Ciprian-Constantin Şerban
Ciprian-Constantin Şerban

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 21 noiembrie 2018

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.177/2018
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 21 noiembrie 2018

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.79 Ciprian-Constantin Şerban - intervenţie intitulată "De Ziua internaţională a televiziunii, 21 noiembrie, să accentuam comunicarea socială pe care o aduce televiziunea, dar şi necesitatea unei capacităţi selective serioase, atunci când ne confruntăm cu acţiuni de manipulare, noninformaţii şi pseudoştiri!";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

"De Ziua internaţională a televiziunii, 21 noiembrie, să accentuăm comunicarea socială pe care o aduce televiziunea, dar şi necesitarea unei capacităţi selective serioase, atunci când ne confruntăm cu acţiuni de manipulare, noninformaţii şi pseudoştiri!"

Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a proclamat la 17 decembrie 1996, prin Rezoluţia 51/205, Ziua mondială a televiziunii, arătând faptul că televiziunea este un mecanism important de comunicare, la nivel global şi social. Prin intermediul televiziunii, se transmit mesaje, se popularirează tematici importante, precum pacea şi securitatea, importanţa drepturilor omului, dar şi ştiri şi informaţii despre conflicte şi evenimente negative, care se întâmplă la nivel global şi local.

Organizaţia Naţiunilor Unite este preocupată permanent de progresul umanităţii, de înţelegere între grupuri sociale şi de dezvoltare socială, iar televiziunea poate fi în continuare o platformă solidă prin care proiecte importante pot ajunge să fie cunoscute peste tot în lume. Acesta este rolul televiziunii, de a intermedia o comunicare la nivel global, dar şi în societăţile locale. În schimb, politicile internaţionale ar trebui să fie preocupate mai mult de păstrarea acestei meniri a televiziunii, de comunicator şi promotor de bine. Acentuarea unor scene de violenţă, cum de multe ori se văd în programele tv, atrage atenţia asupra faptului că televiziunile ar trebuie să reflecteze asupra rolului lor în societate. Numeroase studii au confirmat anumite dependenţe şi schimbări de comportament în cadrul diverselor categorii sociale, ca urmare a agresivităţii promovate şi transmise de multe canale de televiziune interne şi internaţionale. Violenţa este un fenomen deviant şi negativ şi nu trebuie să fie un subiect de promovare pe platformele media.

Este de la sine înţeles că toate societăţile trebuie să sprijine o bună funcţionare şi o promovare a televiziunii, însă, la rândul lor, trusturile trebuie să dea dovadă de spirit civic, de reflectare şi prezentare corectă a realităţii în transmisiunile lor către societate. Televizorul rămâne la fel de important şi în societatea românească.

România este o ţară care acordă o atenţie deosebită televiziunii şi mass-mediei. De Ziua internaţională a televiziunii, să fim mai maturi şi mai selectivi în receptarea informaţiilor pe care ni le oferă trusturile media. Televiziunea trebuie să fie un mijloc de comunicare corectă, fără fake news-uri aşa cum vedem de multe ori în spaţiul media românesc. Orice societate democratică se caracterizează printr-o expresie liberă a cuvântului şi printr-o comunicare permanentă la nivel social. Această comunicare trebuie însă să nu se îndepărteze de principiile sale adevărate.

O societate matură este o societate care nu se lasă manipulată prin noninformaţii şi pseudoştiri. Este important ca, acum în prag de Centenar, platformele media şi televiziunile din ţara noastră să dea dovadă de solidaritate în a-şi aduce propria contribuţie la creşterea identităţii naţionale, prin mesaje paşnice, de comuniune şi de împreună celebrare. România este o ţară frumoasă, cu o istorie pe măsură, iar dincolo de aceste adevăruri, imaginea noastră depinde şi de cum ne-o prezentăm în presă şi pe micul ecran.