Dezbateri parlamentare

Domnul Şerban Mihăilescu:

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Mihai Baciu, se pregăteşte doamna deputată Leonida Lari.

Domnul Mihai Baciu:

Domnule preşedinte,

Onoraţi colegi,

Am afirmat de multe ori, în cele mai diverse ocazii, în interiorul Partidului Democrat, din care fac parte, cât şi în afara lui, în presa scrisă şi în cea vorbită, la colocvii şi simpozioane politice şi ştiinţifice şi chiar de la acest microfon, că nu poate exista o viaţă politică civilizată, adică normală, fără respectarea de către actorii scenei politice a unui set minim de principii morale, de reguli nescrise, care să prezideze atât comportamentul, cât şi discursul politic. Nu spun o noutate când afirm adevărul general că nu există şi nu poate exista vreo instituţie, vreo formă de organizare socială şi chiar vreo formă de comunitate umană, de la cele mai simple, până la cele mai complexe şi civilizate, care să nu se bazeze pe nişte norme, pe nişte valori care să le asigure coerenţa şi funcţionarea.

Între aceste valori, cele morale au jucat şi joacă un rol eminent. Aceasta este credinţa mea, precum şi convingerea Partidului Democrat.

Este la fel de adevărat că morala şi principiile ei, chiar cele mai nobile, capătă la nivelul vieţii politice unele aspecte specifice, unele forme particulare de manifestare, care, uneori, creează aparenţa că domeniul politic respinge orice morală, întrucât n-ar avea nevoie de aşa ceva. După părerea mea, şi nu numai a mea, aceasta este o iluzie periculoasă, care nu numai că poate compromite total politicul şi clasa politică în ochii cetăţeanului, dar poate duce la tensiuni permanente între partide şi oamenii politici, la încălcarea oricăror înţelegeri şi angajamente, la instabilitate politică şi socială cronică, la un machiavelism, în sensul rău al cuvântului, general, la răzbunări şi plătiri de poliţe, într-un cuvânt, la haos. Peste toate acestea, domneşte minciuna şi reaua credinţă, care devin şi cauze şi efecte ale încălcării acelui minim necesar de principii şi valori morale de care vorbeam.

Eu nu mă refer aici la lupta politică de idei, de programe şi platforme care, dacă se bazează pe adevăr şi bună credinţă, pe argumente şi informaţii, este normală şi necesară în orice democraţie autentică. Eu mă refer la acele atacuri la persoane sau la partide, pe care mi-e greu să le calific şi care, fără a se întemeia pe nici o umbră de adevăr, nemaivorbind de dovezi şi argumente, nu urmăresc altceva decât distrugerea sau demonizarea adversarului.

Din păcate, viaţa politică românească, chiar la nivelul Parlamentului, este plină în ultimii ani de asemenea manifestări şi tocmai acest fenomen m-a determinat să fac azi această declaraţie.

Vreau, însă, să mai adau ceva: noi, parlamentarii, ne aflăm într-o situaţie mai aparte, dată de faimoasa imunitate prevăzută de Constituţie şi de Regulamentele celor două Camere. Nu are sens să intru aici într-o analiză specioasă asupra imunităţii parlamentare, a originii, valorii, necesităţii şi limitelor ei.

S-au spus foarte mult asupra acestui subiect şi se vor mai spune, când vom discuta amendarea Regulamentului Camerei. Eu vreau doar să subliniez apăsat că dacă imunitatea ne protejează de multe pericole de natură politică (şi este normal să fie aşa), iar, pe unii, se pare, şi de natură penală, în nici un caz ea nu ne iartă de datoria de a spune adevărul, chiar şi în lupta politică, de a aduce dovezi când acuzăm pe cineva şi de a respecta acele valori morale obligatorii în orice relaţie interumană.

S-a spus şi se spune că ar fi necesar un statut al parlamentarului. Se spune, de asemenea, că în unele ţări ar exista aşa ceva. Daţi-mi voie să mă îndoiesc de necesitatea unei asemenea reglementări. Avem destule norme şi reguli care pot face coerentă activitatea noastră, avem o Constituţie, avem regulamentul, avem cutume, dar, mai ales, avem, din timpuri vechi, aceste minunate norme morale, a căror respectare ne face să fim oameni.

Tocmai aceasta vreau să spun: nu ştiu exact care sunt limitele imunităţii în declaraţiile politice, în comportamentul economic, în sfera dreptului civil sau chiar penal, dar ştiu şi rămân la convingerea că nici o imunitate nu ne dă dreptul să încălcăm valorile eterne ale moralei şi nevoia de adevăr. Simplu spus, nimic nu ne scuteşte de datoria de a avea obraz, chiar în confruntarea politică, fie ea şi în Parlament.

În ultima jumătate de an, au avut loc atacuri numeroase şi dure la adresa Partidului Democrat şi a unor membri marcanţi ai acestuia. Aproape toate aceste atacuri nu se bazează pe adevăr şi dovezi. Ultimul dintre acestea vine de la un deputat independent, care se declară membru al ApR.

Fără îndoială că faimoasa imunitate îl apără de consecinţe juridice, dar nu cred că are vreo apărare în faţa normelor morale. În plus, Camera Deputaţilor are o Comisia juridică, dar şi de disciplină şi imunităţi. Cred că este momentul ca această comisie să-şi merite numele în întregimea lui, aşa încât anunţ cu această ocazie că Grupul parlamentar al Partidului Democrat va cere comisiei să-l audieze pe respectivul deputat în legătură cu declaraţiile calomnioase, aşa le considerăm noi, pe care le-a făcut la adresa unor membri ai grupului nostru. Vă mulţumesc.