Ioan Oltean
Ioan Oltean

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 februarie 2014

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.15/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 februarie 2014

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.78 Ioan Oltean - declaraţie politică: - "USD, uniunea traseiştilor";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Ioan Oltean:

"USD, uniunea traseiştilor"

Luni, 10 februarie, a.c., într-o atmosferă festivistă de tristă amintire, trei dintre partidele care formează (încă) USL, dar fără liberali, au lansat Uniunea Social Democrată, adică USD.

După spusele artizanilor sau, mai corect, ale artiştilor acestui spectacol, uniunea se vrea o alianţă electorală sub a cărei siglă roşie se va participa la alegerile europarlamentare din mai 2014.

Dar ce se află de fapt în spatele acestei mişcări executate în ritm alert pe scena politică? Nimic altceva decât dorinţa de a induce din nou în eroare "oamenii", aşa cum îi place lui Victor Ponta să spună ori de câte ori are ocazia în ultima vreme, când vrea să se creadă aproape de popor. PSD speră că prin această mutare, atunci când cetăţenii de bună-credinţă - dar nu prea înzestraţi cu atenţie şi cu atât mai puţin cu dorinţa de informare - vor vedea buletinele de vot, USD va fi confundat cu USL, colegii liberali vor rămane astfel fără voturi şi vor privi lung şi trist în zare.

Este clar pentru oricine că de azi înainte în spaţiul public se va discuta doar despre USD, despre USL amintindu-se doar atunci când va veni vorba ca vreun comentator tv să analizeze "divorţul". Liberalii vor intra, astfel, în opoziţie, devenind ţinta atacurilor propriilor colegi de guvern.

Este un teatru al absurdului ce se întâmplă: aliaţii de la guvernare, uniţi de altfel în toate fărădelegile de neînchipuit, îşi vor striga unul altuia în gura mare pe micile ecrane şi prin pieţe publice, la mitinguri, toate netrebniciile. Ei vor mima (sau poate că nu!) adversitatea politică, "conlucrând" apoi în guvern pentru binele cetăţenilor, pardon, al "oamenilor"! Populaţia va avea deci de suportat un circ dizgraţios, hidos şi mizerabil.

Dar şirul actelor şi declaraţiilor iresponsabile nu se opreşte aici. Cum este posibil ca înfiinţarea posturilor de vicepremier să fie jucată la ruletă, cum este posibil ca un guvern deja supradimensionat să devină mamut, balaur cu atâtea capete şi guri de hrănit pe cap de vicepremier, câte partide sunt în cardăşie?

Unde este grija nemărginită din campania electorală a politicienilor care acum îşi împart puterea, pentru binele poporului? Unde este, domnilor guvernanţi, neliniştea privind bunăstarea populaţiei?

Stimaţi colegi, ce a ajuns executivul în această ţară?

"Minister" înseamnă în limba latină "slujitor", "slujbaş", adică un om aflat în slujba ţării, a poporului, a "oamenilor". Numai în România a fi ministru este sinonim cu a fi un politruc demagog, un om de partid în sensul rău al cuvântului, o marionetă care se plânge Tătucului că vrea şi el o funcţie de vicepremier!

Dar, să revenim. Deviza de unitate a acestor aliaţi-duşmani traseişti este de un ridicol nemaivăzut. Cameleonismul lor politic depăşeşte cu mult limitele oricărei închipuiri.

"Îmi place foarte mult atunci când reuşim să fim uniţi, acesta este unul din motivele pentru care alianţa noastră electorală poartă ideea de uniune, de a lucra împreună", spunea, cu cinismul cunoscut, Victor Ponta.

Iar Gabriel Oprea punea punctul pe i: "Vreau să îi mulţumesc lui Victor Ponta pentru buna colaborare în plan politic şi în plan guvernamental".

Monstruozitatea politică numită USL este acum o hidră muribundă, iar USD este uniunea traseiştilor, venită direct din "schiţele" lui Caragiale. Dacă mai adaugăm la toate acestea şi apariţia primarului Capitalei, defilând prin faţa ochilor noştri cu scopul clar al unui mic antrenament pentru o eventuală candidatură la prezidenţiale, avem tabloul concret al situaţiei triste în care se află USD.

Între timp, leul se prăbuşeşte, doi oameni mor la coadă la pensii şi impozite, alţi doi mor de gripă porcină, economia geme sub povara incompetenţei, părinţii care muncesc văd cum le este ameninţată cu dispariţia bruma de alocaţie pentru copiii lor, sistemul de sănătate e bolnav şi horcăie, în ţară se aşteaptă inundaţii, Dacia se mută în Maroc. Dar, să nu ne amăgim, nimic nu este suficient de grav ca să îi mişte cât de cât pe cei care ne conduc! Se vede cu ochiul liber că este mult mai important pentru ei oportunismul, traseismul dătător de privilegii efemere.

Dacă nu am fi deja obişnuiţi cu neruşinarea lor şi cu declaraţiile lor mincinoase, poate că am fi uimiţi. Dar paharul s-a umplut odată cu spusele lui Oprescu: "Formarea acestei aliante electorale este un fapt firesc, natural şi sănătos". Este de-a dreptul incredibil până unde merge demagogia acestor oameni, este incredibil cum ei încă mai cred că pot prosti electoratul, cum speră că îi pot amăagi din nou pe oameni!

Fie şi numai din acest motiv, fiţi siguri, stimaţi colegi, că Partidul Democrat Liberal, în respectul total al principiilor şi valorilor europene, dar mai ales în respectul faţă de toţi cetăţenii ţării, indiferent dacă au drept de vot sau nu, va propune pentru reprezentarea în Parlamentul European candidaţi de o incontestabilă calitate. Dar pentru aceasta avem nevoie de mai mult curaj, de unitate şi mai ales de fermitate, iar rezultatele vor fi cu siguranţă pe măsura aşteptărilor.