Mircea-Gheorghe Drăghici
Mircea-Gheorghe Drăghici

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 iunie 2013

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.85/2013
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 iunie 2013

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.82 Mircea-Gheorghe Drăghici - declaraţie politică: - "Eliminarea procedurii de achiziţie pentru privaţi";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

 

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

"Eliminarea procedurii de achiziţie pentru privaţi"

Guvernul USL şi-a propus încă de la preluarea mandatului simplificarea procedurilor pentru beneficiarii fondurilor europene, aspectele birocratice greoaie fiind adesea invocate drept una dintre cauzele principale care impun dificultăţi în accesarea resurselor financiare europene. În acest sens, măsura propusă de Eugen Teodorovici, şi anume eliminarea procedurii de achiziţie pentru beneficiarii privaţi, ar putea avea un impact pozitiv spectaculos.

Iniţiativa vizează beneficiarii privaţi de fonduri europene, presupunând ca în cadrul proiectelor finanţate cu mai puţin de 50% din fonduri publice, să nu mai fie obligaţi să efectueze proceduri de achiziţie pentru bunurile sau serviciile prevăzute în proiect. Propunerea, care în prezent se află în discuţie la Bruxelles, ar putea reduce cu 30% piedicile birocratice pentru beneficiarii care derulează proiecte pe fonduri europene.

Tot în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor europene Guvernul USL a luat măsuri eficiente, cu efect pozitiv, şi s-a reuşit dublarea ratei de absorbţie la 15,18%. Acest rezultat reprezintă un succes al Guvernului, cu atât mai mult cu cât o parte din programele europene erau suspendate sau presuspendate în momentul în care USL a venit la guvernare, ca urmare a neregulilor depistate în perioada guvernării PDL.

De asemenea, în luna mai a acestui an au fost absorbite 336 de milioane de euro, faţă de luna aprilie, fiind evidentă îmbunătăţirea stadiului absorbţiei. Cele mai bune rezultate au fost înregistrate pe POSDRU, rata de absorbţie crescând de la 7,7% în ianuarie la 16,2% în mai, iar la mediu rata de absorbţie a crescut de la 10%, cât era la începutul anului, la 15% în luna mai.

Deblocarea programelor europene, iniţiativa Ministrului Fondurilor Europene, precum şi rezultatele înregistrate în ultima perioadă demonstrează încă o dată că actuala putere este un partener de încredere al autorităţilor europene. De asemenea, măsura despre care v-am vorbit reprezintă un nou exemplu extrem de relevant prin care Guvernul doreşte simplificarea procedurilor pentru beneficiari.