Sorin-Avram Iacoban
Sorin-Avram Iacoban

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 12 noiembrie 2013

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.145/2013
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 12 noiembrie 2013

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.82 Sorin-Avram Iacoban - intervenţie cu tema: "Două secole de excelenţă la Universitatea tehnică «Gheorghe Asachi» din Iaşi";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Sorin-Avram Iacoban:

"Două secole de excelenţă la Universitatea Tehnică «Gheorghe Asachi» din Iaşi"

Dintre cele 56 de instituţii de învăţământ superior din România, Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iaşi are cea mai veche tradiţie în domeniul pregătirii inginereşti.

Universitatea tehnică ieşeană este moştenitoarea tradiţională a învăţământului tehnic superior românesc, ale cărui origini se leagă de prima Şcoală de Inginerie de pe teritoriul ţării noastre, având titulatura "Şcoala de Ingineri Hotarnici şi Civili", creată în Moldova la începutul secolului al XIX-lea de către marele cărturar Gheorghe Asachi.

În noiembrie 1813, învăţatul Gheorghe Asachi a pus, pentru prima dată în ţară, bazele învăţământului tehnic superior - prin înfiinţarea unei clase de ingineri. Acest moment a intrat în istoria românilor ca început al învăţământului academic în limba română.

În anul 1948 ia fiinţă Institutul Politehnic "Gheorghe Asachi" din Iaşi, care funcţionează sub această denumire pană în 1993 când, în urma reformei învăţământului românesc superior, devine Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi", având în componenţă un număr de 11 facultăţi.

În fiecare an, între 13-15 octombrie, Universitatea Tehnică organizează o serie de manifestări ca urmare a aniversării "Zilelor Universităţii". Pentru Iaşi, un oraş prin excelenţă studenţesc şi cultural, este foarte importantă activitatea învăţământului tehnic, deoarece în urbea noastră s-au pus bazele învăţământului românesc de performanţă.

Anul acesta este cu atât mai special cu cât universitatea ieşeană este în faţa a două jubileuri: 200 de ani de la înfiinţarea Şcolii de Ingineri Hotarnici şi Civili şi 75 de ani de la începerea cursurilor Şcolii Politehnice ieşene. De-a lungul istoriei, Universitatea Tehnică din Iaşi a fost în primele rânduri ale excelenţei, remarcându-se prin câştigarea unor competiţii cu un important impact internaţional, dintre care amintim:

  • European Best Engineering Competitions, la Varşovia;
  • Concursul ICAMES (2013), la Istanbul, unde echipa universităţii a câştigat medalia de aur.

Cu un număr de peste 18.000 mii de studenţi, dintre care aproximativ 9.000 rezidenţi ai propriului campus, Universitatea Tehnică ocupă locul doi în ţară în ceea ce priveşte numărul tinerilor pregătiţi, după Universitatea Politehnică Bucureşti. Conducerea Universităţii a manifestat permanent preocupare faţă de condiţiile oferite cursanţilor şi faţă de infrastructura specifică din campusul propriu, reuşind, prin atragere de fonduri europene, să modernizeze căminele studenţeşti la cel mai înalt standard. În aceeaşi ordine de idei, studenţii Universităţii Tehnice au la dispoziţie o bază sportivă ultramodernă, corespunzătoare pentru activităţi sportive polivalente, precum şi o cantină reabilitată cu fonduri europene, unde îşi desfăşoară activitatea un personal calificat la cel mai înalt nivel.

Deşi criza din ţară a adus atingere şi învăţământului superior, inimoşii profesori au continuat să pregătească studenţi foarte bine calificaţi, urmând tradiţia zecilor de ani de funcţionare în care Universitatea a pregătit specialişti care s-au remarcat prin proiectele lor ştiinţifice la nivel internaţional. În această ordine de idei, amintim de Procopiu Ştefan, descoperitorul magnetonului teoretic "Bohr-Procopiu", întemeietorul Şcolii de Magnetism din Iaşi, fiind declarat Doctor honoris causa al Institutului Politehnic "Gheorghe Asachi" din Iaşi, sau pe Vitalie Belousov, fost student al Facultăţii de Mecanică, personalitatea cu cele mai multe medalii de aur din lume, 71 la număr, 7 medalii europene de stat şi 9 titluri internaţionale, care a fost şi rectorul Universităţii ieşene.

Mediul universitar tehnic ieşean a contribuit cu întâietate la numeroase proiecte ştiinţifice dintre care menţionăm megaproiectul ENERED - dezvoltarea platformei de cercetare pentru energie eficientă şi durabilă în valoare de peste 10 milioane de euro.

Câştigarea unui loc cât mai bun între ţările Uniunii Europene nu se poate obţine decât prin pregătirea corespunzătoare a tinerilor care absolvă formele de învăţământ superior. Astfel, una din priorităţile actualei guvernări este, pe lângă reparaţia morală adusă acestui domeniu, şi asigurarea unei finanţări corespunzătoare pentru a obţine performanţă.

Avem datoria morală să fim alături de profesorii noştri, pentru că ceea ce am ajuns noi, cei prezenţi în această sală, astăzi, se datorează, în mare măsură, şi dascălilor care ne-au iniţiat şi care ne-au pregătit atât în meseria pentru care am optat, cât şi în viaţa de zi cu zi.