Dezbateri parlamentare

Domnul Angel Tîlvăr:

"10 decembrie - Ziua drepturilor omului"

La 10 decembrie în toată lumea este marcată Ziua internaţională a drepturilor omului. În această zi, în 1948, la Paris, Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat "Declaraţia universală a drepturilor omului", prin Rezoluţia nr. 217 A (III). Documentul a fost elaborat ca răspuns la atrocităţile din timpul celui de-al doilea Război Mondial şi este primul act internaţional în care sunt exprimate drepturile şi libertăţile fundamentale ce trebuie garantate fiinţelor umane din întreaga lume.

Ulterior, declaraţia a fost completată cu alte convenţii, printre care: Convenţia privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială (1965), Convenţia internaţională asupra drepturilor politice şi civile (1966), Convenţia pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor (1979), Convenţia împotriva torturii (1984), Convenţia împotriva Apartheid-ului (1985), Convenţia drepturilor copilului (1989).

Instituirea oficială a Zilei drepturilor omului a avut loc la plenara 317 a Adunării Generale, la 4 decembrie 1950, când Adunarea Generală a declarat Rezoluţia 423 (V), prin care invita toate statele membre, precum şi orice alte organizaţii interesate, să sărbătorească ziua aşa cum cred că e potrivit. Ziua este marcată de conferinţe şi reuniuni politice la nivel înalt şi de evenimente culturale şi expoziţii care au ca tematică probleme legate de drepturile omului.

Ziua internaţională a drepturilor omului este o zi a solidarităţii umane, deoarece, prin adoptarea declaraţiei, au fost depăşite frontierele naţionale, diferenţele etnice şi politice, statele semnatare propunându-şi să conlucreze, în scopul susţinerii umanităţii în toată diversitatea sa, indiferent de religie, rasă, convingeri, sex. Principiile enunţate în cuprinsul declaraţiei reprezintă un ideal comun al societăţilor democratice, care, asigurând recunoaşterea şi aplicarea lor, promovează respectul pentru drepturile şi libertăţile fiinţei umane.

Unele dintre drepturile şi libertăţile consfinţite în Declaraţia universală a drepturilor omului au fost întruchipate în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), care a fost adoptată în 1950 de către Consiliul Europei şi este o reflectare unică a valorilor civilizaţiei şi democraţiei. CEDO oferă o listă de drepturi garantate, cum ar fi dreptul la viaţă, interzicerea torturii, sclaviei şi a muncii forţate, dreptul la libertate şi securitate, dreptul la un proces echitabil, respectarea vieţii private şi de familie, libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie, libertatea de exprimare, libertatea de întrunire şi de asociere, dreptul la căsătorie, dreptul la o cale de atac eficientă şi interzicerea discriminării.

Într-o jumătate de secol, drepturile consacrate în convenţie au evoluat treptat, datorită modului de interpretare a Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a diverselor protocoale care au stabilit noi drepturi legate de condiţiile care nu au putut fi prevăzute atunci când a fost adoptată.

Importanţa convenţiei constă nu numai în extinderea domeniului de aplicare al drepturilor pe care le protejează, dar, de asemenea, în sistemul de control instituit pentru a examina probabilele încălcări şi de a asigura respectarea de către state a obligaţiilor care le revin în temeiul Convenţiei, şi anume, recunoaşterea acestor drepturi şi libertăţi tuturor persoanelor aflate sub jurisdicţia lor, şi nu numai pentru cetăţenii lor.

Drepturile omului, democraţia şi statul de drept sunt valori esenţiale ale Uniunii Europene. Înscrise în tratatul fondator al UE, acestea au căpătat o importanţă deosebită odată cu adoptarea Cartei drepturilor fundamentale, în 2000, fiind consolidate şi mai mult atunci când Carta a dobândit forţă juridică obligatorie, odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, în 2009.

Această zi este o ocazie bună pentru a marca progresele înregistrate în domeniul drepturilor cetăţeneşti. România se poate mândri astăzi cu o legislaţie modernă în domeniu, în acord cu tratatele internaţionale, precum şi cu progresele vizibile în domeniul drepturilor cetăţenilor săi, indiferent de sex sau etnie.

Este obligaţia constituţională a Parlamentului României de a întări legislaţia ţării în materia drepturilor omului şi de a veghea, cu instrumentele pe care le are la dispoziţie, la respectarea acestora. Este de condamnat orice formă de violenţă sau discriminare împotriva cetăţenilor şi orice formă de încălcare a drepturilor acestora şi vă invit pe fiecare dintre dumneavoastră să adoptaţi aceeaşi poziţie.