Dezbateri parlamentare

Domnul Corneliu Ciontu:

Dau cuvântul domnului Iulian Mincu. Va urma domnul Puiu Haşotti.

Domnul Iulian Mincu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Mă voi referi în declaraţia politică de astăzi la învăţământul universitar în România, în perioada 2003-2004, şi problemele pe care le ridică.

Pe data de 17 februarie 2004, în raportul privind starea învăţământului superior din România pe perioada 2001-2003, Ministerul Învăţământului doreşte să demonstreze progresul deosebit al acestui sector în perioada guvernării P.S.D.

Astfel, raportul precizează că din 140 de facultăţi existente în 2001, în prezent, au rămas 107 universităţi de stat şi particulare, între care 56 universităţi de stat plus 7 cu profil militar.

În ceea ce priveşte numărul de studenţi, de la 832 la 100.000 de locuitori în 1990-1991, s-a ajuns în anul 2002-2003, la 2800 la 100.000 de locuitori. Trebuie să menţionăm însă că din cei 450.000 de studenţi la universităţile de stat în anul 2002-2003, peste 190.000 de studenţi, aproape jumătate, plătesc taxe, depăşind cifra celor de la universităţile particulare, care sunt 146.815.

Dau un exemplu: în A.S.E. sunt 25.000 de studenţi cu taxă, în Universitatea Bucureşti, 12.000, la Politehnică, 1500, la Construcţii, 1000, la Şcoala Superioară de Studii Politice, 6000 şi aceasta numai în Bucureşti.

Tactica Guvernului este de a escamota adevărul. Deşi învăţământul este o prioritate naţională, gratuit, conform legii, statul român nu arată o grijă deosebită pentru dezvoltarea lui şi mai degrabă se pretează la o afacere în domeniul educaţiei.

De fapt, din 1990, încoace, în România se finanţează cam aceeaşi cifră de şcolarizare, de aproximativ 60.000 locuri pe an.

Ceea ce este însă cu totul condamnabil din punct de vedere moral este că la Conferinţa de la Berlin din 19 septembrie 2003, ministrul învăţământului a susţinut fără jenă că România alocă pentru finanţarea învăţământului universitar 4% din p.i.b., ignorând cu bună ştiinţă că această sumă este prevăzută pentru tot învăţământul din România, învăţământului universitar revenindu-i numai 0,8% din p.i.b., iar pentru cercetare s-a alocat numai 0,18% din p.i.b.

Din cele 2000 de burse oferite pentru studenţii din mediul rural, doar 600 de tineri au venit în universităţi în anul 2002-2003. Reamintesc că, din păcate, din mediul rural, devin absolvenţi ai unei facultăţi sub 1%, la o populaţie care depăşeşte 47% din numărul de locuitori ai ţării.

În schimb, în acelaşi mediu avem în prezent peste 1 milion de analfabeţi, iar numărul abandonurilor şcolare este în creştere.

Numărul de cadre didactice este, într-adevăr, în creştere. Faţă de 1990, numărul profesorilor universitari a crescut cu 10,4%, iar la conferenţiari, cu 12,7%, dar vreau să dau un citat, aşa cum reiese dintr-o formă foarte recentă scrisoarea adresată Academiei Române, pe data de 30.I.2004, de către profesor-doctor Laurenţiu Filipescu, conducătorul unei universităţi, să remarcă folosirea plagiatului pentru obţinerea titlului de doctor şi promovarea până la gradul de profesor universitar a 3 membri ai corpului didactic universitar postdecembrist, la Facultatea de Chimie.

Se ridică unele semne de întrebare şi asupra unora din ceilalţi promovaţi.

Vă mulţumesc.