Andrei-Valentin Sava
Andrei-Valentin Sava

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 decembrie 2011

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 decembrie 2011

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.80 Andrei Valentin Sava - declaraţie politică: - "Avem nevoie de o nouă lege a sănătăţii, care să schimbe radical sistemul medical românesc";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

 

Domnul Andrei-Valentin Sava:

"Avem nevoie de o nouă lege a sănătăţii, care să schimbe radical sistemul medical românesc"

În luna octombrie m-am adresat dumneavoastră pentru a vă supune atenţiei o statistică alarmantă, şi anume faptul că în anul 2010 un număr de 1.100 medici au părăsit România şi doar în primele opt luni ale anului în curs, un număr de 1.700 de medici au solicitat certificate de conformitate pentru a putea lucra în străinătate. În total, până în prezent, aproximativ 4% din numărul total al cadrelor medicale din România au ales să-şi exercite profesia în altă ţară decât cea în care s-au format. Semnalam atunci că, pe lângă salariu, un alt motiv des invocat de medicii care au ales alte ţări pentru a profesa este faptul că, în România, aceştia nu pot pune în practică ceea ce au învăţat în facultate.

Iată că primim o veste care confirmă încă o dată situaţia nefericită în care se află sistemul medical românesc: zilele trecute, peste 5.000 de absolvenţi ai universităţilor de medicină şi farmacie au participat la concursul de rezidenţiat, iar o mare parte a acestora, deşi au promovat cu succes examenul, riscă să rămână fără un loc de muncă timp de un an, până în 2012, când vor fi nevoiţi să participe din nou la examen.

Dacă la examenul de bacalaureat de anul acesta surpriza neplăcută a fost rata de promovabilitate neaşteptat de mică, iată că la examenul de rezidenţiat problema este, paradoxal, rata de promovabilitate prea mare în raport cu capacitatea de absorbţie a sistemului. Rezultatele obţinute la concursul de rezidenţiat au fost foarte bune: 4339 din cei 5025 de candidaţi (deci peste 86% dintre absolvenţii de medicină şi farmacie participanţi) au obţinut punctaj de promovare, un număr prea mare faţă de numărul de locuri şi posturi scoase la concurs de Ministerul Sănătăţii pentru anul acesta - 3810.

Câţiva absolvenţi din capitală au depus un memoriu la Ministerul Sănătăţii prin care solicită suplimentarea posturilor scoase la concurs, memoriu care urmează să fie analizat de reprezentanţii ministerului şi apoi se va lua o decizie. Însă, indiferent de modul în care se va soluţiona această problemă, chiar dacă cererea absolvenţilor va fi onorată şi vor fi suplimentate posturile, trebuie să conştientizăm că aceasta este o soluţie temporară, care va opri protestele, însă nu va rezolva problema mult mai profundă, structurală a unui sistem medical care nu poate absorbi forţa de muncă disponibilă.

Ne mai mirăm, în aceste condiţii, că medicii români aleg să urmeze calea străinătăţii şi că România se confruntă deja cu o lipsă a profesioniştilor în domeniu? Pe lângă motivaţia salarială, apare una cu greutate mai mare - teama de şomaj - care determină viitori medici să caute fără remuşcări posturi în afara ţării.

Făceam apel în declaraţia anterioară la precauţie din partea Guvernului în stabilirea bugetului pentru sănătate de anul viitor. Iată că avem rezultate satisfăcătoare din acest punct de vedere: potrivit noii legi a bugetului, Ministerul Sănătăţii va primi cu 0,65 miliarde de lei mai mult în 2012 faţă de 2011. Şi aceasta este o soluţie temporară, care abia se va simţi, în condiţiile în care problemele cu care se confruntă sistemul medical românesc sunt profunde şi complexe, iar mare parte din bani va fi direcţionată către plata arieratelor. Creşterea fondurilor trebuie "asezonată" cu măsuri suplimentare croite special pentru a răspunde nevoilor resursei umane: rediscutarea veniturilor medicale rămâne prioritatea, completată de altele precum rezolvarea problemei posturilor insuficiente scoase anual la concurs sau oferirea unor facilităţi medicilor pentru ca aceştia să aibă posibilitatea de a se perfecţiona peste hotare cu finanţarea instituţiilor în care aceştia sunt angajaţi etc.

În scurt timp va fi lansat în dezbatere publică proiectul noii legi a sănătăţii, iar apoi acesta va ajunge în Parlament. Cred în noua lege a sănătăţii pentru că ea va introduce un principiu de bază al economiei capitaliste în sistemul medical românesc - şi anume principiul concurenţei - şi va permite creşterea calităţii actului medical şi eficientizarea raportului calitate/preţ în domeniul serviciilor medicale. Prin faptul că deschide calea caselor de asigurări private din România, noua lege va introduce astfel concurenţa între diverşii furnizori de servicii: spitale, clinici, cabinete medicale, farmacii, care vor trebui să negocieze cu asiguratorii. Furnizorii de servicii se vor "lupta" pentru a pune la dispoziţia pacienţilor servicii şi produse mai bune, pe de o parte, şi pentru a atrage cadrele medicale performante prin condiţii de muncă şi oferte cât mai atractive.

Fac un nou apel către dumneavoastră, stimaţi colegi. Proiectul noii legi a sănătăţii este un proiect de lege pe care trebuie să-l tratăm cu seriozitate, tocmai pentru că el este de interes realmente general, atinge fiecare om în parte, ne atinge pe fiecare dintre noi şi pe cei dragi nouă. Iată o nouă şansă pentru eficientizarea modului de distribuire a fondurilor în sistemul sanitar şi de reducere a cheltuielilor nejustificate, economii care pot fi folosite pentru îmbunătăţirea veniturilor personalului medical. Nu merită să tergiversăm acest proiect în Parlament prin meciuri inutile putere-opoziţie.

Cu o nouă lege a sănătăţii în 2012, avem şansa să nu mai fim şi la anul ţara situată pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte numărul de medici la mia de locuitori.