Dezbateri parlamentare

Domnul Corneliu Ciontu:

Are cuvântul domnul deputat Ionel Olteanu, de la PDSR.

Domnul Ionel Olteanu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Ziua de 20 mai ’90, de la care, iată, s-au împlinit 11 ani, a rămas în conştiinţa publică a românilor ca un reper fundamental pentru manifestarea liberă a opţiunilor electorale pentru însăşi revenirea României la valorile Europei contemporane – democraţia pluralistă, statul de drept şi drepturile omului.

Oricare ar fi această perspectivă din care am privi un asemenea eveniment major, nu-i putem nicidecum ignora consecinţele reprezentate de elaborarea şi adoptarea Constituţiei din 1991, de crearea instituţiilor specifice statului de drept, de conturarea cadrului legislativ necesar unei economii de piaţă, cum nu putem să nu-i recunoaştem cauza primordial㠖 Revoluţia română din decembrie 1989.

Chiar dacă această zi a fost doar un început care avea să fie urmat de opţiuni diferite aproape după fiecare ciclu electoral, primele alegeri democratice şi corecte pe care le-a cunoscut România modernă au însemnat, în primul rând, opţiunea populară pentru democraţie. Nici euforia învingătorilor, nici amărăciunea învinşilor, ambele determinate de rezultatul scrutinului din 20 mai 1990, nu au reuşit, în final, să împiedice maturitatea acceptării şi de către unii şi de către ceilalţi a deciziei cetăţenilor.

Aceasta, pentru că un adevăr, pe cât de simplu, pe atât de axiomatic, ne-a arătat atunci tuturor, de-a lungul a câtorva cicluri electorale, că alegătorii au întotdeauna dreptate. Un adevăr etern uman şi universal valabil, o lecţie care ne îndeamnă la maturitate şi înţelepciune.

Stimaţi colegi,

După un parcurs de 11 ani de construcţie democratică, parcurs caracterizat în acelaşi timp de o tranziţie care pare să devină pentru prea mulţi dintre români interminabilă şi mai ales insuportabilă, sunt convins că am reuşit cel puţin să conştientizăm că alegerile reprezintă mijlocul necesar al exprimării voinţei populare, că democraţia veritabilă reprezintă echilibrul necesităţii şi al solidarităţii, al Puterii şi Opoziţiei.

După aceşti 11 ani, nu trebuie să fim doar mai bătrâni, ci, iată, mai înţelepţi, semnificaţie care decurge în mod indiscutabil din alegerile din 20 mai 1990.

Un asemenea moment nu este doar un moment aniversar, ci un motiv de reflecţie profundă pentru o Românie profundă.

O asemenea reflecţie, chiar dacă este determinată de un trecut căruia unii îi contemplă rănile insuficient cicatrizate, iar alţii îi admiră strălucirea succeselor insuficient consolidate, în nici un caz nu poate să facă abstracţie de un prezent pe cât de acut, pe atât de dramatic.

Angajată într-un proces de integrare europeană şi euro-atlantică, România a reuşit contraperformanţa de a se plasa printre ultimele ţări aspirante la un loc într-o viitoare familie europeană integrată.

După 11 ani de tranziţie, aproape jumătate din populaţia ţării se află sub nivelul de sărăcie admisibil, în timp ce aici, in Parlament, iată, energiile se pierd în lupte sterile de cabinet, iar absenţele nejustificate de la lucrările în plen şi de la cele ale comisiilor permanente par să devină un fenomen cronic, conturând aparenţa unei abdicări de la mandatul alegătorilor.

Fără să uităm că democraţia presupune o vigilenţă permanentă faţă de manifestările totalitarismului, ale intoleranţei, xenofobiei şi antisemitismului, nu trebuie să ignorăm că democraţia şi statul de drept se manifestă şi se apără în fiecare zi.

Iată, deci, o altă semnificaţie a alegerilor democratice din 20 mai ’90.

Avem, aşadar, datoria de a evita atât erorile altora, cât şi propriile noastre erori. Avem obligaţia de a corecta injustiţia, de a sancţiona abuzul şi, îndeosebi, de a asigura dezvoltarea economică, socială şi culturală a ţării, fără de care alegerile libere din 20 mai 1990 nu ar mai avea nici un sens. Aceasta pentru că, fără o dimensiune socială, concretă, democraţia nu poate fi o democraţie adevărată, ignorarea drepturilor sociale fundamentale fiind de natură să ameninţe egalitatea juridică şi politică a cetăţenilor şi însuşi fundamentul democraţiei.

De aceea, profund implicat şi responsabil în devenirea democratică a ţării după 1989, în destinul României viitoare, PDSR nu concepe progresul drepturilor civile şi politice fără asigurarea drepturilor economice-sociale minime, libertatea fără solidaritate, pentru că Partidul Democraţiei Sociale din România nu este doar un partid democrat, el este un partid social-democrat. De aceea, aşa cum a promis şi în campania electorală, PDSR este condamnat să reuşească pentru simplul motiv că mai rău nu se mai poate şi nu mai trebuie să fie posibil.

Raportându-ne la primele alegeri cu adevărat democratice din România contemporană, noi, cei din PDSR afirmăm cu convingere că reforma statului nu înseamnă nici mai mult stat, nici mai puţin stat, ci un stat mai bun pentru toţi cetăţenii, un stat responsabil în faţa acestora, stat de care avem atâta nevoie acum şi pentru realizarea căruia solicităm tuturor solidaritate pentru un destin mai bun pe care-l merităm cu toţii.

Iată, deci, a treia semnificaţie pentru noi a primelor alegeri democratice din 20 mai 1990.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.