|
Domnul Arpad Ándrás Antal: Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea de azi se intitulează "Drepturi fundamentale la porţile Europei". În ultimele luni, se vorbeşte foarte mult despre drepturile minorităţilor. Unii spun că România a depăşit standardele europene în domeniu. Alţii, că nu ne putem transforma într-un poligon de încercare, iar alţii că ungurii ar trebui să plece din această ţară. Autorii acestor declaraţii au ceva în comun: toţi ştiu mai bine decât noi ce este bun şi ce este rău pentru comunitatea maghiară, de parcă noi am vrea răul comunităţii noastre, iar ei ar trebui să-i apere. Ei ştiu că este mai bine pentru noi dacă învăţăm istoria şi geografia în limba română. Vom fi mai fericiţi dacă nu vom avea universitate, vom fi mai deştepţi dacă nu vom gândi în limba maghiară şi, cu siguranţă, vom avea somnul mai adânc dacă vom visa într-o altă limbă decât cea maternă. Domnul ministru al educaţiei şi cercetării a afirmat zilele trecute că nu este de acord cu înfiinţarea unei universităţi de stat cu predare în limba maghiară. Chiar nu ştie domnul Hărădău, ardelean fiind, ce înseamnă pentru noi această universitate? Dânsul avea 12 ani când comuniştii Ceauşescu şi Iliescu au desfiinţat Universitatea Bolyai, iar prorectorul şi unul dintre profesorii renumiţi s-au sinucis în semn de protest faţă de această decizie. Chiar nu ştie domnul Hărdău că şi maghiarii plătesc impozite şi, dacă avem o universitate la 400.000 de locuitori, noi am avea dreptul la cel puţin trei universităţi?! Chiar nu ştie domnul Hărdău că doar 4,4% dintre studenţi sunt de naţionalitate maghiară şi doar 2% dintre ei învaţă limba maternă? Chiar nu apreciază nimeni că noi ne revendicăm drepturile în Parlament, iar când ieşim în stradă suntem "înarmaţi" doar cu lumânări şi cărţi? Doamnelor şi domnilor, Stimaţi colegi, Voi cita astăzi din Constituţia României. În art.26 alin.1 se specifică: "Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată". Putem spune deci că dreptul la viaţa privată este unul dintre drepturile fundamentale ale omenirii. Şi deoarece unii fac alergie de la cuvântul autonomie, iar alţii nu pot sau nu vor s-o înţeleagă, voi încerca să descriu poate un pic mai inedit această doleanţă a comunităţii maghiare din Transilvania, spunând că ceea ce dorim noi nu este altceva decât dreptul la viaţa privată, dreptul la privatitatea comunităţii noastre. Şi stimaţi colegi, Dragi prieteni, Aveţi încredere în noi. Credeţi-ne că nu vrem să furăm Ardealul, vrem să trăim aici, pe pământul nostru natal împreună cu prietenii noştri români, cu rromii, cu saşii şi evreii care au mai rămas. Nu cred că cei care trec prin satele saşilor care au fost vânduţi de comunişti nu simt că suntem cu toţii mai săraci fără ei. Nu cred că cei care întâlnesc în drumul lor sinagogi care stau să se dărâme nu se simt şi ei un pic vinovaţi. Nu cred! Stimaţi colegi, Integrarea în Uniunea Europeană va fi un moment de regăsire a naţiunilor europene. Depinde de noi, depinde de dumneavoastră dacă vom intra cu fruntea sus. Este interesul României ca maghiarii să se simtă confortabili în această ţară, beneficiind de diverse forme ale autonomiei, având universitate proprie şi ... mulţi prieteni români! Vă mulţumesc.
|