Dezbateri parlamentare

Doamna Ioana-Jenica Dumitru:

"Parlamentul trebuie să asigure independenţa totală a actului de justiţiei"

România trebuie să scape odată şi pentru totdeauna de suspiciunile şi acuzele care planează asupra noastră atât în Europa, cât şi în Statele Unite ale Americii în ceea ce priveşte respectarea normelor statului de drept. Ingerinţele politicului asupra justiţiei au reprezentat în ultimii 23 de ani o vulnerabilitatea pe care, ca stat membru al Uniunii Europene şi ca partener strategic la SUA, nu ne permitem să o păstrăm.

Fiecare moment în care reprezentanţii partenerilor noştri strategici ne atrag atenţia asupra respectării normelor statului de drept şi asupra modalităţii în care justiţia este împiedicată să acţioneze de către factorul politic este un pas în spate pentru România. Parcursul nostru european nu îşi mai permite să fie împotmolit în polemici legate de limitele la care trebuie să se oprească decizia politică şi să înceapă decizia puterii judecătoreşti.

Magistraţii au ajuns să fie, cel puţin în discursul public al unor politicieni, arme politice, oameni necinstiţi care decid în favoarea unui grup de interese sau acţionează la comandă. Astfel de abordări sunt inacceptabile, pentru că nu fac altceva decât să dea curs suspiciunilor celor care cred că politicul are ceva de ascuns faţă de imparţialitatea actului de justiţiei.

Ieri, România a mai pierdut o ocazie să demonstreze, chiar în această sală, că se dezice de acuzele care nu rar i s-au adus din partea unor reprezentanţi fie ai Statelor Unite ale Americii, fie ai Uniunii Europene, acuze care vizau tocmai funcţionarea autorităţilor publice care trebuie să asigure independenţa actelor de justiţie. Printre aceste autorităţi se află şi Parlamentul României. Este de datoria noastră să păstrăm curată reputaţia instituţiei pe care o reprezentăm. Ieri, Camera Deputaţilor a votat, perfect în limitele legale şi regulamentare, ce-i drept, ca o solicitare venită din partea ÎCCJ şi DNA să nu fie încuviinţată. Detaliile sunt mai puţin relevante în ceea ce priveşte cazul de faţă. Decizia majorităţii parlamentare va trebui asumată în faţa electoratului şi a nimănui altcuiva. Este însă greu de explicat de ce Parlamentul, fie Senatul, fie Camera Deputaţilor, decide în mod diferit, pe baza unor cazuri similare.

În mod cert trebuie să ne gândim dacă reţinerea unui coleg este sau nu abuzivă, dar noi, stimaţi colegi, nu putem decide asupra oportunităţii unui act de justiţie pentru simplu fapt că nu facem parte din puterea judecătorească. Dacă reţinerea unui coleg este abuzivă acest lucru trebuie demonstrat, iar cei care o cer, să răspundă la rândul lor în faţa organismelor competente, în cazul de faţă CSM-ul. Din păcate, Parlamentul nu motivează niciodată o abordare sau alta, pe aceleaşi baze.

Legislatura din care noi facem parte a avut ocazia să se exprime, încă din primele luni, asupra unor cereri de încuviinţare a unor solicitări din partea DNA sau ÎCCJ, singurul criteriu pe care s-au luat însă deciziile este cel politic.

Parlamentul va avea de suferit din punct de vedere instituţional şi este o vină pe care, din păcate, fiecare dintre noi o împarte. Avem nevoie de o consecvenţă în actele pe care Parlamentul le emite atunci când imunitatea unui coleg sau a unei colege stă în calea desfăşurării unei anchete sau a luării unei decizii a curţilor de judecată.

Nu ne mai permitem să lovim în şansele României de a scăpa de raportul MCV sau de a intra în spaţiul de securitate Schengen. Nu vreau să acuz pe nimeni şi nici să apăr pe altcineva, pentru că nu este locul meu să fac acest lucru, în calitate de parlamentar. Ceea ce vreau însă este să atrag atenţia asupra nevoii de a restructura sistemul în care Parlamentul se pronunţă asupra deciziilor puterii judecătoreşti.

Imunitatea parlamentară trebuie să se reducă strict la activităţile parlamentare, proiecte de lege şi propuneri legislative, legi, luări de cuvânt şi declaraţii politice, cum este şi aceasta. Suspiciunile de corupţie, trafic de influenţă sau luare de mită nu sunt în niciun fel cuprinse în activităţile parlamentare. Dacă şi numai dacă aceste acuze sunt false poate hotărî o instanţă de judecată, şi nu o comisie a Parlamentului şi nici măcar plenul unei Camere a Legislativului.

Vedem foarte limpede care este scopul imunităţii parlamentare, asigurarea independenţei desfăşurării mandatului unui deputat sau senator daţă de orice fel de ingerinţe externe, chiar din partea justiţiei. Cu alte cuvinte, dacă un reprezentant al puterii judecătoreşti şantajează un parlamentar pentru a-l determina să se folosească de funcţia sa pentru a obţine orice fel de folos, atunci instituţia Parlamentului reacţionează şi stopează abuzul, în acelaşi timp sesizând organele competente asupra acestui abuz.

Rolul Parlamentului nu trebuie confundat cu o decizie a unei instanţe de judecată. Ieri, majoritatea parlamentară a hotărât că solicitarea DNA şi a ÎCCJ este nefondată. De ce? Dacă un curs de acţiune nu este justificat de lege, atunci mi se pare normal ca cel care a iniţiat acest curs să plătească.

În consecinţă, după episodul de ieri la care cei mai mulţi dintre noi am asistat, ajungem la concluzia că, din nou, România şi Parlamentul vor avea de pierdut puncte la capitolul imagine, pentru că niciun argument suficient de puternic nu a părăsit zidurile acestei clădiri.

În zgomotul continuu la care lupta politică din Guvern ne supune ne este greu să urmărim adevărul. În opinia mea, sistemul german este aplicabil şi de dorit şi în România. Propun să votăm, la începutul fiecărei legislaturi, ca prin vot toţi parlamentarii care doresc, să renunţe la imunitatea parlamentară, în acelaşi timp păstrându-şi restul drepturilor pe care funcţia li le conferă.

Astfel putem spune, fără urmă de îndoială, că menirea celor care au fost aleşi în această funcţie nu este alta decât să servească interesele cetăţenilor, şi nu să se ascundă de justiţie. Câştigurile pe care România le-ar avea ar fi imediate în ceea ce priveşte imaginea României şi în ceea ce priveşte îmbunătăţirea şanselor noastre de a intra în Schengen şi de a scăpa chiar de raportul MCV.

Închei lăsându-vă să vă gândiţi la implicaţiile pe care un astfel de gest le-ar avea pentru reputaţia instituţiei pe care o reprezentăm, atât pe plan naţional, cât şi pe plan internaţional.