Oana-Silvia Vlăducă
Oana-Silvia Vlăducă

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 14 noiembrie 2017

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.165/2017
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 14 noiembrie 2017

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.70 Oana-Silvia Vlăducă - declaraţie politică intitulată "Podul de flori peste Prut s-a transformat în «Podul faptelor»";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Doamna Oana-Silvia Vlăducă:

"Podul de flori peste Prut s-a transformat în Podul faptelor"

Vicisitudinile istoriei au făcut ca poporul român să aibă parte de multe încercări de-a lungul veacurilor. Nu este colţ de ţară care să nu fi fost udat cu sudoare şi sânge, nu este loc care să nu fi cunoscut ce înseamnă sacrificiul suprem. Sunt momente care s-au întâmplat şi cărora poporul român le-a fost părtaş. Poate tocmai acest curs al destinului, mai îndepărtat sau mai recent, ne-a făcut mai înţelepţi. Şi am înţeles că istoria se construieşte prin fapte, dedicate memoriei celor care au crezut în idealurile de veacuri şi lăsate moştenire generaţiilor care vor veni.

Înţelegând însemnătatea faptelor, în urmă cu câţiva ani judeţul Dâmboviţa a început frumoasa misiune de a contribui la transformarea Podului de flori de peste Prut, într-un "poc!" al lucrurilor reale, concrete. Înfrăţirile pe care le-am realizat cu Raioanele Ialoveni şi Ştefan Vodă au fost modelul depăşirii acestui stadiu al cuvintelor frumoase şi al întâmplării faptelor de care vorbeam la început.

Ştim că educaţia tinerei generaţii constituie cel mai important reper al societăţii şi o investiţie în viitor. De aceea, am ales să oferim susţinere tocmai în infrastructura educaţională, şi anume, construirea unei grădiniţe în localitatea Ruseştii Noi din Ialoveni, respectiv reabilitarea unuia dintre cele mai valoroase licee din Raionul Ştefan Vodă.

Am înţeles, în felul acesta, să construim o legătură vizibilă, palpabilă, care să dea consistenţă relaţiei dintre noi şi românii de peste Prut. Ambele parteneriate investiţionale au fost în acest sens gândite, iniţiate şi duse la îndeplinire, iar rezultatele au fost pe măsură.

Inutil va fi, dragi colegi, să vorbim şi să tot vorbim despre legătura de frăţietate cu Republica Moldova, dacă nu vom şti să oferim sprijin necesar politic, în relaţia cu partenerii occidentali, pe zona domeniilor cheie - educaţie, independenţă energetică.

Asta a înţeles să facă Guvernul României, asta a făcut judeţul Dâmboviţa şi acesta cred că trebuie să fie drumul spre care eforturile merită îndreptate: grădiniţe, şcoli, transport şcolar, burse educaţionale etc.

Vă asigur, în acelaşi timp, că românii de acolo înţeleg aceste gesturi pe care ţara noastră le face şi preţuiesc eforturile noastre.

După acest demers comun, am înţeles şi eu, o dată în plus, că uniţi în dorinţa de a construi, mai ales pentru tânăra generaţie, putem face ca proiectul nostru comun să devină lealitate. Indiferent cum i-am spune, indiferent cum l-am numi, drumul este acelaşi. Vorbim aceeaşi limbă, fără traducător, drapelul are aceleaşi trei culori, iar imnurile noastre sunt complementare. Costumele populare au aceeaşi frumuseţe aparte, care vorbeşte despre tradiţii, iar cântecele populare vechi spun aceeaşi poveste.

Văzând toate acestea, înţelegem că eforturile noastre, ale tuturor, trebuie să continue, iar Republicii Moldova să i se recunoască locul pe care îl merită, în Comunitatea Europeană, în familia unită, pentru a-şi continua drumul reformelor şi al dezvoltării.

Nu va fi uşor, dar sunt convinsă că, parcurgându-l împreună şi având sprijinul fiecărui român, vom reuşi. Suntem datori faţă de noi, faţă de strămoşi şi faţă de generaţiile care vor veni!