|
Domnul Valeriu Alecu: Mulţumesc. Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, După mai bine de doi ani de restructurări, de politici guvernamentale austere, constatăm cu insatisfacţie că singurele entităţi care nu au resimţit nici greutăţile crizei şi nici politica de restructurare au fost companiile de stat. Este drept, nu toate, însă cea mai mare parte dintre ele s-au comportat de parcă criza ar fi ocolit România. Deficite! Această sintagmă ar trebui să fie afişată pe clădirile tuturor companiilor de stat din România. Este imposibil de comentat cât de eficient este managementul acestor companii, în condiţiile în care, chiar sub supravegherea Fondului Monetar Internaţional şi a Ministerului de Finanţe, acumulează datorii către stat şi către furnizori de miliarde şi miliarde de lei anual. Părerea mea personală este aceea că, acolo unde boala este foarte gravă, şi tratamentul trebuie să fie la fel de puternic. Altfel spus, dacă procesul de eficientizare a companiilor de stat sub supraveghere s-a demonstrat un eşec sub toate guvernările din ultimii douăzeci de ani, nu cred că ar trebui să mergem în încăpăţânare cu aceeaşi soluţie. De asemenea, consider că, prin prisma experienţelor anterioare, nici privatizarea nu a reprezentat în toate cazurile un panaceu, mai ales acolo unde clauzele de respectare a condiţiilor postprivatizare au fost scrise în favoarea noului deţinător. Cu toate acestea, privatizarea rămâne astăzi singura soluţie viabilă pentru cea mai mare parte dintre companiile de stat care produc pierderi şi arierate, unele cât o tranşă de la FMI. Nu putem avea pretenţia unei mai bune colectări a veniturilor din economie, a unor anticipări certe de creşteri salariale pe termen scurt, atâta vreme cât o parte considerabilă din economie acţionează mai mult decât ineficient, aş spune chiar în batjocură. Aş mai vrea să afirm că, dacă Guvernul intenţionează să parcurgă traseul privatizării, are în mine un aliat. Mulţumesc.
|