Cristian Rizea
Cristian Rizea

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 31 mai 2011

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.70/2011
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 31 mai 2011

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.80 Cristian Rizea - comentariu legat de situaţia actuală a României, care impune o reformare şi o nouă viziune economică;

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

 

Domnul Cristian Rizea:

Statul a ieşit din recesiune, românii, din păcate, nu. Anunţurile oficiale, conform cărora România a ieşit din recesiune, lansate de actualii guvernanţi sunt doar simple metode de a stimula creşterea încrederii în guvernanţi şi de a deturna atenţia românilor de la adevăratele probleme ale acestei ţări şi de la realitatea evidentă de care ne lovim zi de zi.

Românii încă simt efectele copleşitoare ale scăderii salariilor cu mai bine de 25 %. Efectele se reflectă zilnic în facturile neplătite, în şomajul care se extinde pe zi ce trece, în alimentele mult mai scumpe faţă de acum doi ani şi în inflaţia galopantă.

Creşterea PIB-ului cu 0,6 procente, comparativ cu ultimul semestru al lui 2010, nu este altceva decât o dată statistică, deoarece românii nu simt nici pe departe vreo creştere a veniturilor. Mai mult, creşterea facturilor la încălzire şi la apă caldă cu până la 60 % (odată cu suspendarea subvenţiilor la energie termică) stau dovada faptului că veniturile românilor sunt din ce în ce mai mici. Se pare că doar la manipulare şi la minciuna se rezumă politica PDL.

La lipsa de credibilitate de care suferă actualul guvern, a contribuit temeinic însuşi premierul ţării prin nerespectarea promisiunilor făcute românilor, prin oamenii pe care acesta îi promovează, prin modul în care permite prezenţa în sistemul de conducere a unor miniştri corupţi şi care bagă fraudulos mâna în fonduri europene, iar ulterior sunt catalogaţi drept oameni oneşti, şi nu în ultimul rând, prin reformarea României, care se lasă îndelung aşteptată şi care nu este altceva decât o altă metodă de a deturna atenţia oamenilor. PDL lansează iniţiative ireale şi care nici pe departe nu sunt în folosul românilor!

Săptămâna trecută, USL a lansat viziunea economică fondată pe studii reale şi adaptate necesităţilor actuale ale românilor. Viziunea economică USL poate fi considerată pe drept o modalitate corectă şi transparenţa de a reforma România!