Dezbateri parlamentare

Domnul Nicolae Giugea:

"Cât costă învăţământul gratuit din România, în anul 2019?"

La articolul 32 aliniatul 4 din Constituţie scrie că "Învăţământul de stat este gratuit, potrivit legii". Nu sunt un mare specialist în drept constituţional, dar din această normă cred că reiese clar că nici elevii şi nici părinţii nu ar trebui să scoată bani din buzunar, dacă vor o educaţie de calitate pentru copiii lor în şcolile de stat. Din păcate, nu vorbim despre bani puţini, ci despre sume de bani pe care tot mai multe familii chiar nu şi le permit. Toţi cei care au ajuns să stea în fotoliul lui Spiru Haret au aflat că o cauză principală a abandonului şcolar, a ratei mici de cuprindere a copiilor în sistemul de învăţământ o reprezintă sărăcia familiilor din care ei provin. Oare ce au făcut acele zeci de miniştri, care s-au perindat prin Guvern, ca să schimbe situaţia? Nimic! Putem să constatăm că nicio politică nu a redus numărul copiilor care nu ajung niciodată la şcoală sau care întrerup studiile, fie după şcoala primară, fie după gimnaziu. În România, stat membru al Uniunii Europene, care are la dispoziţie miliarde de euro pentru a sprijini copiii să meargă la şcoală, cei mici rămân acasă pentru că părinţii lor nu au bani nici măcar pentru ghetuţe sau pentru un ghiozdan plin de caiete şi creioane.

Nu cred că spun lucruri mult prea noi dacă amintesc faptul că părinţii sunt cei care plătesc în multe cazuri zugrăveala claselor, repararea băncuţelor şi a ferestrelor. Tot ei acoperă costuri cu manualele încă netipărite, cu auxiliare, pentru că manualele sunt prea slabe şi cu greşeli. Din buzunarul lor se cumpără dotări şi mijloace didactice şi chiar se acoperă costurile cu paza unităţilor şcolare. Şi uite aşa, leu cu leu şi sută cu sută, se strâng mii de lei pe care părinţi, că-i au sau că nu-i au, trebuie să-i dea. N-ar trebui să uităm că şi profesorii mai scot bani din buzunar ca să-şi poată ţină lecţiile şi să nu-i priveze pe copii de un act educaţional de calitate. Aceştia sunt bani care nu se văd în statisticile naţionale, dar se dau mai mulţi de la un an la altul.

Sunt deputat la primul mandat şi încă îmi este foarte greu să înţeleg de ce Parlamentul adoptă legi, Preşedintele le promulgă, iar apoi Guvernul refuză să le pună în practică sau amână punerea lor în aplicare. Păi, ce altă prioritate mai mare poate să aibă o ţară decât aceea de a asigura copiilor o şcoală de calitate, care să-i facă mari? Dacă veţi avea curiozitatea necesară, veţi constata că cele mai multe prevederi legale amânate, anulate sau desconsiderate sunt exact cele care ar trebui să sprijine sistemul naţional de învăţământ. De exemplu, de nu mai puţin de 7 ani, guvernele PSD refuză să respecte Legea nr.1/2011 şi să acorde educaţiei o finanţare de 6% din PIB. Tot de 7 ani de zile Guvernul PSD refuză să pună în aplicare contul educaţional, care ar fi trebuit să fie contul individual pentru studii al fiecărui copil! Alimentaţia sănătoasă la şcoală, masă caldă pentru elevii cu posibilităţi puţine, miere pentru elevi, naveta şcolară sau Programul "Şcoală după şcoală" sunt alte reglementări legale, care au fost blocate de guvernele PSD, în loc să sprijine elevii şi şcoala românească.

România nu investeşte de ani buni nimic pentru prezent şi nici pentru viitor. Putem, deci, să anticipăm cu uşurinţă care va fi viitorul acestei ţări. Ne îndreptăm cu viteză spre o epocă în care oamenii trebuie să înveţe nu numai în şcoală, nu numai până la facultate, ci pe tot parcursul vieţii. Aşa cum arată situaţia astăzi, în România, noi ne depărtăm de lumea dezvoltată, în loc să ne apropiem. Statele cu care vrem să ne comparăm obţin cea mai mare valoare adăugată de producţii intelectuale şi cercetare, adică exact din ceea ce noi avem tot mai puţin. Statul român, după ce va fi scuturat de PSD, va trebui să asigure şanse egale tuturor copiilor la educaţie, pe toate ciclurile şi în mod gratuit. Faptul că un copil s-a născut la sat nu trebuie să fie deja o sentinţă definitivă pe viaţă, aşa cum este în România. Să ştiţi că oamenii mari nu se nasc obligatoriu în case mari sau în oraşe mari. Şcoala, numai ea, face oamenii mari!