Cornel-Mircea Sămărtinean
Cornel-Mircea Sămărtinean

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 septembrie 2014

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.98/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 septembrie 2014

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.68 Cornel-Mircea Sămărtinean - declaraţie politică având ca temă "Summitul NATO - semnale clare pentru Rusia";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Cornel-Mircea Sămărtinean:

"Summitul NATO - semnale clare pentru Rusia"

Parteneriatul strategic cu SUA, alături de calitatea de membru al NATO şi al Uniunii Europene, reprezintă pentru România elementul fundamental al politicii externe şi de securitate a ţării noastre. În contextul crizei din Ucraina, estul Europei şi România au nevoie ca solidaritatea transatlantică să se manifeste cât mai evident, nepermiţând nimănui să reînvie politica sferelor de influenţă sau să redeseneze graniţele. În actualele condiţii geopolitice se impune necesară o abordare proactivă la nivelul NATO, aptă să susţină interesele României în Alianţa NATO, care să fie garantul respectării tuturor angajamentelor asumate. Susţinerea proiectului antirachetă al NATO va rămâne o prioritate pentru România, susţinând că ţara noastră trebuie să asigure mijloacele necesare pentru îndeplinirea obligaţiilor la nivelul Alianţei. Pentru anumite state membre, vechii termeni au prins viaţă din nou: descurajare şi izolare, limbajul războiului rece. Şi ce altceva ar putea spune o alianţă militară, când în estul Europei noul, dar eternul adversar militar, modifică graniţele prin violenţă?

NATO reacţionează cu un plan menit să calmeze ţările membre din estul Europei. Mai ales la Tallin şi Riga, "doctrina Putin" a dat alarma. Pentru protejarea minorităţii ruse, Moscova şi-a rezervat dreptul de a interveni. Prin orice mijloace. În Crimeea, Putin a demonstrat în ce constă o asemenea acţiune şi cum se încheie. În Estonia şi Letonia comunitatea rusă e numeroasă, iar Rusia caută mereu motive "s-o protejeze".

Evenimentele din ultimele luni au creat condiţii ca NATO să se manifeste ca o organizaţie care-şi exercită misiunea fundamentală de a-şi apăra proprii membri. Summitul NATO care s-a desfăşurat săptămâna trecută în Ţara Galilor poate fi caracterizat ca un summit al solidarităţii, prin care se doreşte a se transmite semnal extrem de puternic, şi anume, că la orice risc, oricât de mic, în legătură cu membrii organizaţiei NATO, toată organizaţia este gata să-şi îndeplinească misiunea fundamentală, în baza art. 5 din Tratatul constitutiv al NATO.

Orice teoretician al războiului de guerilă ştie că o soluţie de succes în lupta cu un stat este confruntarea "în propriile condiţii" - operaţiuni desfăşurate prin terţi, încurajarea destabilizărilor locale, orice acţiuni faţă de care să se poată realiza cel puţin o negare plauzibilă din partea adevăratului iniţiator.

Acest summit a adoptat 20 de documente, între care 5 sunt publice, iar 15 sunt secrete. Declaraţia summitului acoperă practic, generic, toate cele 15 documente care rămân secrete şi după care structurile militare trebuie să pună în aplicare deciziile politice luate.

Planul de acţiune al NATO măreşte prezenţa militară în România. Spre exemplu, avem pe teritoriu 1400 de militari americani, din care 600 sunt puşcaşi marini. Vom avea o structură de comandament NATO, având în vedere faptul că România figurează ca fiind statul care a oferit facilităţi pentru un comandament NATO, de dimensiuni acceptabile.

În plan bilateral, cu SUA, se necesită crearea unui centru de antrenament şi exerciţii la Marea Neagră, la care va participa flota României şi cea a Bulgariei.

România are două baze militare: Deveselu şi Kogălniceanu. În 2015, baza de la Deveselu va fi funcţională. Extrem de important pentru România este faptul că Marea Neagră este evidenţiată ca o dimensiune importantă a securităţii euroatlantice, ca urmare a evenimentelor din Ucraina.

Armata română are multe nevoi, ca urmare a subfinanţării, iar în contextul regional dificil trebuie realizat un efort, asumat de întreaga clasă politică, pentru a îmbunătăţi înzestrarea militarilor şi calitatea vieţii acestora. Majorarea bugetului pentru Ministerul Apărării poate reprezenta şi o oportunitate de parteneriat tehnologic între firmele româneşti din industria de apărare şi companiile europene şi americane, va însemna noi locuri de muncă şi va contribui şi la întărirea dimensiunii economice, nu doar la cea militară, a Parteneriatului strategic dintre România şi SUA.

Federaţia Rusă nu urmăreşte să angajeze o confruntare cu vestul, dar este interesată să îşi impună voinţa în fostul spaţiu sovietic. În timpul Summitului NATO, întreaga comunitate internaţională a privit cu mare atenţie, chiar cu îngrijorare, dacă cea mai puternică alianţă politico-militară prin care lumea liberă îşi apără valorile şi legitimitatea democratică este capabilă să răspundă în faţa unei grave ameninţări la adresa securităţii tuturor. Intervenţiile în Crimeea şi estul Ucrainei s-au realizat pentru că Rusia consideră vestul ca fiind vulnerabil şi dependent de relaţia capital-energie. Federaţia Rusă nu va iniţia vreo acţiune care să se încadreze în parametrii de activare a articolului 5 din tratat, referitor la asistenţa acordată părţilor atacate, inclusiv folosirea forţei armate. Alianţa NATO se va confrunta şi cu escaladarea activităţii de culegere de informaţii, sprijin pentru mişcările politice ostile UE şi NATO, susţinerea fracturilor naţionaliste, penetrarea industriei strategice, a zonelor de decizie politică sau de influenţă mediatică.

Comandamentul Aliat în România, sporirea considerabilă a prezenţei militare la Marea Neagră, creşterea efectivelor NATO în România, asigurarea interoperabilităţii cu forţele armate ale Republicii Moldova sunt, în mod clar, măsuri generate de o stare de fapt, şi anume, ridicarea nivelului de ameninţare în proximitatea ţării noastre. Nu asistăm la simple exerciţii de "flexare a muşchilor", ci la nevoia de a spori garanţiile practice privind securitatea României, ca urmare a solicitării părţii române şi analizei partenerilor din NATO. România va fi naţiune-cadru pentru programul care vizează securitatea cibernetică a României. Republica Moldova va fi alături de noi inclusă în două programe: unul se referă la platforma de interoperabilitate a armatei Republicii Moldova cu structurile NATO, iar al doilea se referă la efectuarea de exerciţii comune împreună cu armata Republicii Moldova.

În contextul actual tensionat şi instabil din regiune, poziţia strategică a României este mai importantă decât oricând. România, stat euroatlantic, partener strategic cu SUA şi învecinat cu Marea Neagră, va trebui să fie capabilă să fructifice aceste avantaje strategice. Niciodată după 1989 România nu s-a aflat într-o poziţie geostrategică mai favorabilă. România are şansa să construiască şi să-şi asume un asemenea proiect regional şi, în plus, să valorifice aceste oportunităţi. Într-o regiune plină de incertitudini, România trebuie să demonstreze că este un reper ferm, că este punctul de plecare al unor iniţiative diplomatice şi strategice care să vizeze frontiera de est a Uniunii Europene şi a NATO.