Dezső-Kálmán Becsek-Garda
Dezső-Kálmán Becsek-Garda

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 noiembrie 2003

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 noiembrie 2003

  1. Intervenţii ale deputaţilor:
  1.9 Becsek-Garda Dezideriu Coloman - critici asupra Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 98/2003 privind unele măsuri de întărire a pazei pădurilor proprietate a persoanelor fizice;

Domnul Corneliu Ciontu:

................................................

Îl invit pe domnul deputat Becsek-Garda Dezideriu. Va urma doamna Minodora Cliveti.

Domnul Becsek-Garda Dezideriu Coloman:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Am fost uimit când am citit textul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.98/2003 privind unele măsuri de întărire a pazei pădurilor proprietate a persoanelor fizice şi pentru modificarea art.31 din Ordonanţa Guvernului nr.96 din 1998 privind reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier naţional, în care s-a precizat că Regia Naţională a Pădurilor asigură paza pădurilor proprietate a persoanelor fizice care nu sunt administrate prin structuri silvice autorizate, în vedere menţinerii integrităţii acestora.

Nu pun la îndoială bunăvoinţa celor doi miniştri care au semnat şi au fundamentat această iniţiativă legislativă. Nu neg faptul că în multe cazuri defrişările în aceste păduri nu reprezintă un grad de pericol pentru menţinerea integrităţii fondului forestier naţional. Însă, după ce s-a modificat textul acestei ordonanţe de urgenţă în Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice din Camera Deputaţilor s-a ajuns la renaţionalizarea pădurilor aparţinând persoanelor fizice. Contractul de comodat neoneros impus de lege proprietarilor creează o stare de dependenţă faţă de Regia Naţională a Pădurilor în domeniul forestier.

Mai mult chiar, se impune prin lege ca asigurarea pazei pădurilor de către Regia Naţională a Pădurilor să fie suportată din bugetul de stat.

Mai concret, nu sunt bani pentru învăţământ, sănătate, protecţie socială, pentru cercetarea ştiinţifică, pentru agricultură, dar irosim banii contribuabililor pentru susţinerea celor care, prin setea lor de îmbogăţire, într-un deceniu au distrus vegetaţia forestieră aparţinând persoanelor fizice.

Controalele efectuate în acest an de către Autoritatea de Control a Statului, cât şi de Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi petiţii din Camera Deputaţilor au dovedit că aceste păduri au fost distruse cu sprijinul personalului silvic aparţinând Regiei Naţionale a Pădurilor.

Nu înţeleg gândirea economică românească. Când suntem criticaţi la Bruxelles că nu avem o economie de piaţă, prin bugetul anului 2004 susţinem ineficienţa mastodonţilor în industrie, cu o creştere de la 260000 de miliarde de lei la 330000 de miliarde de lei.

În silvicultură, după apariţia structurilor proprii, care nu numai că sunt eficiente, dar nici nu impun obligaţii financiare din partea bugetului de stat, este sprijinită Regia Naţională a Pădurilor, care se bazează pe un sistem clientelar bazat pe promoţii speciale şi pe cunoştinţe, prin care, după cele constatate în judeţul Harghita, sunt susţinuţi cei care distrug fondul forestier naţional.

Dacă textul ordonanţei va fi votat în Senat în forma adoptată de Camera Deputaţilor, atunci ne vom putea mândri că am făcut un pas important spre distrugerea fondului forestier naţional.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Domnii deputaţi Ioan Sonea, Adrian Moisoiu, Doru Dumitru Palade şi Cristian Nechifor au depus la secretariat declaraţiile.