Claudiu-Augustin Ilişanu
Claudiu-Augustin Ilişanu

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 aprilie 2018

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.66/2018
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 aprilie 2018

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.74 Claudiu-Augustin Ilişanu - declaraţie politică intitulată "România trebuie să performeze în continuare în educarea generaţiei tinere în ceea ce priveşte gestionarea deşeurilor. Să fim conştienţi de importanţa managementului deşeurilor, fapt ce implică un viitor mai curat pentru noi şi pentru urmaşii noştri!";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Claudiu-Augustin Ilişanu:

"România trebuie să performeze în continuare în educarea generaţiei tinere în ceea ce priveşte gestionarea deşeurilor. Să fim conştienţi de importanţa managementului deşeurilor, fapt ce implică un viitor mai curat pentru noi şi pentru urmaşii noştri!"

De câţiva ani, prin transpunerea directivelor europene, România face progrese în ceea ce priveşte una dintre problemele semnificative de mediu, managementul deşeurilor. Avem o legislaţie bine dezvoltată cu un Plan Naţional de Gestionare a Deşeurilor; avem priorităţi şi direcţii strategice; dispunem de măsuri de prevenire a generării deşeurilor; iniţiem planuri şi strategii naţionale şi locale de acţiune. Aşadar, ce ne mai lipseşte pentru ca noi, românii, să fim ordonaţi în gestionarea şi eliminarea deşeurilor şi să avem, în consecinţă, o ţară curată? Ne lipseşte o conştiinţă de selecţie ordonată, iar această conştiinţă trebuie să o cultivăm, pe de o parte, în familie, iar pe de alta în societate.

Ţara noastră are, ca şi alte ţări europene, programe şcolare sau de voluntariat, care, de cele mai multe ori, sunt iniţiate la nivel local, şi prin care tinerii, elevii şi studenţii participă la acţiuni de familiarizare cu problemele de mediu, dând dovadă de spirit civic şi de implicare în gestionarea problemei deşeurilor conform nivelului şi potrivit vârstei lor. Un exemplu demn de menţionat este Olimpiada Deşeurilor care, începând cu ediţia 2017-2018, se desfăşoară şi în judeţul Bacău, municipiul Bacău fiind de altfel şi cel care a iniţiat şi care a dezvoltat cel mai amplu şi mai avansat Masterplan privind infrastructura de gestionare a deşeurilor.

Sunt suficiente aceste programe şi iniţiative pentru a cultiva spiritul tinerilor privind importanţa relaţiei cu mediul şi pentru crearea unui cadru de gestionare a deşeurilor de la nivelul micro către cel macro, prin implicarea fiecăruia? Răspunsul este cert unul particular, lăsându-ne pe fiecare în parte nu să evaluăm un cadru existent, ci să oferim un impuls pentru dezvoltarea unei conştiinţe atât personale, cât şi colective a tinerilor, pentru o selecţie ordonată a deşeurilor, cum ar fi, de exemplu, deşeurile alimentare şi de ambalaje.

Astfel de iniţiative de implicare a tinerilor în prevenirea generării cantităţii de deşeuri, dar şi de convingere a lor că un mediu curat porneşte de la fiecare dintre noi, pot constitui subiectul unei probleme de conştiinţă asupra căreia trebuie să reflectăm cu toţii, şi la care să facem recurs permanent pentru a genera o schimbare de atitudine şi o preocupare permanentă a societăţii privind întreţinerea unui mediu curat printr-o selecţie conştientă a deşeurilor.

Suntem conştienţi că un viitor curat al ţării noastre depinde de acţiunile şi de iniţiativele noastre curente, acţiuni care să stimuleze generaţia tânără pentru a o deprinde cu ocrotirea mediului şi cu selecţia ordonată a deşeurilor. O educaţie ecologică participativă poate conduce la o gestionare mai eficace a acestui fenomen al deşeurilor şi la formarea unei atitudini pozitive faţă de natură.

Să nu uităm că natura este, înainte de toate, doar viaţă şi speranţă, şi implică aşadar o responsabilitate morală a noastră, pentru ca urmaşii noştri să aibă posibilitatea la rândul lor să se bucure de o utilizare raţională şi durabilă a acesteia!