Dezbateri parlamentare

Domnul Florin Gheorghe:

"Administraţia publică românească aşteaptă reforma"

În urmă cu mai bine de un an, discuţiile asupra reformei din administraţia publică erau extrem de înfierbântate, propunându-se, între altele, nu numai accelerarea procesului de descentralizare, dar şi obiective extrem de ambiţioase în legătură cu procesul de reorganizare administrativ-teritorială sau cu cel de regionalizare. Din păcate, tot acel curaj reformist s-a ofilit într-o clipă, de parcă problemele administraţiei publice din România s-au rezolvat de la sine sau se aşteaptă iluzoriu că soluţiile vor veni de la Dumnezeu.

Am încheiat de aproape o lună ultima campanie electorală, iar până la următoarele alegeri, cele pentru alegerea autorităţilor administraţiilor publice locale, ne despart mai puţin de doi ani. Chiar dacă urmează o perioadă importantă de acalmie politică, extrem de utilă reformelor, nu pot să nu constat că preocupările pe marginea reformei din administraţie nu există. Suntem oare extrem de mulţumiţi de performanţele administraţiei publice locale şi, de aceea, reforma acesteia nu mai reprezintă o prioritate?! Nu cred! Suntem oare extrem de mulţumiţi de modul în care comunităţile locale au reuşit să acceseze şi să utilizeze fondurile europene nerambursabile, pentru modernizarea comunelor şi micilor oraşe? Nici gând! Ni se pare oare că administraţia publică este în slujba cetăţeanului şi nu invers sau că cetăţeanul beneficiază de cele mai bune servicii publice şi nu stă la cozi sau nu este plimbat de colo până colo doar pentru o banală ştampilă pe un document? Haideţi să fim serioşi şi să recunoaştem că nu e aşa!

Administraţia publică din România este de departe domeniul cel mai puţin reformat în ultimii douăzeci şi cinci de ani. Dacă vrem să fim cinstiţi, am recunoaşte faptul că performanţele celor mai multe dintre administraţiile publice locale nu sunt deloc mai ridicate decât în momentul căderii comunismului. Cauzele sunt cunoscute de toată lumea. Slaba finanţare a administraţiilor publice locale face dificilă, dacă nu imposibilă, realizarea unor proiecte de modernizare sau de infrastructură. Mai mult, în cazul multora dintre administraţii, banii nu ajung nici pentru cheltuielile curente. Apoi, dacă vrem să privim realitatea în faţă, putem constata că mare parte dintre funcţionarii care populează administraţiile locale sunt şi slab calificaţi în actul administrativ modern, dar sunt şi salarizaţi mizerabil. Consecinţele le putem anticipa cu toţii: slabe performanţe în lucrul pe programe cu finanţare externă şi, din cauza lefurilor mici, tentaţia mare de a cădea în capcana actelor şi faptelor de corupţie. Dacă mai adăugăm la această imagine de ansamblu şi lipsa de transparenţă în cheltuirea banilor publici sau lipsa informatizării relaţiilor dintre contribuabil şi cetăţean, obţinem o imagine şi mai clară asupra a ceea ce se numeşte administraţia publică românească în anul 2014.

Pentru toate aceste motive, dar şi pentru multe altele consider că, încă din debutul anului 2015, trebuie să se redepună în prim-planul dezbaterilor publice cele trei componente ale reformei din administraţia publică românească: descentralizare, reorganizare administrativ-teritorială şi regionalizare. Sunt proiecte extrem de necesare pentru modernizarea României, care dacă vor fi bine implementate vor contribui direct la creşterea standardului de viaţă al românilor.