Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 martie 2015
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.43/2015
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 martie 2015 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 martie 2015
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ||||
![]() |
1.89 | Daniel Tudorache - declaraţie politică intitulată "Moţiunea PNL, respinsă de deputaţi"; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
"Moţiunea PNL, respinsă de deputaţi" Miercuri, 11 martie, moţiunea simplă "Fondurile europene în guvernarea PSD - între Făt-Frumos şi fata morgana", depusă de către membrii Grupului parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor a fost dezbătută de către parlamentari. Prin depunerea acestei moţiuni am asistat la un spectacol ieftin al opoziţiei care nu a făcut nimic altceva decât să arate cu degetul şi să batjocorească munca unor oameni într-un domeniu important în care ei au reuşit să facă performanţa în a dezamăgi. Am putut vedea cum se utilizează în scopuri greşite o moţiune, am putut vedea cum i se fură sensul real de instrument de amendare şi corectare a unei situaţii delicate la nivel politic. Prin depunerea acestei moţiuni, colegii de la PNL au transformat moţiunea într-un instrument de împroşcat noroi. Trebuie să fim oneşti şi să apreciem cu adevărat faptul că în ceea ce priveşte atragerea fondurilor europene am evoluat vizibil şi s-au adus rezultate concrete pe masă şi nicidecum vorbe goale şi promisiuni deşarte. Aş putea spune că ne-am detaşat de conducerea defectuoasă a unui domeniu foarte important şi, spre deosebire de unii dintre colegii din Parlament care au avut frâiele puterii la un moment dat, am asistat la livrarea de soluţii şi rezultat în conformitate cu aşteptările pe care cetăţenii acestei ţări le aveau de la noi. O astfel de evoluţie pozitivă nu poate fi pur şi simplu anulată printr-un text de moţiune menit să defăimeze şi să aducă în atenţie propuneri care au fost deja transpuse în practică. În timp ce Ministerul Fondurilor Europene se pregăteşte să culeagă roadele unei rate de absorbţie de 53%-54%, opoziţia încearcă să neutralizeze orice urmă de lucru bine făcut în ţara asta. Iar aceasta nu este o atitudine sănătoasă în materie de etică politică. Aş vrea să mai spun că, pentru prima dată în mulţi ani, guvernarea României este una de alianţă şi consens între mai multe partide, iar factorii de stres la acest nivel au dispărut în momentul în care am acceptat că trebuie să conlucrăm pentru binele comun. De aceea, moţiunea simplă depusă de PNL nu reprezintă nimic mai mult de o jignire adusă atât oamenilor care au lucrat împreună pentru obţinerea rezultatelor pozitive de care ne bucurăm azi, dar şi cetăţenilor acestei ţări care şi-au pus încrederea în ei. |



