Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 octombrie 2011
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.109/2011
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 octombrie 2011 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 octombrie 2011
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.71 | Olosz Gergely - declaraţie politică cu titlul: "Responsabilitate, solidaritate şi unitate pentru depăşirea crizei economice"; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
"Responsabilitate, solidaritate şi unitate pentru depăşirea crizei economice" Asistăm cu îngrijorare la un nou val al crizei economice, care se face deja simţit în unele state europene. Nu se mai vorbeşte despre o criză a băncilor, ci despre o criză a unor ţări întregi. De această dată, impactul social este mult mai intens, pentru că acest nou val vine pe fundalul unor nemulţumiri colective acumulate în ultimii ani. Avertismentul dat de analiştii economici, potrivit căruia criza datoriilor din Europa va provoca anul viitor o adevărată prăbuşire economică şi financiară, însoţită de tulburări sociale semnificative, trebuie să dea de gândit liderilor politici din întreaga Europă. De ce trebuie să vorbim despre o criză socială? Pentru că în economiile cele mai afectate de criza economico-financiară rata şomajului înregistrează valorile maxime din regiune: Spania - 21%, Grecia - 15%, Irlanda - 14,2%, Portugalia - 12,2%. Rata şomajului în rândul tinerilor din aceste state se situează la valori critice: Spania - 45,7%, Grecia - 38,5%, ceea ce se reflectă nefavorabil asupra potenţialului acestor economii. Cu alte cuvinte, Zona Euro cunoaşte şi o profundă criză socială, care s-ar putea intensifica în perioada următoare şi ar putea determina convulsii sociale, aşa cum am văzut că s-a întâmplat în Grecia. Situaţia este cu atât mai îngrijorătoare cu cât un stat cu o experienţă considerabilă ca şi membru al Uniunii doreşte să nu mai fie membru UE. Peste aproximativ două luni şi jumătate Marea Britanie va decide dacă mai vrea, sau nu, să facă parte din Uniunea Europeană. În mod firesc, Uniunea Europeană ar trebui să răspundă nevoii unor ţări de a părăsi "corabia europeană". Nu-i putem lăsa să plece nici pe cei neajutoraţi, dar nici pe cei care se tem că vor intra curând în incapacitate de plata. Dilema britanicilor, noua criză a datoriilor din Grecia, evoluţiile economice ale unor ţări precum Portugalia, Irlanda, Italia sau Spania au zdruncinat din temelii încrederea în economia europeană. Ideea de bază a formării Uniunii Europene, ideea unităţii şi a solidarităţii a fost grav afectată, în ciuda eforturilor unor ţări mai puternice şi mai bogate care au încercat şi încearcă din răsputeri evitarea falimentelor. În acest context plin de convulsii şi dileme, statele membre sunt nevoite să depăşească ideea Europei cu mai multe viteze şi să pledeze pentru o Uniune a partenerilor egali. Pentru că, în fond, pe toţi ne animă aceleaşi idealuri europene, chiar dacă, structural, nu suntem la fel. În acest context plin de convulsii economice şi sociale, România, alături de alte state europene, trebuie să dovedească faptul că îşi merită locul în marea familie europeană. Nu prin declaraţii pompoase, ci prin responsabilitate şi solidaritate. Da. Situaţia socio-economică impune solidaritate şi responsabilitate! În aceste noi condiţii, care nu sunt deloc cele mai fericite, România nu îşi mai poate permite să trăiască din deficite bugetare, adică să-şi achite facturile din împrumuturi luate din străinătate, pentru că şi costul acestora este în creştere. Trebuie să înţelegem că traiul pe datorie este din ce în ce mai periculos. România va avea anul viitor o datorie publică de 235 de miliarde de lei, adică 56 de miliarde de euro. Este vorba aici de împrumuturile Guvernului, firmelor, ministerelor sau ale primăriilor. Suma creşte de la un an la altul, pentru că la fiecare scadenţă facem noi împrumuturi, ca să le achităm pe cele vechi. Dobânzile cresc de la o zi la alta. În acest context, soluţia pare destul de simplă: ca să fim cât mai feriţi de noul val al crizei, România trebuie să renunţe la traiul pe datorie. Iar în bugetul pe 2012 ar trebui să cheltuim doar cât producem. Este adevărat că toate marile economii caută soluţii pentru a-şi reduce deficitele bugetare şi datoria publică. În acest caz, soluţiile sunt austere şi se referă la disponibilizări sau taxe mai mari. Dar, o spun foarte răspicat şi aş vrea să mă audă şi colegii de la putere şi colegii de la opoziţie: nu putem rezista acestei ameninţări dacă vom continua să fim demagogi, să nu colaborăm, să fim iresponsabili! Trebuie să ne întindem cât avem plapuma, să renunţăm la populismele de orice fel, să continuăm reformele structurale, reforma statului. Trebuie să avem strategii pe termen lung şi să avem soluţii economice viabile. Colaborarea, solidaritatea, unitatea nu se referă doar la relaţionarea cu alte state ale Uniunii Europene, ele trebuie să se refere şi la politica internă. Iar soluţiile pe care le oferim oamenilor trebuie să fie constructive. |



