Dezbateri parlamentare

Domnul Corneliu Ciontu:

Dau cuvântul doamnei deputat Leonida Lari Iorga. Va urma domnul Napoleon Antonescu.

Domnul Cristian Sandache a depus la secretariat declaraţia. Vreau să se reţină că eu respect ordinea în care v-aţi înscris pe listă, ca să nu am nici un fel de discuţie.

Doamna Leonida Lari Iorga:

Stimaţi colegi,

Orice ţară are o istorie a sa, când mai apropiată de Dumnezeu, când mai îndepărtată. În existenţa bună sau mai puţin bună a unei ţări, contează mai mult conducătorii ei decât poporul. Să ne amintim de marii voievozi ai României care s-au sacrificat pentru popor, pentru binele lui, fiind cu adevărat credincioşi. La fel să ne amintim de conducătorii de mai încoace care s-a sacrificat poporul pentru dânşii.

În vremuri grele, cu răi conducători, ca să nu fie păcălit poporul, rolul conducătorilor îl creau poeţii, asceţii adevăraţi, mai puţin protipendada preoţească adulatoare a puterii. Un astfel de rol au avut scriitorii din Basarabia şi din Ţara mamă. Anume scriitori, în frunte cu Grigore Vieru, Nicolae Dabija, Dumitru Matkovschi, Ion Hadârcă, Boeru Matei, în anii 1987-1988 au început mişcarea de eliberare şi întregire naţională pentru reunificarea ţării, conducătorii de o parte şi de alta a Prutului fiind precum au fost, mai prejos de voinţa poporului.

De altfel, după ultimele date statistice, Republica Moldova are o populaţie de 70 procente români. De ce s-ar fi temut atunci statul român de reîntregire, de ce a pierdut două şanse istorice când ar fi putut să împlinească voinţa divină de unificare a ţării. De ce? Pentru că nu erau cei îndrituiţi cu misia Domnului pentru a fi conducători. Pentru că şi-au luat ei înşişi această grea misie sacrificând vieţi omeneşti şi de o parte şi de alta a Prutului. De ce anume scriitorii au intuit clipele astrale ale unei posibile unificări, să-l ascultăm pe Lucian Blaga: "Istoricitatea este condiţionată şi garantată prin înseşi modurile ontologice ale fiinţei umane. Din toate mutaţiunile prin care a trecut fiinţa umană, se alege ca o fiinţă cu o existenţă în dublu orizont.

Omul este, aşadar, întâi şi întâi existenţă în orizontul lumii date şi pentru autoconservare. În al doilea rând, existenţa în orizontul misterului şi pentru revelare. Specifică omului deplin este existenţa în orizontul misterului şi pentru revelare." Lucian Blaga, "Fiinţa istorică."

Din şirul oamenilor deplini fac parte scriitorii, în special acei care pe lângă darul divin ce-l au din naştere, mai duc şi poverile cetăţii. Un astfel de om este Nicolae Dabija. Îl cunosc din studenţie, ne întâlneam adesea la cenaclul universitar "Mihai Eminescu". Era unul dintre puţinii tineri care, pe la 17-18 ani, şi-a dat seama că se află într-o colonie a Rusiei.

Ce se întâmplă, mă rog, dacă a scris două editoriale despre proiectul moscovit de asimilare a populaţiei din colonii prin căsătorii mixte. Cu ce a greşit? E purul adevăr, să faci un monstru dintr-un scriitor de notorietate internaţională, care a analizat meticulos cu data precise, care a demonstrat cu argumente imperturbabile acest mod satanic de mancurtizare a românilor basarabeni, e pur şi simplu strigător la cer.

Anii 1989-1990 au fost anii de apogeu şi de mari victorii ai mişcării de eliberare de întregire naţională, dar pe când în Basarabia, limba română se declara limbă de stat cu învelişul ei cu grafie latină, în ţara-mamă se vărsa sânge nevinovat, într-o revoluţie, sau Dumnezeu ştie, într-o lovitură de stat.

În 1991, când Republica Moldova a fost recunoscută un stat în stat de către ţara-mamă, plus mişcarea de eliberare şi de întregire naţională a scăzut, liderii ei fiind vânaţi pe toate drumurile şi pe toate cărările. Aşadar, Rusia, văzându-ne singuri, independenţi, în 1992 a atacat, a început războiul în Transnistria, război în care am pierdut peste 1200 de tineri, şi pe când a fost întemniţat şi grupul Ilaşcu.

Am reamintit toate aceste elemente care au devenit deja istorie, ca să se înţeleagă o dată şi pentru totdeauna că românii basarabeni au făcut tot ce le-a stat în putere, mai mult nu se putea face, era cazul să mai întreprindă ceva şi ţara-mamă. Şi ce a întreprins? Altceva nimic decât să îngreuneze posibilităţile românilor basarabeni de a deveni cetăţeni ai ţării lor. Acum privim toţi cu stupoare cum la începutul mileniului III este executat moral şi nu este exclus, s-ar putea şi fizic, poetul, publicistul şi istoricul Nicolae Dabija. Nu aş putea să spun, printre altele, dar printre cele esenţiale, prietenul meu de spirit şi colegul meu de generaţie la Universitatea din Chişinău.

Ştiţi că articolele sale publicistice apărute în literatura şi arta din Basarabia de curând şi în ţara-mamă, România Mare, în "Flacăra", citesc interviurile realizate cu diverşi ziarişti şi îmi zic în sinea mea: "Pe Nicolae n-au cutezat încă să-l omoare ocupanţii ruşi şi autohtonii filoruşi, pentru că e prea mare. De cei mijlocii i-au omorât de mult şi-i omoară în continuare. Pe cei neînsemnaţi, după părerea lor, a ocupanţilor, ţărani, muncitori, nu prea se ocupă, pentru că sunt majoritatea şi nu ei primesc ideile de nevăzut şi nu ei iau deciziile şi nu ei hotărăsc soarta ţării, deşi sunt talpa ei.

Când Sfatul Ţării în 1918 a decis realipirea Basarabiei la ţara-mamă, erau nişte oameni la conducerea României, care au voit unirea. Acum, actualmente, anume astfel de oameni ne lipsesc. Şi m-aş adresa lui Nicolae Dabija cu următoarele: Ne întoarcem, dragă Nicolae, la fraza ta spusă odată în privinţa mentalităţii românului chişinoian şi a celui bucureştean. Cum ţi-ai explicat tu, un poet, un filosof, un luptător pentru eliberare şi întregire, faptul că un proiect de lege vizând deţinuţii politici români care nu au reuşit să se refugieze după 28 iunie 1940 din calea forţelor de ocupaţie din Basarabia-Bucovina, Ţinutul Herţa, şi care au fost supuşi represiunilor fostei URSS, a fost respins mai întâi de Guvernul român, iar apoi de Parlamentul României?!

Decizia de la guvern sună aşa: "Punctul de vedere al Guvernului: faţă de cele prezentate, Guvernul nu susţine adoptarea acestei iniţiative legislative. Cu stimă, Adrian Năstase." Bucureşti, 12, luna V. 2004.

Aşijderea, Senatul României. În 10 mai 2004 a respins propunerea legislativă privind acordarea de drepturi persoanelor care începând cu 28 iunie 1940 au fost persecutate din motive politice de autorităţile sovietice din Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa. Preşedinte de şedinţă, Doru Ioan Tărăcilă.

Decizia de la Camera Deputaţilor în forma ei clară şi concretă încă nu am primit-o, dar va suna, bănuiesc, la fel. Şi atunci, nu te întreba nici tu, dragă Nicolae, nici mulţi alţii din Basarabia, nici toată populaţia românească de acolo de ce am venit la Bucureşti. De moarte nu mă tem. Am înfruntat-o de vreo patru ori. Am venit să vedeţi cu toţii, să vadă toată lumea de pe glob că de-am lupta în Basarabia încă 100 de ani şi am pierde încă milioane de oameni ce au luptat până acum, unirea se face din capitala unei ţări, iar nu din provincii. Capitala unei ţări iar nu provincia ei are legături cu toate cancelariile lumii, pregăteşte sau nu terenul pentru o eventuală unire. Deocamdată, terenul unei eventuale realipiri, l-a pregătit Franţa în locul României.

În raportul pentru delegaţia franceză, participantă la Uniunea Europeană cu privire la România, se stipulează că Franţa întrevede realipirea Republicii Moldova la România, să sperăm că va voi acelaşi lucru şi Germania şi alte ţări componente ale Uniunii Europene, deocamdată pot spune doar atât: toţi mişeii care-l atacă pe un om ca Nicolae Dabija, pe alţi scriitori de notorietate, sunt sub vremi, pe când ei sunt peste vremi.

Iar istoria României, aşa cum este ea, independentă de conducători, de spiritele care convieţuiesc în acelaşi plan social cu respectivii, şi nicidecum în plan spiritual, cuprinde toate provinciile sale istorice.

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.