Rodica Nassar
Rodica Nassar

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 octombrie 2013

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.121/2013
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 octombrie 2013

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.79 Rodica Nassar - intervenţie legată de "10 octombrie - Ziua Mondială a Sănătăţii Mintale";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Doamna Rodica Nassar:

"10 octombrie - Ziua Mondială a Sănătăţii Mintale"

Sănătatea mintală reprezintă modul în care gândim, simţim, acţionăm, precum şi modul în care ne adaptăm la situaţiile din viaţă de zi cu zi. Sănătatea mintală determină modul în care răspundem la stres, relaţionăm cu ceilalţi şi luăm decizii. La fel ca sănătatea fizică, sănătatea mintală este importantă în fiecare etapă a vieţii, din copilărie până la vârsta adultă.

Sănătatea mintală este indispensabilă pentru sănătatea, bunăstarea şi calitatea vieţii fiecăruia dintre noi. A păstra sănătatea mintală nu este întotdeauna uşor, în special în situaţii dificile. De aceea, este foarte importantă educaţia cu privire la factorii de risc, modul de manifestare, precum şi tehnicile de intervenţie disponibile.

Numărul de cazuri de tulburări mintale este în creştere în Uniunea Europeană. Astăzi se estimează că aproape 50 de milioane de cetăţeni (aproximativ 11% din populaţie) suferă de boli mintale, bărbaţii şi femeile dezvoltând şi prezentând simptome diferite. Depresia constituie deja problema de sănătate cu prevalenţa cea mai mare în multe state membre ale Uniunii Europene, pentru România neexistand date statistice clare.

Tulburările mintale şi sinuciderile cauzate în urma unor suferinţe mintale provoacă afectări enorme indivizilor, familiilor şi comunităţilor. Totodată, tulburările mintale reprezintă o cauză majoră de invaliditate, ele constituind o povară pentru sistemele de sănătate, de protecţie socială, economie şi piaţa muncii, atât în România, cât şi pe teritoriul Uniunii Europene.

Cetăţenii pot fi ajutaţi să facă faţă prin încurajarea unor acţiuni care constau în promovarea sănătăţii mintale şi întărirea activităţilor preventive şi a întrajutorării şi furnizării unui sprijin atât persoanelor care suferă de tulburări mintale, cât şi familiilor lor, dar şi persoanelor cu sănătate mintală neafectată.

În fiecare an, pe 10 octombrie, Organizaţia Mondială a Sănătăţii se alătură celebrării Zilei Mondiale a Sănătăţii Mintale. În ultimii 6 ani, ziua a fost dedicată următoarelor teme: 2012 - Depresia, 2011 - Investiţii, 2010 - Atenţia, 2009 - Ceai&Discuţii, 2008 - Ai grijă de tine, 2007 - Probleme globale.

Pentru anul 2013, tema zilei este "Sănătatea mintală şi adulţii în vârstă", iar Pactul european pentru sănătate mintală recomandă cinci domenii prioritare, ce pot fi implementate şi în România:

  • prevenirea depresiei şi a sinuciderii (depresia reprezentând una din cele mai frecvente tulburări mintale cu risc pentru comportamentul suicidar);
  • sănătatea mintală în rândul tinerilor şi în sistemul educaţional (până la 50% din tulburările mintale au debutul în cursul adolescenţei, iar 10-20% din tineri pot fi identificaţi cu probleme de sănătate mintală);
  • sănătatea mintală la locurile de muncă (îmbunătăţirea productivităţii la locul de muncă prin reducerea absenteismului, stresului şi potenţialului nefolosit din cauza tulburărilor mintale este o prioritate atât pentru instituţiile publice, cât şi pentru cele private);
  • sănătatea mintală a persoanelor în vârstă;
  • combaterea stigmei şi a excluderii sociale (stigma, în sine, constituie un alt factor de risc care poate crea bariere majore în solicitarea ajutorului, cât şi pentru vindecare).