Dezbateri parlamentare

Domnul Ion Călin:

"Săptămâna dezarmării"

Între 24-30 octombrie se sărbătoreşte săptămâna dezarmării. Această manifestare anuală începe în ziua aniversării înfiinţării Organizaţiei Naţiunilor Unite şi a fost adoptată prin Documentul final al Sesiunii speciale a Adunării Generale din 1978, organizată pe probleme de Dezarmare (Rezoluţia S-10/2). Statele au fost invitate să sublinieze care sunt riscurile legate de arme, nevoia de a înceta folosirea lor şi să sporească înţelegerea publică privind misiunile urgente de dezarmare.

În 1995, Adunarea Generală ONU a invitat guvernele, organizaţiile internaţionale guvernamentale şi neguvernamentale să contribuie în continuare, activ, la Săptămâna dezarmării (Rezoluţia 50/72 din 12 decembrie). Cu acest prilej secretarul general a fost invitat să utilizeze mijloacele ONU de informare pentru a creşte interesul publicului faţă de problemele legate de dezarmare şi de scopurile Săptămânii dezarmării.

În decursul istoriei sale, ONU şi-a continuat dezvoltarea şi adaptarea la sfera internaţională, cât şi intraorganizaţională. Această dezvoltare continuă a consemnat importante modificări instituţionale şi de substanţă, însă matricea după care ONU îşi ghidează politicile a rămas neschimbată. Funcţionalitatea strategică a ONU se fondează pe ideea de coexistenţă între sisteme şi forţe opuse în modelul de distribuire al puterii.

În condiţiile date, rolul acestei structuri internaţionale este prevenirea conflictelor globale, atât în sfera politicului, cât şi la nivelul relaţiilor economice. Pe de altă parte, "Modelul coexistenţei paşnice" a dispărut odată cu prăbuşirea lumii bipolare şi a marelui vrăjmaş al Vestului, Uniunea Sovietică.

Erodarea suveranităţii naţionale, apariţia unor ameninţări supranaţionale sau subnaţionale implică apariţia unor noi pericole la adresa păcii şi securităţii globale, produc inevitabil reconfigurarea sistematizată atât a ONU, cât şi a celorlalte organisme internaţionale, precum NATO şi UE, abilitate cu protejarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului şi a securităţii internaţionale.

Pe lângă aceste fenomene de periclitare a securităţii, mai identificăm şi prevalarea unei noi forţe neconvenţionale, formal denumită şi recunoscută ca: "non-statul".

Tipologia "non-statului", este o emanaţie a secolului al XXI-lea în materie de real agresor al stabilităţii şi securităţii internaţionale. Acest nou tip de ameninţare cuprinde: flagelul organizaţiilor teroriste; sindicate internaţionale ale crimei organizate; traficul internaţional de droguri şi armament. Acestea toate reprezintă pericole care aduc atingere suveranităţii naţionale clasice şi ameninţă pacea, echilibrul şi securitatea internaţională.

Din alt punct de vedere, tot ca principiu determinant al reformei ONU în domeniul securităţii este vizată şi reforma Consiliului de Securitate a ONU.

Reforma acestui organism superior, este acceptată şi recunoscută unanim ca o necesitate la adresa reconfigurării hărţii geopolitice a secolului al XXI-lea. Această reformă intraorganizaţională ar consemna schimbarea conceptului original care a stat la baza Cartei ONU, cu privire la acordarea unui statut distinct celor 5 mari puteri învingătoare din cel de-al Doilea Război Mondial. Prin urmare, în decursul timpului, au fost avansate numeroase propuneri din rândul statelor membre, cu privire la lărgirea numărului membrilor din cadrul Consiliului de Securitate, până la 24-25. Putem menţiona aici faptul că activitatea intensă de lobby, la nivel internaţional şi în cadrul ONU, aparţine unor state membre precum: Germania, Japonia, India, Brazilia, Nigeria, Africa de Sud, ţări care aspiră la calitatea de membru permanent.

În esenţă, controlul armamentelor este, alături de alianţe şi de echilibrul puterii, un real instrument prin care se garantează normalitatea militară şi securitatea internaţională.

Prin controlul armamentelor înţelegem aplicarea unui plan, aranjament sau tratat internaţional, menit să stabilească nivelul acceptabil şi inadmisibil al armamentului, limitele proliferării prin restricţii cu privire la utilizarea lui.

O caracteristică definitorie a politicilor de control al armamentelor este reducerea instabilităţii în mediul militar.

De-a lungul istoriei sale, ONU a organizat o serie de forumuri mondiale pe diverse tematici care au cuprins problema dezarmării, cât şi eficientizarea politicilor controlului de armament în regiunile care reprezintă factori periclitanţi la adresa securităţii internaţionale. După cum am precizat mai devreme, de-a lungul timpului, aceste forumuri organizate de ONU au abordat problema securităţii, pericolele putând fi şi de altă natură, precum: interzicerea experienţelor nucleare; exercitarea unui control al armamentelor din spaţiul cosmic; eforturi în domeniul interzicerii armelor chimice; dezarmarea în domeniul armamentului convenţional; înfiinţarea unor zone neutre şi libere de arme nucleare; reducerea bugetelor militare etc.