Raluca Turcan
Raluca Turcan

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 martie 2015

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.43/2015
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 martie 2015

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:  
  1.79 Raluca Turcan - declaraţie politică: - "Vulnerabilităţile sistemului de educaţie slăbesc siguranţa naţională a României";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Doamna Raluca Turcan:

"Vulnerabilităţile sistemului de educaţie slăbesc siguranţa naţională a României"

Rezultatele simulărilor examenelor de bacalaureat reprezintă un nou semnal de alarmă pentru şcoala românească.

Aproximativ unul din doi elevi nu a luat notă de trecere la simularea examenelor de bacalaureat. Rezultatele acestor probe sunt aproape identice cu cele din ultimii ani.

Această constanţă a rezultatelor slabe demonstrează un singur lucru: Ministerul Educaţiei nu a găsit pârghiile prin care să crească performanţa la evaluări. Rezultatele slabe la evaluări vor conduce la rezultate slabe la bacalaureat şi de aici va pleca întregul lanţ de nereuşite în parcursul elevilor după finalizarea învăţământului preuniversitar.

Unul din doi elevi, după ce termină liceul, nu are nici certificare de cunoştinţe, nici de competenţe, nu cunoaşte nicio meserie. Ruptura sistemului de învăţământ de cerinţele pieţei muncii, de cerinţele şi standardele internaţionale amputează şansele de reuşită prin educaţie, la o viaţă mai bună.

Politicile publice ale ministerului nu mai pot merge în van, dacă ele există, sau nu mai pot întârzia să apară. Corelarea învăţământului preuniversitar cu cel universitar, flexibilizarea rutei şcolare, salarizarea cadrelor didactice pe baza progresului înregistrat de copii, atât din perspectiva rezultatelor, cât şi a rezilienţei pot constitui pilonii unor politici publice orientate pe calitate în educaţie. Vulnerabilităţile sistemului de educaţie slăbesc siguranţa naţională a României pentru că influenţează în mod negativ societatea românească.

Din păcate, PSD a demonstrat că are alte priorităţi pentru şcoala românească: politizarea, controlul asupra cadrelor didactice şi al părinţilor. Au amânat predarea şi evaluarea transdisciplinară, nu au implementat masteratul didactic, au şubrezit învăţământul profesional. Finanţarea sistemului, la modul strict, asigură în acest moment doar împărţirea sărăciei.

PNL solicită ministerului să elaboreze şi să monitorizeze măsurile de redresare care trebuie aplicate fiecărei unităţi şcolare în vederea îmbunătăţirii rezultatelor. În acelaşi timp, PNL cere transparentizarea, depolitizarea şi profesionalizarea deciziilor, includerea lor într-un cadru general de performanţă şi etică, nu de politicianism şi lipsă de competenţă.