Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 noiembrie 2014
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.115/2014
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 noiembrie 2014 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 noiembrie 2014
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.89 | Liliana Ciobanu - declaraţie politică: - "Prim-ministrul s-a spălat pe mâini din nou"; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
"Prim-ministrul s-a spălat pe mâini din nou" Victor Ponta, înainte de alegerile de duminică: "Dacă un singur român din străinătate nu poate să voteze, pleacă toţi de la MAE!" Istoria de acum două săptămâni s-a repetat, parcă mai abitir. De demisionat, a demisionat doar Teodor Meleşcanu! Puţin, foarte puţin, insignifiant! Ministrul de şapte zile Meleşcanu şi-a dovedit limitele incompetenţei, după ce Titus Corlăţean a fost sacrificat inutil. "Moş Mele" şi-a anunţat marţi demisia, la fel de tardiv şi fără efecte ca şi forţarea plecării lui Corlăţean. Dragi români, stimaţi guvernanţi, e prea puţin! Premierul Ponta, prin Meleşcanu, a sfidat zeci de mii de români din diaspora, batjocoriţi a doua oară şi duminică, puşi să stea peste zece ore la cozi pentru a-şi exercita dreptul constituţional şi fundamental de a vota. Foarte mulţi dintre ei nu au reuşit să voteze, "graţie" incompetenţei primului-ministru, manifestată prin gesturile de un calm grobian ale bunicuţului Meleşcanu. Ipocrizia acestui ministru-zilier nu a avut margini. El trimitea cu o nonşalanţă aproape sinistră românii veniţi să voteze la Paris spre Nancy, pentru că, chipurile, acolo nu se stătea la coadă, iar oraşul situat la o distanţă de 350 de kilometri era foarte frumos, de parcă toţi erau miliardari şi posesori de avioane private, aşa cum şi-a plimbat domnia sa bătrâneţile pe banii statului român! Mai mult, românii care nu au mai fost lăsaţi nici în ultima duminică să voteze au mai suportat, în plus, pe lângă frig şi ploaie, şi gazele lacrimogene. Acesta este un abuz al autorităţilor însărcinate cu organizarea alegerilor, iar într-o ţară europeană civilizată cei vinovaţi trebuie să răspundă penal! Românii care au îndurat umilinţele infernale din faţa secţiilor de votare din străinătate şi, după ore întregi de stat la rând nu au reuşit finalmente să voteze, trebuie să cunoască faptul că au posibilitatea de a face plângere penală pentru încălcarea dreptului lor constituţional. Fiecare dintre ei, în nume personal. Deja sunt semnale că astfel de plângeri penale au început să fie formulate. Cu cât vor fi mai multe, cu atât mai mult cresc şansele ca procurorul general şi primul-ministru să nu mai poată ascunde adevărul, iar cei vinovaţi să plătească! Financiar, disciplinar, cu capul şi funcţiile! Pentru că asta înseamnă respectarea legii: când greşeşti, plăteşti! Ar fi extraordinar dacă preşedintele ales al României va instaura respectarea legii în această ţară greu încercată de minciună şi corupţie! Aşa cum spunea noul preşedinte, pe bună dreptate, mai trebuie să plece de urgenţă din posturile deţinute şi ambasadorii României din ţările care au trântit uşile ambasadelor, fix la ora 21, în nasul alegătorilor rebegiţi de frig şi obosiţi de statul ore întregi în picioare. Prerogativele funcţiei de ambasador nu sunt cele de a vizita frumuseţile patriei unde activează, ci de a ajuta românii să se descurce în birocraţia ţărilor respective şi de a-i sprijini în momente dificile. Faptul că românii din foarte multe oraşe europene nu au putut vota, practic nu au fost lăsaţi, reprezintă un caz de forţă majoră, un aspect ce impunea intervenţia ambasadorilor noştri. Pentru ce sunt ei plătiţi regeşte, doar să plimbe nişte hârtii şi să facă "frumos" la protocoale?... Un singur ambasador a reuşit să se ridice la înălţimea funcţiei, Bogdan Mazuru de la Paris. Nu numai că domnia sa a cerut insistent înfiinţarea unor secţii de votare suplimentare, fără succes însă, nefiind băgat în seamă de Ponta şi Meleşcanu, dar a şi stat la coadă ca orice român care dorea să voteze acolo. Şi au mai fost câţiva, din alte ţări, care au lăsat românii să voteze şi după ora 21 şi nu s-a întâmplat nimic, ba dimpotrivă, oamenii au plecat mulţumiţi spre casele lor, după ce şi-au exercitat dreptul fundamental. Toţi ceilalţi, care au dat dovadă de servilism şi de exces de zel în aplicarea unor legi permisive, trebuie să plece sau, altfel spus, să revină cu picioarele pe pământ românesc, mai ales cei care au chemat poliţiile locale să-i alunge cu gaze lacrimogene pe români. Revenind la afirmaţia domnului premier, ieri nu am auzit că ar fi plecat toată conducerea Ministerului Afacerilor Externe, aşa cum domnia sa a subliniat răspicat. Pentru cine nu ştie, MAE mai are un ditamai ministru delegat pentru Românii de Pretutindeni, tristul actor Bogdan Stanoevici, cinci secretari de stat, un subsecretar de stat, un secretar general şi un secretar general adjunct. În total, pe lângă ministru, încă nouă oameni numai în conducere! Niciunul dintre ei nu a plecat ieri împreună cu Meleşcanu! Atunci, cum stăm cu fariseismul, minciuna, duplicitatea, falsitatea şi făţărnicia, domnule încă prim-ministru Victor Ponta? |



