Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 septembrie 2013
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.111/2013
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 septembrie 2013 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 septembrie 2013
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.70 | Mihai-Bogdan Diaconu - declaraţie politică: "Respect pentru ţara eroilor români care îşi sacrifică viaţa pentru binele altora"; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
"Respect pentru ţara eroilor români care îşi sacrifică viaţa pentru binele altora" Doi soldaţi români au plătit acum două zile cu sacrificiul suprem angajamentele României pe teatrele internaţionale de luptă. Li se cuvine veşnică recunoştinţă din partea noastră şi creştinescul "Dumnezeu să-i ierte!" Dar jertfa lor nu a fost doar pentru România, ci pentru toate statele angajate în lupta împotriva terorismului. De fapt, soldaţii români mor pe câmpuri de luptă străine mai mult pentru binele altora decât pentru al nostru, pentru că România este în acest conflict asimetric un combatant pentru probleme care nu o privesc în mod direct. Acest lucru nu înseamnă că ţara noastră nu trebuie să-şi îndeplinească angajamentele internaţionale, dar înseamnă în mod cert că ţările care beneficiază de pe urma sacrificiului românesc au datoria să fie respectuoase atunci când vorbesc despre România. Politicienii europeni, care au transformat românii în ţap ispăşitor al problemelor UE şi care ne folosesc pe rol de sperietoare aducătoare de voturi, ar trebui să se uite la preţul de sânge plătit de această ţară pentru binele întregii Europe. înainte de a ne descrie ca pe nişte bande de criminali şi ca pe nişte invadatori al căror acces pe piaţa liberă a muncii din UE trebuie oprit, politicienii demagogi din unele ţări europene ar trebui să se reculeagă la mormântul udat de lacrimi al soldaţilor noştri ucişi prin locuri uitate de Dumnezeu pentru liniştea întregii Europe. Este profund nedrept ca memoria eroilor noştri să fie întinată de campanii electorale în care românii sunt înfieraţi şi transformaţi în ţinte publice pentru a ascunde nereuşitele politicilor interne ale unor state. România trebuie să fie respectată pentru felul în care contribuie la binele şi pacea continentului, dar nu mânjită cu acuze nedrepte de oameni care nu au văzut în viaţa lor cum arată un teatru de operaţiuni în care soldaţii români îşi riscă viaţa în fiecare zi. Nu cred că cerem prea mult dacă ne exprimăm dorinţa ca eroismul acestor martiri să fie gravat veşnic în memoria noastră, a tuturor românilor, dar şi a europenilor care au parte de siguranţă şi datorită sacrificiului suprem al soldaţilor români. Aşa încât, înainte de a jigni acest popor, persoanele străine care ne dispreţuiesc şi care nu se sfiesc să arate acest lucru în public, generând adevărate campanii de presă împotriva noastră, ar trebui să se întrebe pe ei înşişi dacă ar avea curajul să înfrunte moartea pentru binele altor popoare. Abia apoi să deschidă gura şi să acuze de vrute şi nevrute un popor care îşi plăteşte cu regularitate, în sânge, cotizaţia la binele comun al Europei şi al lumii. |



