Dezbateri parlamentare

Domnul Laurenţiu Nistor:

"Uşor cu steagul pe scări..."

Spre marele nostru regret, vedem că politica maghiară se face, în ultimele săptămâni, pe spatele românilor şi în defavoarea lor. Totul a început de la un steag, aşa-zis al "Ţinutului secuiesc", după care moare de grijă (nu de drum lung!) orice iredentist care se respectă. Este interesant cum ţara vecină de la vest nu moare de dragul cetăţenilor maghiari de naţionalitate română, cum moare de dragul cetăţenilor români de naţionalitate secui, care atât de mult au fost respectaţi în istorie de către maghiari încât, de-al lungul vremilor, secuii au luptat de partea lui Mihai Viteazul şi a oricărui voievod român ce ar fi dat vreun semn că luptă pentru dezrobirea Transilvaniei de sub oricare altă stăpânire decât cea română, adică acea care şi-a menţinut de milenii traiul pe meleagurile de dincolo de Carpaţi.

Este interesant cum Ungaria reuşeşte să atârne un steag pe clădirea Parlamentului budapestan, pretinzând că aparţine unei minorităţi maghiare, de vreme ce singura legătură între unguri şi secui e limba, şi aceea impusă sub ameninţarea sabiei. Din partea noastră, în ţara lor, pot atârna pe clădirea Parlamentului ce poftesc: steagul secuiesc (interesant, totuşi, că steagurile secuieşti arborate depăşesc numărul de secui înregistrat la recensământ, da' ce mai contează, când cauţi neapărat sămânţă de scandal?), faţa de masă de la picnic, tricoul galben al Turului Franţei, batista Desdemonei ori opinca lui Bivolaru - sunt liberi să o facă. Însă rău este că deja se pune problema la nivel oficial, fie că este vorba despre familia ambasadorului Ungariei la Bucureşti ori secretarul de stat Nemeth, a autonomiei teritoriale pentru minoritatea maghiară din România. Declaraţiile domnului Zsolt Nemeth sunt inacceptabile şi contravin spiritului de bună vecinătate şi Parteneriatului Strategic pentru secolul XXI dintre România şi Ungaria, aşa că le respingem cu fermitate, aceste declaraţii inamicale putând repede inflama spiritele mai mult decât este permis pentru relaţiile bilaterale, chiar dacă este vorba de o campanie electorală. După cum la fel de nepermise şi cel puţin indecente, dacă nu chiar mai mult decât atât, sunt "propunerile" venite dinspre partea maghiară cum să ne schimbăm noi Constituţia şi legile ţării noastre ca să le convină lor. Ei bine, nefiind într-o relaţie de suzeranitate, ne permitem să neglijăm astfel de "porunci" ce amintesc de Imperiul austro-ungar, honvezi, Ip şi Treznea...

Dacă tot există o aşa de mare preocupare din partea ungară pentru schimbarea constituţiei şi a legilor pentru a favoriza o minoritate în raport cu majoritatea şi dacă tot se moare de dragul autonomiei teritoriale, înseamnă că nu va fi nicio problemă dacă va demonstra partea maghiară cum îşi poate schimba ea prima Constituţia şi legislaţia, astfel încât să acorde autonomie, inclusiv teritorială, tuturor minorităţilor trăitoare în Ungaria, fie că este vorba despre români, cehi, slovaci, sârbi, croaţi, sloveni, austrieci ori ucraineni, ca să avem, toate ţările în care există minorităţi maghiare, un model la care să ne putem referi.

În Ungaria urmează nişte alegeri, după care pot să treacă rapid la acest deziderat, pentru că întotdeauna se înţelege mai bine când ceri ceva cuiva dacă îi oferi exemplul personal. Nu cred că ar fi o problemă dacă puterea de la Budapesta doreşte a se face înţeleasă. Până atunci, cred că ar fi mai important pentru poporul maghiar să facă Viktor Orban ceva ca să îmbuneze FMI-ul, întrucât a reuşit să-i facă să-i respingă o linie flexibilă de credit, lucru mult mai de folos pentru cetăţeanul de rând decât atârnarea a tot soiul de textile pe clădirea legislativului ungar, utilizate pentru scărpinarea unor memorii inexistente...

De mirare ar fi fost ca să-l vedem, măcar în relaţia cu vecinul atârnător de pânze azurii, pe Traian Băsescu drept jucătorul ce se declara a fi. Însă având în vedere că este, neoficial, ambasadorul lui Viktor Orban pe malurile Dâmboviţei, ar fi fost culmea să-l vedem pe marinar răţoindu-se de dragul românilor la cel care l-a susţinut pe scaunul de la Cotroceni, atât timp cât putea să hăhăie servil, iar Orban se uita la el cam de sus în timp ce-i zicea să o ia uşurel cu pianul pe scări, ca să nu se verse clapele. Deh, când iese din România, Băsescu nici măcar arbitru de tuşă nu mai e...