Vasile Popeangă
Vasile Popeangă

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 21 septembrie 2010

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 21 septembrie 2010

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.89 Vasile Popeangă - declaraţie politică intitulată "Reforma reformei portocalii";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

 

Domnul Vasile Popeangă:

"Reforma reformei portocalii"

Puneam, anul acesta, în luna aprilie, o întrebare ministrului sănătăţii referitoare la aplicarea oficială a terapiilor neconvenţionale în sănătate, cu trimitere expresă la diverse metode naturiste de tratament, metode care au un efect garantat în cel puţin 90% din cazuri. Era o întrebare normală, legitimă, având în vedere că e tot un vaiet şi un plânset că nu sunt bani, în tot guvernul, inclusiv în domeniul sănătăţii. Însă nu-i nici un scâncet măcar că şi amărâţii ăia de bani care ajung la Sănătate sunt împrăştiaţi aiurea cu o viteză demnă de o cauză mai bună, ori că atâtea şi atâtea aparate, aduse cu bani grei din import, ruginesc prin cine ştie ce cotloane de spital fără a contribui la sănătatea cetăţenilor, adică neîndeplinindu-şi rolul pentru care au fost achiziţionate. Nu interesează pe nimeni din cei îndrituiţi să conducă domeniul sanitar în interesul naţional, al cetăţenilor bolnavi, nu contează că dispar cadrele medicale ca vrăbiile la sosirea uliului, sau că au ajuns bodyguarzii să apere conducerile spitalelor de personalul medical. Contează doar ca gaşca portocalie şi acoliţii săi să se eternizeze la conducerea ţării...

Un anume "Fekete Kukio" - cum îl numisem eu la acel moment pe un oarecare "ss indescifrabil" care semna, în locul ministrului Cseke Attila, răspunsul la întrebarea pe care i-o adresasem direct şefului său, îmi răspundea, din vârful buzelor, că "îşi exprimă rezerva în ce priveşte vindecarea prin terapii complementare şi alternative". Iată o bună dovadă că s-a răspuns "din burtă", cum se zice, fără verificarea situaţiei reale. Un exemplu de folosire a terapiei naturiste îl aduce însuşi consilierul prezidenţial Avramescu, care, întrucât de peste 15 ani a renunţat la "beneficiile" sistemului patronat atât de dezastruos de către domnul Cseke, se tratează cu mult succes cu... ceai de păducel! Bravo, domnule Avramescu, acum avem o idee cine 1-a consiliat pe Băsescu să se opereze la Viena şi să nu se implice, ca "preşedinte-jucător" ce se declară (e drept, mai rar către deloc în ultima vreme...), în "meciurile" din domeniul sanitar! Sperăm doar că preşedintele o să treacă pe vestitul ceai de tei şi că n-o să-i lipsească lecitina (bineînţeles, total naturală şi absolut ecologică!) de pe noptieră, întrucât sesizăm o deteriorare masivă a memoriei prezidenţiale şi o scădere sub 15% a potenţei funcţiei supreme în stat!

Recomandăm şi o trecere pe la oculist - probabil pe undeva pe Coasta de Azur -, pentru o pereche de filtre de ochelari, întrucât prea mult portocaliu în faţa ochilor poate avea efecte nefaste, letale, asupra neuronului specializat în reforma sanitară din România...