Dezbateri parlamentare

Domnul Corneliu Ciontu:

Dau cuvântul domnului Ştefan Baban. Va urma domnul deputat Gheorghe Ana.

Domnul Ştefan Baban:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Economia de subzistenţă funcţională.

Indiferent dacă ni s-a acordat sau nu statutul de economie de piaţă funcţională, raportul de ţară elaborat de Comisia Europeană, evidenţiază eşecul autorităţilor de a impune disciplina financiară în economia românească şi continuarea atitudinii de toleranţă faţă de arierate şi reorganizarea prelungită a companiilor oferite fără succes la privatizare.

De altfel, şi F.M.I. a atras atenţia autorităţilor româneşti că principalele probleme grave ale economiei naţionale sunt reprezentate de arierate, indisciplina financiară, politica de salarizare la întreprinderile de stat, o politică a risipei, ineficienţei.

De ce totuşi nimeni după 1990 nu a reuşit să taie capetele acestui balaur, care pe zi ce trece devine din ce în ce mai puternic şi care pune în pericol chiar stabilitatea macroeconomică?

Problema principală în reducerea datoriilor neachitate nu a fost absenţa unor scheme sau programe adecvate care, culmea ironiei, au fost bine întocmite şi bine primite de organismele internaţionale, ci faptul că nici unul din guvernele postdecembriste nu au dus până la capăt aceste programe, nu au avut curajul să recunoască nerespectarea disciplinei financiare, legiferată prin numeroase acte normative şi mai ales nu au avut curajul să aplice sancţiunile stabilite de legislaţia existentă.

Şi acest guvern cade în capcana promisiunilor de ordine şi întărire a disciplinei financiare, solicitând ministerelor de resort programe clare de reducere a arieratelor, deşi prevederi legale există, aprobate chiar de actuala echipă guvernamentală, lipsind doar îndrăzneala de a le pune în aplicare.

Cazul societăţilor aflate sub monitorizare reprezintă cel mai bun exemplu în acest domeniu. Deşi există un administrator special care trebuie să urmărească în special gradul de îndeplinire a obligaţiilor către buget, rezultatul este tocmai contrar: creşterea arieratelor şi asta se întâmplă pe an ce trece pentru tot mai multe societăţi. Într-o economie cu adevărat funcţională, primele lucruri care sunt făcute în această situaţie o reprezintă executarea datornicilor şi declararea stării de faliment.

În România, în schimb, guvernanţii amână acest lucru considerând că este mai eficientă anularea datoriilor sau prelungirea perioadelor de reeşalonare decât tăierea răului de la rădăcină.

Dovadă că acest cuvânt are un impact negativ asupra guvernanţilor indiferent de culoarea şi orientarea politică, o reprezintă faptul că de vreo 6-7 ani se caută un înlocuitor al cuvântului faliment, mai ales pentru domeniul bancar, acesta transformându-se în incapacitate de plată, lichidare judiciară, fără a se ţine seama că indiferent de denumire, problema rămâne aceeaşi şi anume: letargia societăţilor care nu pot supravieţui prin propriile forţe şi care sunt ţinute artificial în viaţă cu consecinţe din ce în ce mai grave, care constau în primul rând în creşterea valorii datoriilor neachitate şi în perpetuarea economiei de subzistenţă.

Economia de subzistenţă care în domeniul agriculturii, de exemplu, se manifestă printr-un trai de pe o zi pe alta a societăţilor de stat oferite la privatizare, dar care frizează bunul simţ prin nivelul salariilor echipei manageriale.

Raportul de ţară al Comisiei Europene trage de urechi atât guvernul cât şi oamenii politici din România : dacă dorim cu adevărat o economie de piaţă funcţională şi integrarea în U.E. trebuie să învăţăm că falimentul nu are decât un singur înţeles care trebuie aplicat, deşi este dureros. Dar nu poate fi sacrificată o economie naţională pentru câteva societăţi cu capital de stat doar de frica mişcărilor sociale sau a pierderii de voturi din partea cetăţenilor acestei ţări. În fond, răul de astăzi, suprimat cât nu e prea târziu, poate sta la baza unui viitor mai bun pentru o Românie de mâine.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.