Dezbateri parlamentare

Doamna Ioana-Jenica Dumitru:

"Bugetul pe anul 2014 lipseşte atât din Parlament cât şi din dezbaterea publică"

Legea bugetului de stat a fost şi rămâne mărul discordiei pentru clasa politică din România. O dată pe an, lucrurile în Guvern şi în Parlament o iau razna, orice strategie, orice termeni asumaţi de părţile implicate nu mai contează atât timp cât distribuirea resurselor este prioritatea numărul unu. Distribuirea resurselor este unul din atributele Guvernului, problema este că această distribuire nu se face în termeni normali, care să asigure creşterea economică şi dezvoltarea echitabilă şi uniformă nici a judeţelor, dar nici la nivel local. Criteriul politic este încă, din păcate, primordial în distribuirea fondurilor publice către beneficiari. Din cauza acestei abordări avem de a face cu mutaţii grave în procesul de adoptare a legii bugetului de stat şi a legii bugetului asigurărilor sociale de stat.

Exemplul concludent în acest sens îl găsim chiar ieri. Ieri, pe 21 octombrie, a intrat în vigoare legea nr. 270/2013, o lege care are multe caracteristici interesante, din care vreau să învederez una în faţa dumneavoastră. Obiectul de reglementare al acestei legi este modificarea şi completarea legii nr.500/2002 privind finanţele publice. La articolul 35 din Legea finanţelor publice se specifica faptul că, în fiecare an, legea bugetului de stat, dar şi orice alte legi ce ţin de buget trebuie prezentate Parlamentului nu mai târziu de data de 15 octombrie. Raţiunea acestei prevederi este clară, avem nevoie de timp suficient pentru dezbaterea temeinică a celei mai importante legi multianuale din România. Aprobarea bugetului este un act la care trebuie să participe toate forţele politice parlamentare, pentru că taxele şi impozitele care constituie majoritatea veniturilor la bugetul de stat nu provin din buzunarele votanţilor majorităţii, care astăzi se întâmplă să fie asigurată de USL. Nu, stimaţi colegi, bugetul este constituit din taxele şi impozitele tuturor votanţilor şi nonvotanţilor din România, din veniturile tuturor celor care produc ceva în România şi din veniturile tuturor agenţilor economici, care nu au nici culoare politică, nici preferinţe sau simpatii în acest domeniu. Din acest motiv, procesul de adoptare a bugetului de stat trebuie să cuprindă măcar opiniile opoziţiei, dacă nu şi aplicarea propunerilor acesteia. În schimb, în spatele unei majorităţi covârşitoare puterea se prevalează de avantajele pe care un procent de peste 60% în Parlament îl oferă în materie de forţare a procesului de adoptare a legii anuale a bugetului de stat. Prin lege, absolut legitim, dar foarte imoral, actul normativ numărul 270/2013 a mutat termenul-limită pe care Guvernul îl avea la dispoziţie pentru a prezenta proiectul de buget în Parlament cu o lună mai târziu. Astfel, în prezent, termenul acesta limită este 15 noiembrie, în loc de 15 octombrie, şi nimeni nu obligă Guvernul să îl respecte, pentru că dacă lucrările nu sunt gata sau dacă se vrea, cum preconizez eu, trecerea fulger a proiectului de buget prin pseudoprocedura parlamentară, atunci termenul se poate lesne muta, mai târziu, în decembrie sau chiar în ianuarie anul viitor. Normele legale au prevăzut, şi bine au făcut, posibilitatea funcţionării instituţiilor pe bugetul de anul trecut, pentru că altminteri ne aflam exact în aceeaşi situaţie ca SUA, fără posibilitatea de a funcţiona normal ca stat.

Pe lângă faptul că Guvernul nu a respectat prevederile legii nr.500/2002 privind finanţele publice în intervalul 15 octombrie - 21 octombrie, zile în care termenul-limită vechi a funcţionat bine mersi, a mai născocit o metodă de a eluda dezbaterea parlamentară şi de a grăbi nejustificat adoptarea bugetului. Acest gest este chiar mai grav decât primul, chiar dacă constituţionalitatea sa a fost dublată de decizia CCR. Mă refer, bineînţeles, la interzicerea dreptului parlamentarilor de a introduce amendamente la bugetul de stat pentru obiective punctuale de infrastructură, educaţie sau culte. Gestul este foarte periculos, pentru că introduce un precedent care poate sta la baza distrugerii rolului Parlamentului ca instituţie. Prin acest gest, majoritatea parlamentară s-a autosabotat pentru că nici membrii USL nu vor putea introduce amendamentele pe care, an de an, le introduceau în proiectul de lege a bugetului, numai pentru a fi respinse în masă, tot de ei.

Este un spectacol de groază nu pentru că amendamentele prin care parlamentarii solicitau fonduri pentru obiectivele pe care le considerau importante în colegiu ar fi avut vreo şansă să fie adoptate şi obiectivele să fie finanţate, este de groază pentru că un drept fundamental de exprimare al parlamentarului este îngrădit în tăcere de o politică guvernamentală. Lucrurile ar trebui să fie invers, parlamentarii, încurajaţi să solicite bani pentru obiectivele pe care oamenii care i-au ales le consideră importante. Guvernul nu îşi va asuma responsabilitatea pentru lipsa finanţării şcolii "x" din judeţul "y", şi aceste necesităţi stringente vor rămâne inexistente pentru executiv.

Nu cred că această modalitate de a pune problema este soluţia de care avem nevoie, cred în schimb că avem nevoie de dezbatere responsabilă. oricât de inepte ar părea solicitările parlamentarilor pentru Guvern, acestea sunt rezultatul direct al solicitărilor pe care parlamentarii le primesc atât de la autorităţile publice din teritoriu, cât şi de la simplii cetăţeni care se vor ascultaţi. Prin această măsură se pune "o batistă pe ţambal" şi se ciunteşte dezbaterea parlamentară, rezultatul este simplu, Parlamentul devine o maşinărie de vot, fără drept de opinie, obligat să asiste neputincios, ca martor la distribuirea discreţionară a bugetului de stat de către Guvern.

Eu cred în utilitatea dezbaterii parlamentare asupra tuturor proiectelor de lege pe care Guvernul le înaintează spre adoptare legislativului şi mai ales asupra proiectelor de lege care influenţează direct viaţa fiecărui cetăţean, cum este Legea bugetului de stat. Ne aflăm în faţa unei dileme care nu trebuie să se transforme sub nicio formă într-o aporie. Fie transformăm procedura parlamentară într-o formalitate şi parlamentarii în notarii poporului, fie dăm Parlamentului puterea şi responsabilitatea de a decide, democratic şi cu respectarea normelor constituţionale asupra a ceea ce este important pentru România. Eu voi alege cea de-a doua opţiune şi îmi exprim speranţa că nu voi fi singura care va face această opţiune atunci când va fi cazul.