|
Doamna Cornelia Ardelean: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Declaraţia politică se referă la egalitatea de şanse. Ca membră a Comisiei pentru egalitate de şanse mă preocupă un subiect încă delicat în României: creşterea rolului femeilor în spaţiul public. Ignorată, marginalizată sau ironizată la noi, problema egalităţii de şanse este extrem de atent tratată şi monitorizată în Europa. Baroneasa Emma Nicholson a solicitat Comisiei europene ca în negocierile cu România să se insiste asupra unor garanţii absolute ca acquis-ul comunitar în sfera drepturilor femeilor şi egalităţii şanselor să fie complet încorporat şi ca în dezvoltarea prezentă şi de viitor în sfera acestei politici să fie implicate cât mai mult posibil, atât Guvernul României cât şi societatea civilă. Pentru ca România să intre în sfera ţărilor civilizate, care acordă oportunităţi egale de afirmare femeilor şi bărbaţilor, este încă nevoie să acţionăm la două nivele: cel al mentalităţilor şi cel al politicilor publice. Am observat că în mediul politic se consideră cu prea multă uşurinţă că factorii de decizie au făcut tot ce era de făcut în această privinţă şi că deficienţele evidente se datorează doar mentalităţilor care se corectează cu dificultate. Cred că lucrurile nu stau nici pe departe aşa. Această concluzie mi-a fost întărită de dezbaterea publică pe care am organizat-o recent la Arad. Întâlnirea s-a bucurat de prezenţa a peste 70 de participanţi, majoritatea femei, şi s-a desfăşurat sub forma unui schimb de idei, pornind de la un studiu prezentat de sociologul Mihai Albu - derulat în cadrul Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare -, studiu intitulat "Cercetare cu privire la capacitatea administraţiei centrale şi locale de a include dimensiunea de gen în implementarea politicilor publice". Sociologul Mihai Albu a prezentat participanţilor o serie de concluzii interesante, dintre care voi aminti câteva: cea mai mare problemă identificată de această cercetare este grdul redus de cunoaştere a prevederilor legale în vigoare, atât la nivelul administraţiei centrale, dar mai ales la nivelul administraţiei locale. Studiul realizat a arătat clar faptul că perspectiva funcţionarilor publici asupra egalităţii de şanse este una aparţinând cunoaşterii comune, aceştia nefiind familiarizaţi cu legislaţia în vigoare şi neavând o perspectivă obiectivă, echidistantă asupra problemei. Un aspect periculos constant în timpul cercetării este cel care atribuie rezolvarea problemelor ce ţin de egalitatea de şanse preponderent femeilor. Aşadar, studiul arată faptul că adoptarea unor legi sau inserarea în legislaţie a unor aspecte care favorizează egalitatea de şanse nu rezolvă problema nici măcar din perspectiva politicilor publice. Este nevoie de o strategie coerentă şi atentă prin care legislaţia să fie efectiv asimilată şi aplicată de către administraţia centrală şi locală, în aşa fel încât femeile să fie ajutate la modul real, şi nu doar pe hârtie, să devină actori principali pe scena publică. Am remarcat, cu bucurie şi mândrie, prezenţa numeroasă în cadrul dezbaterii, interesul manifestat pentru problematica egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, propunerile participantelor privind o mai bună implicare a femeilor în procesul de decizie şi în viaţa politică, precum şi de asociere a acestora în judeţul Arad. Colegele de la Arad, reprezentante locale ale tuturor formaţiunilor politice, ale serviciilor deconcentrate, reprezentanţi ai societăţii civile şi mass-media, precum şi aleşi locali au demonstrat astfel că este nevoie de solidaritate şi că barierele ideologice pot fi înlăturate atunci când trebuie atins un ţel comun. În Parlamentul României sunt în proporţie de 10% femei şi 90% bărbaţi, în condiţiile în care populaţia României este alcătuită în proporţie de 51% din femei şi 49% bărbaţi. Este un raport ruşinos, care nu reflectă deloc raportul de competenţă şi pregătire profesională dintre sexe. Este încă o dovadă a faptului că şi la nivel înalt mai sunt multe decizii de luat pentru ca lucrurile să intre pe făgaşul normal, pentru a intra în normalitate. Societatea românească este în acest moment ca un organism care îşi foloseşte deliberat doar jumătate din resursele care o propulsează înainte, ignorând aproape total cealaltă jumătate. Este o situaţie nefirească, o situaţie care trebuie schimbată. Pledez pentru ca statul român să investească mai multe resurse în structuri guvernamentale viabile, care promovează real şi eficient interesele femeilor. Vă mulţumesc.
|