Dezbateri parlamentare

Domnul Ion Spânu:

"Rezoluţia ilogică"

Din noianul de lozinci politice, din care este compusă Rezoluţia Parlamentului European privind statul de drept din România, se disting patru teme centrale: Legile justiţiei, protestul din 10 august 2018, libertatea presei şi Legea privind ONG-urile. În ceea ce priveşte Mecanismul de Cooperare şi Verificare, o discuţie pe această temă este absolut inutilă, acest instrument fiind o anexă de salvgardare inclusă în tratatul de aderare al României la Uniunea Europeană, cu termen de valabilitate până la 1 ianuarie 2010. După această dată Comisia Europeană nu mai are niciun temei legal în exercitarea atribuţiilor.

Aflăm, astfel, că Parlamentul European este profund preocupat de revizuirea legislaţiei judiciare şi penale din România, mai ales din cauza posibilităţii ca "aceasta să ducă la subminarea structurală a independenţei sistemului judiciar şi a capacităţii acestuia de a combate eficient corupţia din România, precum şi la slăbirea statului de drept". La rândul nostru, suntem profund îngrijoraţi de faptul că se depăşesc peste măsură atribuţiile prerogativelor stabilite prin tratatul Uniunii Europene. România este totuşi un stat suveran, perfect capabil să exercite actul legiferării prin instituţiile abilitate. În plus, multe dintre modificările aduse legilor justiţiei îşi au inspiraţia exact din sistemele de drept ale unor state mult prea grăbite să pună România la colţ.

Parlamentul European mai "condamnă intervenţia violentă şi disproporţionată a poliţiei în timpul protestelor de la Bucureşti din august 2018". Acelaşi Parlament European a uitat cu desăvârşire să condamne intervenţia poliţiei din timpul protestelor din Spania, Italia, Belgia, Germania sau Franţa, proteste desfăşurate cu foarte puţin timp în urmă. Ca şi în cazul protestelor din Bucureşti şi aici forţele de ordine au intervenit conform legislaţiei în vigoare. La nivel european, legislaţia privind organizarea protestelor are un caracter unitar, existând, în principiu, aceleaşi reguli care trebuie respectate. Nu România a inventat aceste reguli.

Din nefericire, în istoria recentă a României restricţiile politice aplicate libertăţii presei îşi au un capitol aparte şi chiar unul întins pe mai bine de 40 de ani. Cunoaştem foarte bine şi în profunzime ceea ce înseamnă cenzura sau interzicerea dreptului la liberă exprimare. Unul dintre cele mai importante câştiguri ale Revoluţiei din 1989 a fost exact acest lucru: libertatea de exprimare. Chiar dacă de multe ori a fost înţeleasă greşit, libertatea de a spune sau a scrie liber ceea ce gândeşti nu a fost în niciun fel îngrădită, de-a lungul celor aproape 30 de ani de democraţie. Parlamentul European este însă îngrijorat faţă de restricţiile politice aplicate libertăţii presei şi reintroducerea defăimării în Codul penal.

În ceea ce priveşte libertatea presei şi noi suntem preocupaţi de faptul că, deşi au existat jurnalişti care au îndemnat în mod direct la violenţă, prin publicarea, de exemplu, a adresei de domiciliu al unui înalt demnitar, nu a fost luată niciun fel de măsură de către autorităţile abilitate. Referitor la reintroducerea defăimării în Codul penal, aşteptăm cu interes crescut aceleaşi recomandări pentru state precum Austria, Germania, Italia, Portugalia sau Spania, ţări în care defăimarea este pedepsită de lege, aşa cum arată un raport OSCE din 2017.

Deloc surprinzător pentru foarte mulţi dintre noi, Parlamentul European ne recomandă să nu cumva să schimbăm legislaţia privind finanţarea, organizarea şi funcţionarea ONG-urilor. Modificarea care se încearcă a fi adusă acestei legi vizează, în principal, două aspecte: depolitizarea ONG-urilor şi publicarea semestrială a declaraţiilor de venituri şi cheltuieli, adică provenienţa banilor. Practic, sunt exact principiile pentru care militează ONG-urile din România de foarte mulţi ani: partidele sunt acuzate de politizarea administraţiei şi de netransparenţă în ceea ce priveşte finanţările. Este de neînţeles cum tocmai aceste două aspecte să fie de neacceptat exact în ochii celor care le promovează.

Nu voi încheia înainte de a vă ruga să reţineţi aceste nume: Monica Macovei, Daniel Buda, Adina Vălean, Marian Jan Marinescu, Mihai Ţurcanu, Theodor Stolojan, Siegfried Mureşan, Cristian Preda. Mulţi s-au grăbit să includă aceste nume pe o listă naţională a ruşinii. Consider, totuşi, că ar fi o onoare mult prea mare pentru ei.