc se confruntă, modul de gestionare a pandemiei a adus cu sine o disoluţie profundă ale cărei urmări vor avea efecte pe generaţii întregi.

Lipsa de măsuri adaptate nevoilor specifice ale tinerilor care se antrenează în diverse tipuri şi niveluri sportive, restricţionarea accesului la antrenamentele copiilor şi tinerilor care nu sunt înscrişi în campionate sportive de interes naţional sau nu practică un sport recunoscut, precum şi desfiinţarea masivă a cluburilor sportive private, cele care pregăteau copiii pentru sportul de performanţă şi care îndeplineau multe dintre funcţiile şi rolurile pe care statul este responsabil să le asigure, dar care, dovadă, sunt complet trecute cu vederea, au adus tânăra generaţie într-o stare de completă frustrare.

Munca de ani de zile şi eforturile tinerilor sportivi şi ale antrenorilor lor au dispărut peste noapte.

Şi, ca şi cum nu ar fi fost suficientă lipsa măsurilor eficiente pentru protejarea şi încurajarea acestui sector în perioada pandemică, măsurile luate nu doar că sunt discriminatorii, ci absolut distructive. Oare după ce criteriu şi după ce logică, domnilor guvernanţi, aţi împărţit pe categorii copiii şi tinerii noştri sportivi, răpindu-le celor pe care îi consideraţi "neimportanţi" orice şansă de a se dezvolta?!

De ce copiii şi tinerii noştri nu mai au dreptul de a se antrena, indiferent de tipul şi nivelul sportiv?! De ce îi marginalizaţi?!

Pe bună dreptate, antrenorii şi tinerii se întreabă: Există sportivi din categoria A şi categoria Z?!

Cum poţi să le oferi motivaţia de care au nevoie, speranţă, încredere dacă le-ai răpit posibilitatea de a se antrena?

Cum poţi să cultivi toate principiile sportului, dacă împarţi copiii şi tinerii?!

De ce un tânăr sau un copil care a ales un sport nerecunoscut sau nu îndeplineşte încă vârsta pentru a se înscrie într-o categorie de interes naţional nu are aceleaşi drepturi de a practica sport ca şi cei care pot continua să se antreneze ca până acum?!

Sintagmele "tânăra generaţi" şi "sportul contează" trebuie să depăşească stadiul declarativ. Sunt lucruri care se pot remedia, însă mai sunt altele asupra cărora nu mai există cale de întoarcere dacă au fost afectate. Iar unul dintre ele priveşte starea mentală şi emoţională a unui copil sau a unui tânăr marginalizat, cărora li se refuză, pur şi simplu, dreptul de a practica o activitate care îi dezvoltă din toate punctele de vedere.

Acesta nu este un subiect pe care să îl trecem la... "şi altele". Nu este un subiect pe care să îl ascundem. Trebuie să găsim soluţii acum, până nu va fi prea târziu. Altfel, tot ce vom mai vedea în ochii copiilor şi tinerilor noştri va fi debusolare, dezamăgire şi durere.