Dezbateri parlamentare

Domnul Marian Enache:

"Dezvoltarea economică a Văii Muntelui".

Dacă pentru grecii antici Olimpul era tărâmul zeilor, pentru daci, cel mai impunător munte din Carpaţii Orientali, Ceahlăul, era sălaşul zeului Zalmoxis. Masivul Ceahlău, Peon sau Kogaionon, cum îl denumeau romanii, este considerat, astăzi, al doilea munte sfânt al creştinătăţii ortodoxe, după Muntele Athos. În fiecare an, în primele zile ale lunii august, numeroşi turişti străini vin să vadă un fenomen unic în lume, holograma unei piramide care se formează timp de 80 de minute din norii de ceaţă exact în ziua în care ortodoxia serbează "Schimbarea la faţă". Înainte de apariţia piramidei hologramă, un alt fenomen optic, cu o durată foarte scurtă, constă în apariţia mirificei "Căi a Cerului", descrisă şi de prinţul Moldovei, Dimitrie Cantemir, în lucrarea "Descriptio Moldaviae".

În contrast cu măreţia acestor locuri, viaţa oamenilor din Colegiul uninominal nr. 8, judeţul Neamţ, numit şi Valea Muntelui, se desfăşoară astăzi într-un cadru necorespunzător.

Veniturile locuitorilor, provenind predominant din agricultura de subzistenţă, sunt tot mai scăzute, iar discrepanţa faţă de alte zone se măreşte tot mai mult. Acestea se obţin îndeosebi din surse din natură - cum ar fi alimentele produse în gospodării, pentru autoconsum, iar incidenţa sărăciei este foarte mare la toate segmentele populaţiei. Grupurile cele mai expuse fenomenului de sărăcie sunt persoanele care lucrează în agricultură pe cont propriu, şomerii şi casnicele. Prin prisma vârstei, incidenţa sărăciei şi a lipsei de perspectivă este cea mai mare în rândul tinerilor.

Migrarea externă a tinerilor a căpătat accente îngrijorătoare, producându-se numerose separări ale membrilor familiilor, copiii rămânând în grija rudelor.

Astăzi, economia rurală non-agricolă pe Valea Muntelui utilizează mai puţin de un sfert din populaţia activă, numărul locurilor de muncă diminuându-se considerabil.

Aproape toată suprafaţa agricolă şi peste o treime din fondul forestier au fost retrocedate, dar titlurile de proprietate au fost emise fără o verificare corespunzătoare a terenurilor din punct de vedere cadastral şi fără înscriere în Cartea funciară. Identificarea şi delimitarea parcelelor retrocedate nu au fost întotdeauna corect realizate, făcând astfel obiectul multor litigii şi dispute.

Terenurile nu pot fi angajate ca garanţii pentru băncile comerciale, limitându-se astfel accesul la credite, iar taxele mari de cadastru şi intabulare a terenurilor limitează capacitatea agricultorilor de a-şi înregistra oficial proprietatea. Din cauza subevaluării şi nesiguranţei legate de delimitarea parcelelor şi proprietatea terenurilor, băncile comerciale nu acceptă terenuri ca garanţie. Acest lucru constituie un element deosebit de nefavorabil pentru agricultorii din segmentul exploataţiilor de dimensiune medie, care ar avea nevoie de investiţii pentru a se dezvolta, însă a căror bază de garantare este slabă.

Fragmentarea excesivă a proprietăţii şi lipsa asocierii între agricultori a determinat o performanţă în agricultură şi silvicultură tot mai slabă, datorită structurii "învechite" a exploataţiilor agricole şi lipsei pieţelor care să sprijine modernizarea sectorului agricol.

Efectivele de animale au scăzut drastic datorită preţului tot mai ridicat al furajelor şi lipsei spaţiilor şi dotărilor tehnice şi se află în exploataţii mici, de subzistenţă, aflate în proprietatea prea multor agricultori care se apropie sau au trecut de vârsta pensionării. Micii agricultori cresc astăzi animale doar pentru autoconsum. Furajarea şi practicile zootehnice sunt rudimentare, iar materialul genetic este de slabă calitate. Chiar şi situaţia igienei laptelui şi a sistemului de colectare nu mai respectă standardele minime.

Aceste exploataţii de subzistenţă nu pot fi considerate ferme, întrucât activităţile agricole se realizează ca şi cum ar fi activităţi casnice. Agricultorii nu mai au, practic, nici motivaţia, nici capacitatea de a respecta standardele, bolile animalelor decimând şi efectivele reduse care mai există.

Această foarte scurtă radiografie credem că este suficient de expresivă pentru a determina o schimbare radicală a strategiilor pe care Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale le aplică pentru zonele montane.

Deşi România are o legislaţie în domeniul zonelor montane (HG nr.1779/2004) considerăm vitală realizarea urgentă a unui subprogram pentru zona montană care să schimbe radical concepţia greşită că muntele este doar o sursă de materii prime (exploatările miniere şi forestiere), iar deciziile pentru munte se iau în exteriorul muntelui. Cunoscând faptul că statele care nu au o politică montană greşesc fundamental, ne permitem să sugerăm câteva elemente de care trebuie să se ţină seama în realizarea programului pentru zona montană.

Pornind de la aserţiunea că legislaţia trebuie se recunoască specificitatea montană este necesară nu numai consolidarea şi dezvoltarea instituţională specifice zonei montane, ci şi diversificarea şi extinderea pârghiilor financiare de susţinere a agriculturii montane prin plăţi directe; credite avantajoase şi bonificaţii la dobânzi pentru activităţile de creştere a animalelor, refacerea efectivelor de bovine şi ovine şi modernizarea exploataţiilor agricole montane, dezvoltarea micilor industrii, a artizanatului şi dezvoltarea intensă a agroturismului; ajutoare directe la hectar şi pe cap de animal; prime de instalare a tinerilor agricultori montani duble faţă de câmpie; credite şi subvenţii pentru investiţiile de capital; resurse suplimentare pentru bugetele locale montane; alocaţii pentru copii, pensii şi alte ajutoare sociale mărite cu 20% pentru locuitorii zonelor de munte; ajutoare financiare pentru construcţia şi renovarea locuinţelor în funcţie de gradul de dificultate montană.

De asemenea, trebuie asigurată modernizarea infrastructurii şi a echipamentelor tehnico-edilitare, a căilor de acces, a serviciilor şi dotărilor necesare locuitorilor zonelor montane, după cum este necesar a se promova măsuri concrete pentru conservarea pajiştilor montane, protejarea mediului montan, a biodiversităţii şi activităţilor agropastorale şi conservarea tradiţiilor culturale şi patrimoniul cultural. În acest sens, susţinem ferm şi crearea unui centru de economie montană care să realizeze cercetarea ştiinţifică a zonelor de munte.

Nu putem încheia această declaraţie politică fără a menţiona faptul că toate ţările Uniunii Europene alocă anual subvenţii pentru zona montană, iar multe dintre ele au structuri instituţionale distincte (Consilii Naţionale ale Muntelui, Agenţii de Dezvoltare Montană, Fonduri Naţionale pentru Munte etc.) şi legislaţii specifice agriculturii montane.

Dacă locuitorii de la poalele masivului Ceahlău, de unde Zalmoxis veghea Valea Muntelui, nu vor fi ajutaţi să dezvolte o economie montană durabilă, poate că turiştii străini care vin anual să admire unul dintre misterele lumii, holograma piramidei, se vor minuna mai mult văzând cum trăiesc nişte oameni într-un colţ de rai.