Mirela Elena Adomnicăi
Mirela Elena Adomnicăi

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 aprilie 2006

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.48/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 aprilie 2006

  1. Intervenţii ale deputaţilor:
  1.8 Mirela Elena Adomnicăi - declaraţie politică cu titlul "Despre preşedintele jucător";

 

Domnul Valer Dorneanu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Dau în continuare cuvântul doamnei deputat Mirela Adomnicăi din Grupul parlamentar al P.S.D.

Video in format Flash/IOS

Doamna Mirela Elena Adomnicăi:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Despre preşedintele jucător".

Încă din timpul campaniei electorale candidatul, pe atunci, la preşedinţia României, domnul Traian Băsescu, ne promitea că, în cazul în care va câştiga alegerile, nu se va resemna în faţa limitelor prerogativelor constituţionale privind funcţia prezidenţială şi va fi un preşedinte jucător.

Dar speranţele alegătorului de bună credinţă, care a votat plin de speranţă luarea de atitudine a candidatului Băsescu, au fost periculos întrecute, până la dezamăgire, de prestaţia celui care, de peste 400 de zile, este preşedintele tuturor românilor.

După ce a jonglat, până la limita competenţelor sale, intervenind în funcţionarea diverselor instituţii publice, după ce a mediat chiar conflictele dintre Gigi Becali şi C.V.Tudor, mai nou, domnul Băsescu a devenit preşedintele-jucător în interiorul Alianţei PD-PNL. Pe acest tărâm bântuit, Traian Băsescu şi PD, pe de o parte, şi Tăriceanu şi PNL, pe de alta, au trecut de la dispute la represalii. În premieră, preşedintele refuză să semneze decretul de numire în funcţie a ministrului propus de premier, deoarece, pretinde el, trebuia să i se ceară părerea. Iar, în opinia sa, omul a devenit expert în inundaţii, nu în relaţia cu Parlamentul şi e mai bine să rămână, în continuare, secretar de stat la MAI.

Tot pentru prima dată, Traian Băsescu se declară, public, "dezamăgit" de liberali, pa care îi acuză că îşi fac imagine aruncând anatema securismului asupra sa, în vreme ce ei înşişi mimează lupta cu acesta.

Paradoxal, preşedintele care susţine că preocuparea sa esenţială este "buna funcţionare a instituţiilor statului", afirmă însă că este "departe" de subiectul CNSAS, o instituţie blocată prin alegerea domnului Corneliu Turianu, propus de PD, şi răspunde evaziv asupra aspectelor de mediere.

Dar picătura care a umplut paharul şi demonstrează că domnul preşedinte Băsescu a renunţat până şi la păstrarea aparenţelor de imparţialitate politică, o reprezintă prezenţa sa la summit-ul popularilor europeni de la Roma, unde şi-a rostit discursul având în spate ecranul cu steagul României, siglele PPE şi PD.

Asocierea imaginii preşedintelui, pe fundalul steagului naţional, cu sigla PD, este inoportună şi ridică reale probleme de constituţionalitate.

Iată că bătălia politică din interiorul Puterii nu mai are azi în centru idei şi strategii, ci vulnerabilităţi personale. Mereu vigilent, Traian Băsescu informează, în mod regulat, poporul că "grupuri mafiote" sunt gata să intre în Palatul Victoria.

Dar, ceea ce contează de fapt, este că aceste conflicte, tot mai dese şi violente, au consecinţe asupra stabilităţii politice şi eficienţei guvernării, sfârşind prin a ne periclita însăşi integrarea europeană care se află încă sub semn de întrebare.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc, doamna deputat.

A depus, vă informez, în scris intervenţia politică şi doamna deputat Monalisa Gălăteanu, din Grupul parlamentar al P.S.D.