Dezbateri parlamentare

Domnul George Ionescu:

"Despre «ziua păcălelilor» şi nu numai"

Cu toţii ştim că 1 aprilie este "ziua păcălelilor", o veche tradiţie apărută şi pe meleagurile noastre mioritice încă din secolul al XIX-lea. Şi fiecare dintre noi am fost păcăliţi, de diferite persoane, măcar o dată în această zi.

Şi atunci, ca şi acum, farsele variază în funcţie de ocazie, persoane şi vremuri. Păcălelile făcute de 1 aprilie diferă de la cele simple la cele foarte elaborate, la care unul sau mai mulţi membri ai familiei, cunoştinţe sau prieteni "complotează" mai mult timp, dar indiferent de modul lor de manifestare, constituiau şi constituie un deosebit prilej de distracţie.

Originea "zilei păcălelilor" are legătură cu înlocuirea calendarului iulian cu cel gregorian în anul 1582, fiind marcată mai întâi în Europa, apoi a emigrat peste Ocean şi, în final, pe tot mapamondul.

Există şi o superstiţie legată de farsele făcute în prima zi a lunii aprilie. Se spune că este bine să faci farsele înainte de ora prânzului, în caz contrar vei avea ghinion tot anul.

Dar 1 aprilie nu este numai "ziua păcălelilor", este o zi cu însemnătate istorică şi asta pentru că în 1866, a fost înfiinţată "Societatea Literară Română". La prima şedinţă care a avut loc un an mai târziu, a fost adoptată denumirea de "Societatea Academică Română", primul preşedinte fiind Ion Heliade Rădulescu.

În 1879, printr-o lege specială, societatea a fost declarată institut naţional, sub numele de Academia Română, fiind cel mai înalt for de ştiinţă şi de cultură din România. Scopul ei principal era stabilirea ortografiei limbii române, redactarea unei gramatici şi a unui dicţionar-tezaur.

În perioada comunistă Academia Română s-a transformat în "Academia Republicii Populare Române", dar în 1990 Academia şi-a recăpătat numele de "Academia Română" şi a redevenit o instituţie care activează pe baze democratice.

Instituţia funcţionează autonom şi reuneşte personalităţi consacrate din domeniile ştiinţelor, literelor şi artelor şi este reprezentativă pentru spiritualitatea românească.

Conform statutului, "Academia Română este o instituţie de interes public naţional de cercetare în domeniile fundamentale ale ştiinţei şi de calificare profesională superioară, cu personalitate juridică de drept public şi independentă în lucrările sale de orice natură".

Printre obiectivele principale ale instituţiei se regăsesc "cultivarea şi promovarea limbii şi literaturii române şi a istoriei naţionale; stabilirea normelor de ortografie obligatorii ale limbii române; promovarea principiilor democratice şi etice şi sprijinirea liberei circulaţii a ideilor în ştiinţele, artele şi literele româneşti; editarea de opere originale din domeniul ştiinţelor, literelor şi artelor, a operelor clasicilor, precum şi de publicaţii periodice; organizarea de manifestări ştiinţifice şi culturale naţionale şi internaţionale". Cele mai reprezentative lucrări academice sunt Dicţionarul limbii române, Dicţionarul explicativ al limbii române.

Tot în ziua de 1 aprilie, dar în anul 1921, a luat fiinţă Opera Română din Bucureşti.

Un eveniment semnificativ în viaţa culturală autohtonă a fost cel al lansării în 1885 a trupei de teatru liric cu opera "Linda di Chamounix" de Gaetano Donizetti, cântată în româneşte. Abia în anul 1892 compozitorul, pedagogul şi dirijorul român George Stephănescu a întemeiat compania lirică sub denumirea de "Compania Opera Română".

La început, repertoriul companiei din capitala României era reprezentat îndeosebi din opere italiene şi franceze de maximă popularitate, dar şi operete şi vodeviluri, respectiv opere comice din creaţia naţională, în care au apărut, pe scena bucureşeană, primele mari voci româneşti.

Opera a funcţionat ca instituţie finanţată de la buget începând cu anul 1921, devenind "Opera Română". Spectacolul inaugural a fost un eveniment important, premiera operei "Lohengrin" de Richard Wagner, montat de regizorul Adalbert Markowski, având la pupitrul ansamblului pe George Enescu.

Clădirea în care Opera Română îşi desfăşoară activitatea a fost ridicată în 1953, după planurile arhitectului Octav Doicescu, sub denumirea de Teatrul de Operă şi Balet.

V-am prezentat numai câteva din cele mai importante evenimente istorice care au marcat evoluţia ţării noastre, având ca dată de sărbătorire controversata zi de 1 aprilie, dar ele sunt mult mai multe. Să nu uităm că în 1859 dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Munteniei şi Moldovei a fost recunoscută în cadrul Conferinţei reprezentanţilor Puterilor Garante de la Paris sau că în 1910 se constituie Comisia istorică a României, menită să asigure publicarea, în ediţii critice, a cronicilor româneşti şi a altor izvoare, inclusiv străine, referitoare la români.