Dezbateri parlamentare

Domnul Gheorghe Dragomir:

"La mulţi ani, România! 96 de ani de la Marea Unire din 1 decembrie 1918"

În fiecare an, în prima zi a lunii decembrie sărbătorim Ziua Naţională a României, adoptată prin lege după înlăturarea regimului comunist.

Din punct de vedere istoric, la 1 Decembrie 1918, Adunarea Naţională de la Alba Iulia, constituită din 1.228 de delegaţi şi sprijinită de peste 100.000 de români veniţi din toate colţurile Ardealului şi Banatului, a adoptat o Rezoluţie prin care s-a consfinţit unirea tuturor românilor din Transilvania, întreg Banatul (cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre) şi Ţara Ungurească (Crişana, Sătmar şi Maramureş) cu România. Altfel spus, ziua de 1 Decembrie 1918 încununează lupta românilor transilvăneni pentru unitate naţională şi marchează momentul creării României Mari, situându-se în continuarea precedentelor acţiuni unioniste ale fraţilor din Basarabia (27 martie 1918) şi Bucovina (15 noiembrie 1918).

Dar care au fost totuşi momentele cheie care au dus la realizarea Marii Uniri? În toamna lui 1917, întreaga Rusie se fărâmiţează sub loviturile revoluţiei bolşevice. În Basarabia, guvernatorul guberniei renunţă la prerogativele sale, înmânând puterea Sfatului Ţării, care anunţă la scurt timp formarea unei republici autonome în locul fostei provincii ruseşti, Republica Democratică Moldovenească. Numai că bolşevicii şi dezertorii ruşi, care cutreierau teritoriul noii republici, răspândeau teroare pe oriunde mergeau. Copleşite, autorităţile de la Chişinău cer intervenţia armatelor române pentru a pune capăt tulburărilor interne. Ostaşii noştri trec Prutul şi în câteva săptămâni reuşesc să pună capăt agitaţiilor bolşevice şi a valului de jafuri şi crime. Pe 24 ianuarie 1918, Sfatul Ţării proclamă independenţa republicii şi, după mai bine de un secol de ocupaţie, românii de dincolo de Prut aveau în mâini propriul destin. Iar ei îşi doreau unirea.

Pe de altă parte, Consiliul Naţional Român Central somează autorităţile maghiare să cedeze puterea în "toate teritoriile locuite de români în Ardeal şi Ţara Ungurească". Guvernul maghiar trimite o delegaţie să discute cu membrii consiliului, dar după două zile de negocieri, tratativele nu ajung la nicio concluzie. Motiv pentru care, şase zile mai târziu se anunţă convocarea Marii Adunări Naţionale la Alba Iulia. În fiecare colţ al Crişanei, Banatului, Ardealului şi Maramureşului românii îşi desemnează delegaţii, iar cei 1.228 de reprezentanţi aleşi se întrunesc apoi în ziua de 1 decembrie la Alba Iulia.

În aclamaţiile a peste 100.000 de români, este citit textul Rezoluţiei de la Alba Iulia în care "Adunarea Naţională a tuturor Românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba-Iulia în ziua de 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918, decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România. Adunarea Naţională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al naţiunii române la întreg Banatul cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre". O delegaţie este trimisă regelui Ferdinand pentru a-i înmâna Rezoluţia Unirii, iar el o primeşte zicându-le că "După Basarabia şi Bucovina, mai lipsea o piatră dintre cele mai scumpe: Ardealul, cu ţinuturile din Ungaria locuite de români. Azi ne-aţi adus şi această ultimă piatră a clădirii, care încoronează marea operă de unire. Putem privi cu încredere în viitor, căci temeliile sunt puternice". Ceea ce se înfăptuise până atunci era de necrezut. Idealul unirii se împlinise şi în 1922, pe 15 octombrie, regele Ferdinand este încoronat regele Marii Românii, în Catedrala de la Alba Iulia.

Preşedintele Senatului îi înmânează lui Ferdinand Coroana de Oţel a lui Carol I, înfăţişând acum şi însemnele provinciilor unite cu ţara şi spune: "punând pe capul meu, într-această străveche cetate a Daciei Romane, coroana de la Plevna, pe care noi şi glorioase lupte au făcut-o pe veci coroana României Mari, mă închin cu evlavie memoriei celor care, în toate vremurile şi de pretutindeni prin credinţa lor, prin munca şi prin jertfa lor, au asigurat unitatea naţională şi salut cu dragoste pe acei care au proclamat-o într-un glas şi o simţire de la Tisa până la Nistru şi până la Mare".

Aşa cum sublinia şi istoricul Florin Constantiniu, "Marea Unire din 1918 a fost şi rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei româneşti. Măreţia ei stă în faptul că desăvârşirea unităţii naţionale nu este opera niciunui om politic, a niciunui guvern, a niciunui partid; este fapta istorică a întregii naţiuni române, realizată într-un elan ţâşnit cu putere din străfundurile conştiinţei unităţii neamului, un elan controlat de fruntaşii politici, pentru a-l călăuzi cu inteligenţă politică remarcabilă spre ţelul dorit".

România a împlinit 96 de ani. Cu această ocazie îi spun şi eu la mulţi ani!