Dezbateri parlamentare

Domnul Vasile Varga:

"Remanierea guvernamentală, dovada lipsei de soluţii"

Partidele din opoziţie au încercat, de mai multe ori, pe parcursul acestui an, cel puţin, să atragă atenţia că anumiţi miniştri nu performează sau, şi mai grav, dau rateu după rateu în activitatea ministerială. La fiecare moţiune simplă iniţiată de noi, parlamentarii opoziţiei, miniştrii care au făcut subiectul acestui mecanism de control al activităţii ministeriale s-au bucurat de largul şi masivul sprijin din partea colegilor din alianţa de la guvernare. Dar zilele trecute am asistat la reevaluarea a aproape unei treimi din echipa guvernamentală.

Oare moţiunile simple iniţiate de opoziţie nu au reprezentat nişte semnale de alarmă? Nu comentez acum motivele de ordin politic, sau chiar personale, care au stat în spatele acestei mişcări politice, este treaba internă a celor din PSD, dar nu pot să nu observ că remanierea este de fapt o reşapare. Sunt promovate persoane care au mai făcut parte din diferite echipe guvernamentale, dar fără prea mult succes.

La ora la care fac această declaraţie, remanierea guvernamentală nu este pe deplin realizată, pentru că preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, nu a semnat decretele de numire în funcţia de ministru al dezvoltării regionale şi în funcţia de ministru al transporturilor. Propunerile venite din partea PSD, pentru aceste două funcţii extrem de importante pentru bunul mers al României, în opinia mea, fără a face aprecieri cu privire la caracterul şi personalitatea fiecăruia dintre cei propuşi, erau lipsite de anvergura experienţei şi pregătirii în domeniul transporturilor şi cel al dezvoltării regionale. Nu vorbesc despre celelalte numiri, deşi ar merita cu prisosinţă, dar trebuie să punctez faptul că România nu îţi poate permite să testeze, de două-trei ori pe an, care personaj politic sau tehnocrat se potriveşte mai bine unei anume funcţii de ministru. Aceste "fracturi" nu fac bine deloc actului de guvernare. Mai mult, este o stare de incertitudine la nivelul executiv şi decizional în cadrul activităţii acestor ministere.

În opinia mea, într-un moment în care România se pregăteşte să preia, de la 1 ianuarie 2019, Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, această remaniere ar fi trebuit să însemne o reală resetare a echipei guvernamentale. Însă cred că asistăm la o acutizare a unei crize în interiorul alianţei de guvernare, şi asta, printre altele, în detrimentul finalizării unor obiective strategice regionale atât de necesare dezvoltării societăţii româneşti.